Poemas (0.027s) Poesía, prosa, comentarios, críticas - Literatura y Cultura Espanola

agonia Agonia.Net | Reglas | Publicidad Contacto | Regístrate


romana Poetry, prose, essays, comments, poems - International Culture and Literature english Poetry, prose, essays, comments, poems - International Culture and Literature francais Poetry, prose, essays, comments, poems - International Culture and Literature italiano Poetry, prose, essays, comments, poems - International Culture and Literature deutsch Poetry, prose, essays, comments, poems - International Culture and Literature espanol Poetry, prose, essays, comments, poems - International Culture and Literature



[ Creación ][ Internet ][ Cultura ][ Sociedad ][ Acontecimientos ][ Artes ][ Libro ][ Polémica ][ Presa ][ Regional ][ Contact ]

poezii



 
Basmul ce i l-aș spune ei ::


Basmul ce i l-aș spune ei
poemas [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
por Mihai Eminescu [Mihai_Eminescu]

2008-02-07  | [Este texto, tienes que leerlo en romana]    |  Inscrito en la biblioteca por Catalina Melinte



O, dă-mi arpa de aramă
Și mi-o pune-n brațul stâng,
Ochii tăi se plec cu teamă,
Tu roșești ­ glasu-mi te cheamă,
Coardele încet te plâng!
Vino dar, palidă zână,
Pune fața pe-al meu piept,
Gâtul tău pe brațu-mi drept,
Tu, a ochilor lumină,
Mă iubești, tu? Spune drept!

Mă iubești! Surâzi șireată
Și îți pleci ochii în jos!
O, lumină prea curată,
De-ai cunoaște vreodată
Sufletul meu dureros;
De ai ști, palide înger,
Cât de mult te iubesc eu,
Câte nopți de-amor și rău
Am vegheat zdrobit de plângeri,
Scumpa mea, odorul meu!

O, atunci mi-ai cere seama
Ca să-ți spun câte-am visat,
M-ai fixa fără de teamă,
Ai da-ncet neagra maramă
De pe păru-ți blond, curat;
Netezind cu mâna-ți albă
Tâmpla ta ­ tu m-ai privi,
Cu durere mi-ai zâmbi,
Eu, jucându-mă cu salba
De pe sânii-ți, aș vorbi.

Și ți-aș spune, a mea iubită,
Că de mult eu te-am cătat;
În cărarea tăinuită,
Prin dumbrava înverzită,
Ori prin codrii cei de brad,
Lângă cântul de izvoare,
Printre stâncile de fier
Ce străbat norii din cer,
Într-a peșterii răcoare,
Într-a nopților mister.

Te vedeam cu a mea minte;
Și acum când te-am găsit
Pare-mi că-mi aduc aminte
Cum că-n vremi de mai nainte
Te-am văzut și te-am iubit ­
Să-ți spun unde… într-o seară
Am visat un vis frumos…
Pe un nour luminos
Am văzut la cer o scară
Ridicându-se de jos.

Într-a cerului mărire
Scara de-aur se pierdea,
Iar pe-un tron de nemurire,
Tron de-argint și strălucire,
Maica Domnului zâmbea;
Iar pe schițele de scară
Îngeri stau treptat… treptat,

Cu chip blând și luminat
Și pe lire sunătoare,
Cântau dulce și curat.

La picioarele Mariei
Genuncheat pe-un nor de-argint,
Alb ca lebeda pustiei,
Blând ca glasul poeziei,
Sta un înger cugetând;
Și-a luat arpa-i de-aur
Și trecând mâna pe ea
A-nceput a răsuna
Raiul… luncile-i de laur
De-un blând Ave Maria.

Acel înger!… Fața pală,
Ochiul negru, păr bălai,
L-am văzut ­ o stea regală,
O lumină triumfală ­
Și de-atunci îl iubesc, vai!…
L-am cătat în astă lume
Pân-ce viața-mi se pierdu,
Sufletu-mi se abătu…
Ș-atunci te-am văzut: minune!
Acel înger ai fost tu.

Când ai lăsat cerul, dragă?
De ce-n lume ai venit?
Ai știut că viața-ntreagă
Trista-mi inimă pribeagă
Tot pe tine te-a iubit?
Ai știut cine te-așteaptă
Și-ai venit să răsplătești
Lungi durerile-mi lumești,
Cu zâmbirea-ți înțeleaptă
Și cu ochii tăi cerești.


.  |




printe-mail

Visualizaciones: 726


.Traducciones de este texto:


  Los comentarios de los miembros:






 
shim La casa de la literatura shim
shim

Agonia  Busca  Agonia.Net  Foro  

La reproducción de cualquier texto que pertenece al portal sin nuestro permiso està estrictamente prohibida.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Política de publicación et confidencialidad

Poemas (0.028s) Poesía, prosa, comentarios, críticas - Literatura y Cultura Espanola

# You own a cultural website? Join the Cultural Topsites!