Având tovărășie
La o negustorie,
Câțiva prieteni pe viață
Au câștigat mulțime de bani gheață.
Și adunându-se la casa lor obștească
S-au apucat folosul să-mpărțească.
(Dar sunt cam rare împărțele
Fără gâlceve sau smintele.)
Și-ai mei prieteni buni, câștigul împărțind,
S-au întărtat la sfadă.
Când, iată! deodată,
Aud strigând:
— Săriți! săriți! foc! casa arde!
— Lăsați și ne vom socoti pe urmă;
Dar trebuie să știți că mie mi se cade
Din cea de față sumă
O mie încă și mai bine,
Au zis dintre tovarăși unul.
— Iar mie în tot bunul
Vro două mi se vine,
Le zise lor un alt.
— Aidem însă! — Ba stați,
Și dreaptă partea mea îmi dați,
Strigară celalalt.
— Da pentru ce? Și cum?..
Sfădindu-se așa, prietenii văd fum
Cu pălălaie-n casă,
Și neputând să iasă,
Au ars ei toți, cu bani, cu tot.
Aici a zice pot:
Că la un rău obștesc, când cere trebuința
Ca să-l întâmpinăm puind unit silința;
Adeseori pierim obștește,
Când fieștecare
Strigând cu gură mare,
La interesul său în parte ațintește.