Cînd Minerva ca s-arate
Prețuirea pentru-alesu-i
Prometeu, din cer i-aduse
De nectar o cupă plină,
Spre a-i ferici pe oameni
Și spre-a le sădi în suflet
Simțul artelor frumoase,
Sprintenă-și zori ea pasul,
Nu cumva să prindă veste
Jupiter ; și cupa de-aur
Șovăi, și pe pămîntul
Verde cîțiva stropi picară…

Iute-albinele-i luară
Urma, și sorbiră harnic ;
Fluturul s-află în treabă
Ca și el un strop să fure ;
Chiar năsîlnicul păianjen
Lunecă și supse strașnic.

Norocoase-au fost acestea
Și-alte gingașe gîngănii,
Căci împart cu muritorii
Astăzi deopotrivă cea mai
Mîndră desfătare – arta.