O, lucrurile n-au crescut odată cu mine.

Mi-ajungeau până la bărbie
cândva, în copilăria mea, acoperită
de cețuri.

Mai târziu,
la sfârșitul războaielor,
abia îmi mai urcau pân`la șold,
ca o dureroasă sabie de piatră.

Și-acum
când îmi sunt mai prejos de gleznă,
asemenea unor câini credincioși,
cu brațul ridicat fața a doua a stelelor
o ating.

Și muzica sferelor, mai intens clocotind,
întru sărbătoarea adolescenței
se aude.