agonia
espanol

v3
 

Agonia.Net | Reglas | Mission Contacto | Regístrate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Artículo Comunidades Concurso Ensayo Multimedia Personales Poemas Presa Prosa _QUOTE Guión Especial

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Textos del mismo autor


Traducciones de este texto
0

 Los comentarios de los miembros


print e-mail
Visualizaciones: 3475 .



Trotuarul din memorie
poemas [ ]
Volumul: Omul profilat pe cer 1945

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
por [Ion_Caraion ]

2009-08-06  | [Este texto, tienes que leerlo en romana]    |  Inscrito en la biblioteca por Dîrzu Andrei-Ovidiu



Mă obosește cerul și nu pot
să-l scutur – mătrăgună-n manuscris,
n-am cui să-l duc pe brațe ca pe-o geantă
copacul ăsta care m-a ucis.

O mahala de-autografe slute... Parcă
mi-ai fătat necazuri mari cu sacul.
Merg prin cârciumile tale negre, unde
păharele stau goale – lua-le-ar dracul!

De undeva mă caută inscripții
străzile ca babele: cartoane
își astrucă oasele-n bulendre
și se-ncheie pudic la paltoane.

Vezi, tu nu-ntreba dacă am plâns
ce importă asta: ca să știi ce fac?
Noi trăim cu dorul și ne-ajunge:
apă, suflet, pâine și tabac.

Totdeauna ne certăm cu cineva,
nu dormim cu noi decât sub cort.
Ni se plimbă clopotele-n carne
cum se duc cocotele la mort.

Ridicoli Don Chișoți prin vechi saloane
privim năuntru grave draperii:
umbrele gem moale pe sub masă
latră câinii ultimei isterii.

Nu-ntreba ce fac, unde mă culc –
tot nimica nu-i dacă-ai să știi.
Palmele acestea, cum le vezi,
le-a fătat o noapte-n bălării.

Se prabușesc în inimă găleți,
-cuvintele. Nu pot să chiui, să m-agăț
de cineva, să-mpiedec măcar hoitul
prăpăstiosului incendiu. Un desmăț

se-ntinde pretutindeni, macerat.
Plutesc cetățile cu descompunerea latentă
prin foamea vagabondă, care strigă,
prin strigătul din ranița dementă.

Migrenă, ulcer, tusă și scleroză –
nădejdea că o târfă, de ce fuge?
orbii trec spre unde n-au să vină,
pașii calcă-n sticle și belciuge.

Vezi, ce importă daca-am plâns sau dacă
ne-am culcat prin gropi ori pe gunoi?
Viața noastră tot așa rămâne:
un lighean cu gulerul de zoi.

Că ne luăm în brațe cu birjarii
ori vindeam graunte-n băcănie,
parcă asta ce interesează?
Tot așa plecăm; - pe-o farfurie.

Tot așa plecăm: într-o trăsură
colorată alb sau negru – după
cum mai bate inima și cum
ne hrănim cu seruri ori cu supă.

Lucrurile duse-n lăzi ori geamantane,
ne stricăm ca niște aparate.
Nu s-alege nici barem atâta
din tot luxul dens de surogate.

Sângele aleargă; din adâncuri
mucegaiul verde ne-a strigat,
simt în mine cerul care roade
salcia cu piciorul descălțat,

animalul care-și linge părul
de văpăi carnale, când egal
scade noaptea-n lămpile din mine
și-n orașul numai c-un spital...

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii La casa de la literatura poezii
poezii
poezii  Busca  Agonia.Net  

La reproducción de cualquier texto que pertenece al portal sin nuestro permiso està estrictamente prohibida.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Política de publicación et confidencialidad

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!