Așa a fost, așa e totdeauna.
Aștept cu floarea mea de foc în mîni.
Întrerupîndu-mi preamărite săptămîni,
puternică-mi răsare luna.

În miez de noapte un cutreier sferic.
În spațiu - rîuri, umbre, turnuri, clăi.
Liturgic astrul mă-ntîlnește-n văi,
dezbracă patria de întuneric.

Sus în lumină ce fragil
apare muntele!
Cetatea zeilor din ochii de copil

ușor se sfarmă ca mătasea veche.
Materia ce sfîntă e,
dar numai sunet în ureche.