Numai o vară, îngăduiți-mi, Amarnicelor!
Și o toamnă-n care să se pârguie cântu-mi,
Ca inima mea, bucuroasă, de dulcele
Joc săturată, să-mi moară apoi.

Sufletul, care zeiescul său drept nu și-l primește
Pe pământ, nici jos nu-și află odihna în Orcus.
Ci mie, odată Divinul, ce-n inimă-mi
Zace, Poemul mi-a fost izbutit,

Fii lăudată, deci, pace din lumea duhurilor!
Mulțumit voi fi, chiar dacă-al corzilor sunet
Cu mine-n adânc n-a căzut; căci o dată ca
Zeii-am trăit, și mai mult nu râvnesc.

(traducere de Ștefan Aug. Doinaș)