Destrăbălarea este cu Moartea soră bună,
Darnice în săruturi și pline de vigoare,
În zdrențe îmbrăcate, oribile fecioare,
Al nașterilor țipăt ele nu știu cum sună.

Poetului sinistru, dușman cu căsnicia,
Al iadului curtean, gheenei favorit,
Din gropi și lupanare lui i s-a năzărit
Un pat ce remușcării nu i-a primit solia.

Iar racla și alcovul în blasfemii bogate,
Ne dăruie pe rînd, ca două fete bune,
Plăceri îngozitoare și desfătări păgîne.

Cînd vrei Destrăbălare cu brațe necurate
Să mă îngropi; și Moarte, tu cînd o s-altoiești
Chiparosul tău negru pe mirții ei funești?