De ce doar atât de puțin din toate Doamne
Iată pretutindeni numai limite limite
Și eu prizonierul nefericit
Îngălbenind după gratii
Amăgit de paradoxul privirii
Și-al intuițiilor nelămurite
Care-mi vorbesc de ciudatul dincolo-
De ce aceste dorințe de ce întrebările
Sosind ca izvoarele până la gura însetatului
Împiedicată să bea?
Ziduri de carne de piatră de veștede cuvinte
Ziduri ale nimicului negru
Închipuind o lume complexă
În care ardem necontenit
Ca într-o experiență deșartă sfârșind în cenușă-
Vai nouă!
Unde-i râul Vavilonului
Să ședem și să plângem?