Voi, ochi lunateci, ochi mințiți de-un crez,
Cum de-n amiezi și noaptea-n miez
Cu-atât nesaț cătați pe zare?
O bucurie risipită-n ea,
Ivind prin clipe licăr ca de stea
Răzbate-n inimă și doare?

Doriți în gol ce nu-i, ce a plecat,
Ce sufletul în el a îngropat
În taină și adânc cernit,
Căci nu va spune soarta niciodată
Pe unde-a dus și-nchis neîndurată
Ce din belșug a dăruit.

1846
Traducere Emil Burlacu