Murea Calea Laptelui de dorul de a dormi măcar
un ceas pe spicele de grâu,
un ceas măcar, ca să uite atâta amar de drum străbătut,
atâta ecou din urmă al unor suflete anonime de eroi
redobândite de văzduh.
Știu bine cum să scap cu ochii închiși de aceste turnuri
care au să întrebe zorile de obârșia leagănului meu.
Acesta sunt,
cel ce urmează drumul aerian al sângelui său fără să
aibă nevoie să-și deschidă ochii.
Se nasc păsări care sunt în primejdie să se ciocnească
de aștrii cei mai apropiați.

Picioarele mele au dovedit că, dacă există pietre
în cer, ele sunt inofensive
acolo unde mâinile aleg ca loc de odihnă
penumbra ghitarelor
iar pletele își amintesc mereu de bocetul sălciilor
la moartea râurilor.
Mâine mă veți auzi afirmând că se mai află
înălțimi unde urechile prind încă foșnetul unei frunze
moarte acum zece veacuri și acel nume tainic ce
plutește în coborârea glasurilor dispărute.
Acum nu mai câtuși de puțin nevoie să verific
rotunjimea Pământului.



Traducere Geo Dumitrescu