Joacă-te și dormi, sete bună, aici asupritorii noștri nu sunt aspri.
Ei, bucuroși glumesc sau bucuroși ne țin de braț
Ca să străbată mai ușor primejdiosul anotimp.
Pesemne că otrava a ațipit în ei
Până-ntr-atât încât le-a mai slăbit din lanț barbara dispoziție.
Și cum ne-au hăituit până aici, o, setea mea,
Cum ne-au silit să viețuim în părăsirea dragostei redusă la o mortală providență!
E oare pentru voi aceasta, mirodenii? Sau plante ce luptați sub zid de secetă, e oare pentru voi? Sau nori din largul depărtat, luându-vă de la coloană bun rămas?
Cum să ghicești aceasta, în nemărginit?
Ce trebuie făcut, prietenă, s-o ștergem de lângă tirani?
Tu, joacă-te și dormi, să chibzuiesc eu șansele.
Dar, dacă mă ajuți, va trebui să te târăsc cu mine
Și n-aș dori să te expun.
Să mai rămânem, deci… Și cine ar putea să ne numească lași?