|
Biografía Bogdan Burileanu
Urâtul
Nu-l iubeau deloc. Chiar îl disprețuiau, privindu-l de sus. Un ceva, acolo, de mâna a doua. La ce bun să te împiedici tot timpul cu privirea într-o vechitură antipatică, moștenită din alte vremuri, când utilitățile, dar și gusturile, erau altele? De folosit... le era și silă să o facă. Rar erau obligați să apeleze, fără nici o plăcere, la serviciile lui – îndeobște, când nu ajungeau destul de sus. Se hotărâseră de atâtea ori să îl arunce... La ce era bun? Așa că l-au tot mutat de colo colo, prin casă. Îi căutau un loc cât mai dosit. Și i l-au găsit, până la urmă: în magazia din dos . Să zacă naibii acolo, ca un obiect de prisos ce era.
Când stăpânul casei l-a călcat pentru ultima oară în picioare, e posibil să fi tras nădejde până în ultima clipă că nu va fi nevoie să se umilească într-atât. Era orgolios stăpânul... vanitos și al naibii de impulsiv. În rest – pâinea lui Dumnezeu, cum îi plăcea să fie perceput.
Aruncat cu o smucitură violentă de sub tălpile bărbatului care se crezuse, până în ultima clipă, puternic și infailibil, a cazut pe o parte... Neglijent și urât. Dar stăpânul era și mai dizgrațios, zbătându-se spasmodic în ștreangul strâns puternic în jurul grumazului.
|
Textos Recomendados
