Adesea când adormi, poete,
pe-un stih zbârlit de-mpotriviri,
prin colțuri luna își trimite
năluciri cu harfele subțiri.

Atunci la masa unde-aseară
cuvântul dârz, ca un mistreț,
sta ne-mblânzit în călimară,
un înger pâlpâie în jeț.

La masă-n locul tău el pune
minunea mâinii pe condei.
Tu dormi și îngerul supune
silabe, strofe și trohei.

De dimineață locul gol e,
dar tot ce singur n-ai înfrânt
pe masă s-a făcut corole și
s-a-mblânzit de Duhul Sfânt.