I

Un bătrân stă
În umbra unui pin
În China.
El vede nemțișori
Albaștri și albi
Pe marginea umbrei,
Slab tremură-n vânt.
Barba sa alunecă-n vânt.
Pinul se clatină-n vânt.
Tot astfel curge apa
Peste plante.


II

Noaptea are culoarea
Unui braț de femeie.
Noaptea, femela,
Obscură,
Suavă și suplă,
Se-ascunde pe sine.
Un iaz lucește
Ca o brățară
Scuturată-ntr-un dans.


III

Mă măsor
Cu un copac.
Găsesc că sînt cu mult mai înalt,
Căci ating soarele
Cu ochiul meu;
Și ajung până la malul mării
Cu urechea.
Ci îmi displace
Cum se târăsc furnicile
Intrând și ieșind din umbra mea.


IV

Când visul meu a fost aproape de lună,
Faldurile albe ale rochiei ei
S-au umplut de o lumină galbenă,
Tălpile picioarelor ei
Se făcură roșii.
Părul ei se-ncărcă
De ciudatele cristalizări albastre
Ale stelelor,
Depărtatele și nu foarte.


V

Nu toate ascuțișurile stâlpilor de felinare,
Nici toate dălțile străzilor lungi,
Nici toate ciocanele de lemn ale domurilor
Și înaltelor turnuri
Nu pot tăia
Ceea ce poate o stea
Pătrunzând printre frunzarele de viță.


VI

Raționaliștii poartă pălării pătrate
Gândesc în camere pătrate
Fixând dușumeaua,
Fixând tavanul.
Se mulțumesc
Cu triunghiuri dreptunghice.
Dacă s-ar încumeta la romboide,
Conuri, sinusoide, elipse -
De exemplu, elipsa lunii jumătate -
Raționaliștii ar purta sombrerouri.




Traducere de Leon Levițchi