Nu trișăm din ticăloșie,
Ci din nepricepere.
Aburiți, nu mai știm
Cine suntem și cum.
În urmă, un șir de părinți necunoscuți,
În față, un șir de fii necunoscuți.
Ce știm? Pe cine cunoaștem?
Ne mișcăm nesiguri:
Facem un pas, apoi încă unul,
Și altul, și-n cele din urmă pornim
Privind nostalgic în direcția opusă...
Dacă ni s-ar răspunde cel puțin la o-ntrebare:
Unde e nordul?
Pe frunte părul ne tremură ușor
În vântul produs
De trecerea timpului.