cum stinsă-îi demult cea din urmă țigară
și vinul de-aramă coclește-în pahar
ciocni-vom prieteni ultima oară
pentru omul prea blond împușcat pe trotuar

poate-o femeie cu părul de lună
și umeri fierbinți îl așteaptă-n zadar
nu-îi nimeni s-o știe nu-îi nimeni să-îi spună
că omul pera blond fu-mpușcat pe trotuar

poate-un copil avea drag și cuminte
că mâinile-în moarte-a deschis parcă l-ar
fi căutat și atunci să-îl alinte
omul prea blond împușcat pe trotuar

dar soarele-în cale-i nu va-înceta
nici curgerea vremii cu dulce și-amar
femeia în brațe străine-a uita
de omul prea blond împușcat pe trotuar

copilul va crește cuminte și-înalt
de tată-întrebând doar uneori rar
el ochi va avea tot albaștri de smalț
ca omul prea blond împușcat pe trotuar

și zile-or descrește și zile-or să crească
aramă e toamna și iernile-îs var
dar nimeni din drumu-i n-o sta să gândească
la omul ce-a fost împușcat pe trotuar…

în tâmplele noastre îngheț pune luna
când vinul din sânge coclit e și-amar
ci blond va rămâne prin vreme întruna
doar omul acesta-împușcat pe trotuar !