Los comentarios de los miembros:

 =  merită
Paul Andrei
[14.Aug.05 00:10]
Întâmplător, azi am terminat de lecturat această carte din care tocmai ai citat acest pasaj. Impresia mea poate contează foarte puțin, însă mi s-a părut o lecție de viață mult mai profundă decât mi-am putut închipui. Mai înainte de toate nu cred că e cititor care, citind această carte, să nu se simtă vizat la un moment dat de anumite pasaje. Poate că profesia dominantă a personajelor, a celor mai multe dintre ele, medicina, nu e aleasă întâmplător. Medicina, aici, reduce mult viața la ceva ce nu mai ține numai de Dumnezeu, ci ține și de oameni, nu ține numai de dorința ta de a trăi, ci și de dorința altora ca tu să trăiești.

Sinuoasă, prin multele întoarceri înapoi, în trecut, ale Sânzianei, arta de a conversa e, mai înainte, arta de a conversa cu tine însuți, de a avea curajul și capacitatea de a te recunoaște pe tine în fața ta, de a te expune unui permanent examen interior în care, dezbrăcat de subiectivism, să ai puterea să te recunoști. Între tine și oglinda pe care această carte ți-o pune înainte sunt multe pânze de păianjen și numai de noi depinde să nu ne fie teamă să dăm pânza la o parte spre a ne vedea așa cum suntem, cu sufletul gol. Nu vorbesc despre goliciunea sufletului ca despre o cavitate, ci despre goliciunea lui în sensul unei nudități exterioare, netăinuitoare.
Celor care nu au avut în mâini această carte - sau au avut-o dar au ignorat-o - le recomand să aibă curajul de a înfrunta pe sine. Merită.




Para poder anadir comentarios tienes que visualizar este texto en la lengua utilizada cuando estuvo registrado.

Utiliza el enlace presente en la pàgina (al lado de la fecha de la inscripción), o elige la lengua necesaria y vuelve a entrar en la pàgina del texto.

!!Vuelta !