Mi-am tăiat în suflet temple,
Chip cioplit s-așez în ele,
Cerbii mei au să-l contemple
Adunați sub ploi de stele.

Brazii mei înalți și plopii
Sub poleiuri de zăpadă,
Înmulțit în mii de copii,
Chipul tău au să ți-l vadă.

Iar izvorul înserării
Oglindi-va-n ape pale
Arcul strâns al cugetării
De pe bolta frunții tale.

Peste stânci mi s-or desprinde
Flăcări verzi, când ai să treci,
C-o privire vei aprinde
Roua ierbii mele, reci.

Dacă alte lumi, plecată
Cu-ai tăi pași ai să alinți,
Îți va fi și-atunci păstrată
Urma pașilor fierbinți.

Căci foșnindu-ți unduirea
Calmă,-a palmelor subțiri,
Mi-a stins până și-amintirea
Trecătoarelor iubiri.

Doar o singură iubire
Lâng-a ta o mai păstrez -
Este prima mea iubire,
Ea mi-a dat în viață-un un crez.

Ea, al vieții mele soare,
Încălzi-va din senin
Toate cântecele care
Þie am să ți le-nchin.

4
Mergeam tăcuți alături, străini, odinioară
Și presimțeam că astăzi voi fi îndrăgostit
De fața ta curată ca zorile de vară,
De părul tău de aur împletit.

Dar nu știam că nimeni n-are să poată șterge
Văpăile din inimi, acest pojar nestins,
Că pe cărări de sticlă alături ne vor merge
Ideile, îmbrățișate strâns.

Că prins de-o vrajă nouă și-atotcuprinzătoare
Voi părăsi boema cu gustul ei amar,
Că vinul, deși-mi place când scapără-n pahare,
Mă va-mbia din ce în ce mai rar.

Văzusem frumusețea privirilor semețe,
Izvoare de lumină, de umbre și scântei,
Dar bănuisem numai adânca frumusețe
De dincolo de ochii mari și grei,

Ce mai târziu, prin lupte lăuntrice-am aflat-o
Și-o aflu-n întregime în fiecare zi
Iluminându-mi viața cu flacăra-i curată
Fără de care n-aș putea trăi.

5
Steaua polară pe cer, departe,
În scurgerea timpului nu are moarte
Statornic arde în orice seară,
Capăt de osie, steaua polară.
Stelele, luminile, roiuri astrale
Se-nvârt în jurul osiei sale.
Sobră-armonie pururea vie,
Nezdruncinată putere-n tărie.

Osie-a luminilor, dacă te-ai rupt,
Lumile cad huruind dedesubt,
Ca-nvălmășite de tari alcooluri
Lumile cad fulgerate în goluri!
Îngrozitoare schimbare atunci:
Floarea vulcanilor crește din pungi,
Pale se sting ale luncilor flori,
Mori, vegetație, suflete, mori.

Arde o stea între multele stele,
Arde pe ceruri și pe drapele,
Capăt de osie - roșie stea -
Osia trece prin inima mea.
Lumea-mi se-nvârte pe osia dură
În anotimpuri de frig și căldură,
Și când furtunile mă bântuiesc,
Cerbii și vulturii mei o privesc.

Dacă s-ar frânge osia mea,
Cerbii și vulturii mei ar zbura,
Spre alte lumi ar zbura și-ar țipa,
Dacă s-ar frânge osia mea.
Ar năvăli pustiirea secretă,
Cântecu-ar prinde scrâșnet de cretă,
Cerbii și vulturii mei ar zbura,
Dacă s-ar frânge osia mea.

Osia mea-i doar o parte, știu bine,
Osia mare trece prin mine,
Osia este numai o parte
Din marea osie, fără de moarte.
Osia mea nu se frânge nicicând,
Trece prin miezul acestui pământ,
Pe ea, iubito, sunt lumile noastre,
Două planete, mărgele albastre