Iarna începe de la geam,
Dar uneori rămâne neștiută în inimă
Sau într-un caiet de poeme,
Numai în diminețile de iarnă se întorc amintirile,
Ceremoniile zăpezii și cântecele
Scuturate din arbori de sare.
Pentru toate aceste jocuri târzii
Am inventat un instrument nou,
Un instrument din clasa flautelor
Din care curg peisaje și lieduri,
Pentru că toate instrumentele-au obosit,
Înghețate în orchestre silvestre.

De aceea mă visez mai la nord,
Cel puțin cu inima,
Pentru că știu, atât de bine,
Că există - în imaginație - o lume decorată cu hermină
În care iernile se preling din flaute,
Cu muzici imateriale,
Pe care le alungă soneria ceasului deșteptător,
Întotdeauna, prea de dimineață.