Lasă, Doamne, câinele și copilul
Să muște din aceeași bucată de pâine
Printre grămezi de moloz
Și grămezi de gunoaie,
Sub soarele moleșitor
Reușind să-i adoarmă
Încolăciți și-mpăcați,
Cu universul redus
La bucata de pâine
În care se mai văd
Dinții îngerului.