Oraș bătrân,
cu străzi înguste,
ce plin ești astăzi de ruine!
Ce negre-s zidurile tale
și ploi cum bat...
Pe-acoperiș și prin tavane,
prin pod, prin uși,
prin geamurile sparte...
Cum șuieră acum un vânt
tăios, pustiu,
aducător de moarte.

Oraș bătrân,
cu bolta cenușie...
Pe cer azi nu ai nicio stea
și nici lumini nu ard
în vechile biserici
cu turnurile frânte...

Nic nu s-aud refrenuri
în largul unui lac,
ori sub balcon, într-un castel,
în cimitir... și nici la cafenea!...
Acuma toate tac.

Oraș bătrân,
acoperit de ceață...
Azi ești numai ruine,
morman de piatră arsă,
acoperit de fum
și plin de buruieni

Prin care umblă șerpii
cu limbile afară
la corbi ce croncănesc
a cobe-n rotocoale
deasupra ta și zboară.

Oraș bătrân,
ce ieri ai fost lumină
și mie tu un drum mi-ai arătat,
azi ești plin de poteci
și tot mai mult te stingi...
oraș bătrân, tăcut și mort!...

Eu mâine voi veni din nou
al vieții val să duc
luptând cu existența...
Dar n-am să știu atunci,
oraș bătrân, pe care drum s-apuc?

Oraș bătrân,
ce stai pustiu în mine
și ești numai cenușă
o urmă a focului de ieri,
când vor veni furtuni
pe străzile-ți înguste

și viața curge-va-n șuvoi,
lucind în razele de soare,
ridică-te din spuză iară...
și luminează-mi calea
spre-o zi de sărbătoare.