agonia espanol v3 |
Agonia.Net | Reglas | Mission | Contacto | Regístrate | ||||
Artículo Comunidades Concurso Ensayo Multimedia Personales Poemas Presa Prosa _QUOTE Guión Especial | ||||||
|
||||||
agonia Textos Recomendados
■ Tierra baldía
Romanian Spell-Checker Contacto |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-08-08 | [Este texto, tienes que leerlo en romana] | Inscrito en la biblioteca por Corneliu Traian Atanasiu Anii se vor lungi încet, încet, cu tot mai mari pași de la oraș la oraș. Mă opresc cu ochii în huma săracă, mi se pare că anii aceștia de osteniri fără zare, de rătăciri și aureole amare, vor ține pînă la urmă, ca un vînt ce mă-mbracă și-mi zvîntă ființa. Acestui cutreier nu-i chip să-i dărui temeiul promis și mersul de-un mal să-l anin, sub călcîie nu se ivește țărîna și piatra ce mi se cuvin. Cum steaua nu are deasupra mea nici un nume n-o pot ruga nici să se stingă, nici să rămîie. Pîn' la cercul de miazănoapte, unde auzi scîrțîind în viforniță osia bolții, umblat-am prin feluri de locuri. Subt semn capricornic răzbii printre pinii cu umbra zgîrcită. Seminții, pretutindenea altele, aprind alte focuri, și soarele-mpinge alt ornic. Fîlfîind ca din steaguri cu zariștea-ntreagă, soarta își face cu mine jocul potrivnic. Un negru noroc prin văzduhuri străine îmi ține de strajă, nu mă dezleagă. Văd anii crescînd și pașii lungind peste toate văile, muchile, iernile, verile, peste toate clopotele și toate tăcerile. Podișul m-alungă, șesul mă cere, tot altul. Singură vatra nu mi-e îngăduită, și cum aș slăvi scînteia-mpămîntenită, cenușa și pravila, fumul - înaltul! Stau acu iarăși cu fața spre țară. Întoarcerea va să rămînă un vis, să nu calc o nespusă poruncă sau poate fiindcă făpturii așa-i este scris. Numai noaptea, în fiece noapte, somnul mai vine, sosindu-mi din depărtatele plaiuri mi-aduce un pic de-ntuneric, ca un pumn de țărînă din patria mumelor, din cimitire de raiuri.
|
||||||||
La casa de la literatura | |||||||||
La reproducción de cualquier texto que pertenece al portal sin nuestro permiso està estrictamente prohibida.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Política de publicación et confidencialidad