Poemas (0.047s) Poesía, prosa, comentarios, críticas - Literatura y Cultura Espanola
 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
 |
Agonia.Net | Reglas | Publicidad | Contacto | Regístrate | |||||||
|
|
|
|
|
|
|
| ||
 |
| ||||||||
![[ Creación ]](/images/menu/esp_CREATIVE.png){kind=small} ![[ Internet ]](/images/menu/esp_INTERNET.png){kind=small} ![[ Cultura ]](/images/menu/esp_CULTURE.png){kind=small} ![[ Sociedad ]](/images/menu/esp_SOCIETY.png){kind=small} ![[ Acontecimientos ]](/images/menu/esp_EVENTS.png){kind=small} ![[ Artes ]](/images/menu/esp_ART.png){kind=small} ![[ Libro ]](/images/menu/esp_BOOKS.png){kind=small} ![[ Polémica ]](/images/menu/esp_DIALOGUE.png){kind=small} ![[ Presa ]](/images/menu/esp_PRESS.png){kind=small} ![[ Regional ]](/images/menu/esp_REGIONAL.png){kind=small} ![[ Contact ]](/images/base.png){kind=small} |
|||||||||
 |
|||||||||
| |||||||||
|
agonia.net 
· Soliloquio de ojos grandes para Laura y otros perros
Artículo 
Despre Boierism: manifest si razie
Mesa redonda
|
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-06-22 | [Este texto, tienes que leerlo en romana] | Inscrito en la biblioteca por serban georgescu? (Nota lui Max Brod O copie frumos caligrafiatã a acestor Betrachtungen (reflecții) a fost fãcutã de însuși Kafka, care le-a numerotat și le-a aranjat în maniera în care apar aici. Nu este cu putințã de stabilit data exactã cînd a fost fãcut acest aranjament: cîteva dintre aforisme sunt schițate în carnețelele albastre in-octavo în care Kafka și-a notat gîndurile în perioada 1917-1918. Aceste carnețele conțin mult mai mult decît aceste aforisme. Textul de mai jos urmãrește copia frumos caligrafiatã fãcutã de autorul însuși. Numerotarea îi aparține lui Kafka. Cînd douã aforisme apar sub același numãr, autorul le-a notat pe amîndouã pe o bucãțicã de hãrtie, deși de obiecei a foloit bucãțele de hîrtie separate pentru fiecare. Uneori un aforism are douã numere; uneori Kafka a combinat într-unul singur ceea ce inițial reprezentau douã aforisme. Paginile marcate cu un asterisc au fost barate cu creionul dar nu au fost scoase din dosarul cu aforisme. Intenționa probabil sã le revadã.) 1. Calea adevãratã este de-a lungul unei frînghii care nu este întinsã sus prin aer, ci jos, puțin deasupra solului. Pare mai degrabã fãcutã sã te împiedici decît sã mergi de-a lungul ei. 2. Toate erorile umane sunt nerãbdarea, renunțarea prematurã la ce este metodic. 3. Existã douã pãcate din care toate celelalte derivã: nerãbdarea și indolența. Din cauza nerãbdãrii au fost alungați din Paradis; din cauza indolenței nu se întorc. Dar poate cã existã un singur pãcat: nerãbdarea. Din cauza nerãbdãrii au fost alungați, tot datoritã ei nu se mai întorc. 4. Multe dintre umbrele celor plecați se ocupã doar de linsul valurilor rîului morții deoarece el curge dinspre noi spre ei. Asta face ca rîul sã se retragã dezgustat, curentul începe sã curgã invers și readuce morții la viațã. Dar ei sunt fericiți, cîntã cîntece de mulțumire, și lovesc apele indignate. 5. Dincolo de un anumit punct nu mai existã cale de întors. Acest punct trebuie atins. 6. Momentul decisiv în evoluția umanã e continu. De aceea toate revoluțiile spirituale care declarã toate realizãrile anterioare au dreptate, cãci nimic încã nu s-a realizat. 7. Una dintre modalitãțile cele mai eficiente ale Rãului de a ne seduce este ispita de a lupta. 8. Este la fel ca lupta cu femeile care se terminã în pat. 9. A. este mîndru nevoie mare, are impresia cã este foarte avansat în bunãtate, de cînd, ca obiect al seducției, se simte supus unor tentații din direcții complet necunoscute. 10. Explicația corectã este însã asta: un diavol mare și-a fãcut adãpost în el împreunã cu o mulțime de drãcușori care se înghesuie sã-l slujeascã. 11-12. Diferența de perspectivã pe care o poți avea asupra lucrurilor, de exemplu asupra unui mãr: diferența de perspectivã a unui puști care trebuie sã-și lungeascã gîtul ca sã vadã puțin din mãrul de pe masã și a stãpînului casei care ia mãrul și-l înmîneazã persoanei care stã la masã cu el. 13. Una dintre primele semne ale înțelegerii este dorința de a muri. Viața asta pare insuportabilã, o alta intangibilã. La un moment data ajungi sã nu te mai rușinezi de dorința de a muri: ceri sã fii mutat din vechea celulã pe care o detești într-o celulã nouã pe care vei ajunge sã o detești. În toate astea este o rãmãșițã din credința cã în timpul mutãrii, stãpînul va trece din întîmpare pe coridor, îl va privi pe prizonier și va spune: Acest om nu mai trebuie închis. Vine la mine. 14. Dacã ai merge pe teren plat și, în pofida dorinței tale sincere de a înainta, ai tot regresa, atunci ar fi o problemã disperatã; dar din moment ce te cațeri pe o creastã, aproape la fel de abruptã ca și tine vãzut de jos, regresia poate fi provocatã doar de natura solului, așa cã nu trebuie sã disperi. 15. Ca o cãrare toamna: abia ai curãțat-o cã se acoperã din nou de frunze uscate. 16. O cușcã a plecat în cãutarea pãsãrii. 17. Aici e un loc unde n-am mai fost niciodatã: aici respirația e diferitã, și mai amețitoare decît soarele este lumina stelei din spatele lui. 18. Dacã ar fi fost posibil sã construiești Turnul Babel fãrã sã te urci pe el probabil construcția ar fi fost permisã. 19*. Sã nu-l lași pe Diavol sã te facã sã crezi cã poți avea secrete fațã de el. 20. Leoparzii intrã în templu și beau pînã la fund ceea ce este în puțurile sacrificiale: asta se repetã mereu; în cele din urmã momentul poate fi calculat dinainte și devine parte din ceremonie. 21. La fel de ferm ca mîna care se agațã de piatrã. Dar se agațã ferm doar ca sã o azvîrle mai departe. Dar și calea ajunge pînã acolo. 22. Tu ești țelul. Nici un fel de elev îndepãrtat. 23. De la adevãratul adversar ți se transmite un curaj nelimitat. 24. Înțelegînd șansa ca pãmîntul pe care stai nu poate fi mai mare decît picioarele de pe el. 25. Cum sã te bucuri de lume dacã nu-ți gãsești refugiu în ea? 26*. Ascunzișuri sunt nenumãrate, salvarea una singurã, dar posibilitãțile de salvare la fel de multe ca și ascunzișurile. Existã un scop dar nu și o cale: ceea ce de obicei numim cale este ezitarea. 27. Faptele negative sunt un adaos, pe parcurs: bunãtatea ne este datã din start. 28. Cînd accepți și absorbi Rãul, nu mai e nevoie sã crezi în el. 29. Motivele ulterioare pentru care absorbi și accepți Rãul nu mai sunt ale tale ci ale Rãului. Animalul se luptã sã ia biciul stãpînului și se biciuiește pentru a deveni la rîndul lui stãpîn, fãrã sã știe cã și asta nu e decît o fantezie produsã de un nod nou din biciul stãpînului. 30. Într-un anumit sens Dumnezeu este incomfortabil. 31. Nu mã chinui sã obțin stãpînirea de sine. Stãpînirea de sine însemanã dorința de a fi eficient într-un punct oarecare al devenirii mele spirituale. Dar dacã e necesar sã trasez asemenea cercuri în jurul meu, atunci e mai bine sã o fac pasiv, în purã uimire fațã de acest miraculos complex, ducînd cu mine acasã doar prospețimea pe care aceastã imagine o dã e contrario. 32. Ciorile susțin cã o singurã cioarã poate distruge cerul. Nu e nici o îndoialã în privința asta, dar asta nu dovedește nimic împotriva cerului, cãci cerul înseamnã: imposibilitatea ciorilor. 33*. Martirii nu-și disprețuiesc trupul, îi pemit sã ajungã pe cruce. Prin aceasta sunt la același nivel cu adversarii lor. 34. Oboseala lui este cea a unui gladiator dupã luptã, munca lui este curãțenia fãcutã de un funcționar pe un colț de birou. 35. Nu existã a avea existã doar a exista, doar o stare a ființei care tînjește dupã ultima rãsuflare, care tînjește dupã sufocare. 36. Înainte nu înțelegeam cum de nu am primit rãspuns la întrebarea mea; astãzi nu pot sã cred cã am fost în stare sã întreb. Dar nu am crezut nimic, doar am întrebat. 37. Rãspunsul sãu la aserțiunea cã poate posedã, dar cã nu este, erau tremurãturi și palpitații. 38. Un om se mira cum de este așa de ușor sã mergi pe drumul eternitãții: de fapt se grãbea pe o pantã la vale. 39a. Nu poți plãti Rãul în rate: cu toate astea, încerci mereu. Ne putem imagina cã Alexandru Macedon, în ciuda victorilor sale tinerești, în ciuda superbei armate pe care a construit-o, în ciuda enegiilor pe care le simțea capabile sã schimbe lumea, s-ar fi putut opri la Hellespont fãrã sã-l treacã, și asta nu din fricã, nici din nehotãrîre, nici din slãbiciune a voinței ci datoritã forței de gravitație. 39b. Drumul este infinit de lung, nimic nu-i poate fi substras, nimic nu-i poate fi adãugat, cu toate astea fiecare îl judecã dupã propriu-i calapod copilãresc: Cu siguranțã, mai ai de mers și metrul ãsta și va fi luat în considerație. 40. Este comfortabil sã observi cã disproporția lucrurilor din lume pare a fi doar aritmeticã. 41. Doar concepția noastrã asupra timpului ne face sã dãm Judecãții de Apoi acest nume. De fapt, e un fel de lege marțialã. 42. Sã lași capul plin de urã și dezgust sã cadã pe sîn. 43. Cîinii de vînãtoare sunt încã în curte, dar prada nu le va mai scãpa, oricît ar alerga de bezmetic prin pãdure. 44. Modul tãu ridicol de a fi te-a pregãtit pentru aceastã lume. 45. Cu cît înhami mai mulți cai, cu atît avansezi mai repede-adicã nu sã scoți blocul din țîțîni ceea ce e imposibil, dar sã rupi curelele în fîșii, și prin urmare sã ai o cãlãtorie ușoarã și fericitã. 46. În nemțește cuvîntul sein înemanã atît a fi cît și al lui. 47. Li s-a dat posibilitatea de a fi fie regi, fie mesagerii regilor. Ca toți copiii cu toți doreau sã fie mesageri. De aceea existã doar mesageri, alergînd prin lume și cum nu mai sunt regi care sã-și comunice mesajele aleargã cu toții fãrã noimã cu mesajele lor lipsite de sens. ªi-ar pune cu plãcere capãt zilelor dar nu o fac pentru cã au jurat sã fie loiali. 48. Sã crezi în progres nu înseamnã sã crezi cã s-ar fi fãcut vreun progres. Nu asta e genul de credințã care indicã o credințã adevãratã. 49. A. este un virtuos și cerul îi e martor. 50*. Omul nu poate trãi fãrã condiția continuã a ceva indestructibil în el, cu toate cã uneori atît acel element indestructibil din el cît și credința în el îi sunt ascunse. Unul dintre modurile de manifestare ale acestor secrete este credința într-un dumnezeu personal. 51*. Medierea de cãtre șarpe era necesarã: Rãul îl poate seduce pe om dar nu poate deveni om. 52*. În lupta dintre tine și lume ieși învins. 53. Nu poți trișa pe nimeni, nici mãcar pe lume, de victoria ei. 54. Nu existã nimic în afara lumii spirituale: ceea ce numim lumea simțurilor este Rãul în lumea spiritualã iar ceea ce numim Rãu este doar necesitatea unei clipe în evoluția noastrã eternã. *Poți dezintegra lumea cu o luminã foarte puternicã. Pentru privirea slabã lumea devine solidã, pentru cea și mai slabã are pumni, pentru cea și mai slabã capãtã fața rușinii și lovește pe oricine îndrãznește sã o priveascã. 55. Totul e deziluzie: sã cauți minimul iluziei, sã te menții în limitele obișnuite, sau sã cauți maximum iluziei. În primul caz trișezi Binele, încercînd sã-l faci prea ușor de obținut, și Rãul impunîndu-i condiții nefavorabile de confruntare. În cel de-al doilea caz trișezi Binele nestrãduindu-te pentru el chiar mãcar în termeni lumești. În cel de-al treilea caz trișezi Binele ținîndu-te cît mai la distanțã de el, și Rãul sperînd sã-l faci neputincios prin intensificrea lui la maxim. De aceea soluția pare a fi cea de-a doua cale, pentru cã oricum Binele e mereu trișat, și mãcar în acest caz, cel puțin judecînd dupã aparențe, Rãul nu e trișat. 56. Existã întrebãri peste care nu am putea trece dacã eliberarea de ele nu ne-ar fi inculcatã în propria naturã. 57. Pentru orice din afara lumei fenomenale limbajul poate fi folosit numai aluziv, dar niciodatã, nici mãcar aproximativ, într-un mod comparativ, pentru cã, deoarece corespunde lumii fenomenale, limbajul este preocupat doar de proprietatãți și relațiile lor. 58*. Spui cît mai puține minciuni spunînd cît mai puține minciuni și nu avînd cît mai puține ocazii sã spui cît mai puține minciuni. 59*. O scarã neuzatã de prea mulți pași este, privitã din punctul ei de vedere, doar ceva plicticos fãcut din lemn. 60. Oricine renunțã la lume trebuie sã-i iubeascã pe oameni pentru cã renunțã și la lumea lor. Astfel va putea începe sã aibã o bãnuialã vagã privitoare la natura umanã, care nu poate fi decît iubitã, presupunînd cã ceilalți îți sunt egali. 61*. Oricine își iubește vecinul în limitele lumii nu face nici mai puținã injustiție decît unul care se iubește pe sine în limitele lumii. Rãmîne de vãzut dacã primul caz e cu putiințã. 62. Faptul cã nu existã decît o lume spiritualã ne deprivã de speranțã și ne dã siguranțã. 63. Arta noastrã e un mod de a fi uimiți de adevãr: lumina de pe fața care se retrage cu o grimasã groteascã este adevãratã, și atît. 64-65. Expulzia din Paradis este în esențã eternã: adicã deși expulzia din Paradis e finalã și viața în lume inevitabilã, eternitatea procesului (sau, exprimat în termeni temporali, eterna repetiție a procesului) face cu toate astea posibil nu numai sã rãmînem în Paradis permanent, ci sã și fim acolo permanent, chiar dacã o știm sau nu. 66. Este un cetãțean liber și în siguranțã al acestui pãmînt pentru cã este atașat la un lanț destul de lung pentru a-i face orice zonã de pe glob accesibilã, însã cu toate astea doar atît de lung încît sã-i fie imposibil sã treacã peste marginile pãmîntului. În același timp este un cetãțean liber și în siguranțã al cerului pentru cã este atașat și acolo de un lanț similar. Astfel, dacã vrea sã coboare pe pãmînt este sufocat de zgarda și lanțul ceresc: dacã vrea sã ajungã în cer este sufocat de lanțurile pãmîntești. ªi în ciuda tuturor astea are toate posibilitãțile și simte asta: într-adevãr refuzã sã atribuie întreaga problemã unei greșeli datorite unei înlãnțuiri greșite. 67. Aleargã dupã semne ca un patinator începãtor, mai mult care exerseazã pe un teritoriu interzis. 68. Ce e mai vesel decît sã crezi într-un dumnezeu casnic? 69. Teoretic existã posibilitatea fericirii: sã crezi în elementul indestructibil din interior fãrã sã te strãduiești sã-l atingi. 70-71. Indestructibilul este unu: este fiecare dintre ființele umane și, în același timp, este comun tuturor, de aici, comuniunea incomparabilã care existã între ființele umane. 72*. În una și aceeași ființã se gãsesc cunoștiințe care oricît de neasemãnãtoare ar fi, au totuși același subiect, și nu poți decît trage concluzia cã în una și aceeași ființã umanã.existã mai mulți subiecți 73. Înfulecã rãmãșițele și bucãțile care au cãzut pe jos de pe masã: în acest fel este desigur, cel puțin temporar mai bine hrãnit decît ceilalți dar uitã cum se mãnîncã de pe masã. Mãcar așa nu mai rãmîn rãmãșițe și bucãți pe jos. 74. Dacã ceea ce trebuia sã fi fost distrus în paradis era destructibil atunci nu era definitiv: dacã era indestructibil, atunci trãim într-o credințã falsã. 75*. Testeazã-te pe oameni. E ceva ce face pe cel ce se îndoiește sã se îndoiascã și pe cel ce crede sã creadã. 76. Sentimentul:Nu voi ancora aici și apoi sã simți cum te acoperã valul. *Schimbare de direcție. Scrutãtor, timid, încrezãtor, rãspunsul dã tîrcoale întrebãrii, privindu-i disperat fața impenetrabilã, urmînd-o pe cãile cele mai întortocheate, adicã pe cãile cele mai îndepãrtate de rãspuns. 77. Apropierea de ceilalți ne ademenește sã ne introspectãm. 78. Spiritul devine liber doar cînd înceteazã a mai fi un suport. 79. Dragostea senzualã ne induce în eroare cu privințã la natura dragostei cerești: asta e cu putințã deoarece inconștient conține ceva din dragostea cereascã. 80. Adevãrul este indivizibil, nu se poate recunoaște pe sine: oricene vrea sã-l cunoascã o va face sub forma unei minciuni. 81. Nimeni nu poate dori ceea ce în ultimã instanțã îl distruge. Dacã în unele cazuri individuale pare a fi așa-și poate cã mereu vor fi astfel de cazuri-asta se explicã prin aceea cã dacã o persoanã cere ceva ce este de folos unei alte persoane, dar unei terțe persoane chemate sã clarifice situația acest ceva îi poate fi dãunãtor. Dacã aceastã terțã persoanã ar fi ținut partea de la început celei de-a doua persoane, prima persoanã ar fi dispãrut și odatã cu ea și dorința. 82. De ce ne plîngem de Cãdere? Nu datoritã ei am fost izgoniți din Paradis ci ca sã nu gustãm din Pomul Vieții. 83. Nu suntem pãcãtoși pentru cã am gustat din Pomul cunoașterii ci pentru cã nu am gustat încã din arborele Vieții. Starea actualã este pãcãtoasã, cu sau fãrã remușcãri. 84. Am fost creați ca sã trãim în Paradis și Paradisul ne-a fost sortit. Ceea ce ne era sortit ne-a fost schimbat: asta nu înseamnã cã și soarta Paradisului a fost schimbatã. 85. Rãul este o iradiere a conștiinței umane în unele stãri de tranziție. De fapt nu este lumea senzualã care este purã iluzie: ceea ce este iluzie este rãul din ea, ceea ce, trebuie sã recunoaștem, pentru ochii noștrii constituie lumea sensibilã. 86. De la Cãdere încoace am fost la fel de capabili sã recunoaștem Binele și Rãul: cu toate astea chiar aici ne atribuim un merit special. Dar doar pe latura cea mai îndepãrtatã a acestei cunoștiințe apar adevãratele diferențe. Aparența contrarã este cauzatã de urmãtorul fapt: nimeni nu poate fi mulțumit doar cu cunoștiințele, trebuie sã se și strãduie sã acționeze în concordanțã cu ele. Dacã nu este dotat cu puterea de a face asta, trebuie sã se distrugã pe sine cu riscul de a pierde orice șansã de a mai cãpãta vreodatã puterea, dar nu poate face nimic decît sã facã aceastã ultimã încercare. (Acesta este și sensul amenințãrii cu moartea asociatã cu interdicția de a mînca din Pomul Cunoașterii: poate cã acesta este și înțelesul originar al morții naturale.) Aceasta este o încercare pe care îi este fricã sã o facã: preferã sã-și piardã distincția dintre Bine și Rãu (termenul de cãdere își are originea în aceastã fricã); dar ce s-a întîmplat cîndva nu mai poate fi schimbat, poate doar deveni cețos. În acest scop apar motivațiile. Lumea întreagã e plinã de ele: într-adevãr poate cã lumea vizibilã nu este altceva decît motivația dorinței omului de se odihni o clipã-o încercare de a falsifica faptele cunoașterii, o încercare de a transforma cunoașterea într-un țel. 87. Credința ca o ghilotinã-la fel de grea, la fel de ușoarã. 88. Moartea ne stã în fațã, ca într-o salã de clasã care are pe un perete agãțatã o reproducere a bãtãliei lui Alexandru. Trebuie sã întuneci sau chiar sã faci sã disparã prin acțiuni acest tablou în aceastã viațã a noastrã. 89. Un om este liber arbitru în trei feluri: mai întîi a fost liber cînd și-a dorit viața asta: acum, bineînțeles nu se mai poate întoarce, pentru cã nu mai este aceeași persoanã de atunci, poate numai în mãsura în care îndeplinește trãind ceea ce cîndva și-a dorit. În al doilea rînd este liber sã aleagã ritmul și calea acestei vieți. În al treilea rînd este liber prin aceea cã în calitate de persoanã care va exista din nou, are voința de a trece prin viațã în orice condiții și în acest fel sã se apropie de sine, mai mult, pe un drum care, deși e o chestiune de algere, este atît de întortocheat încît nu existã nici o porțiune din viațã pe care sã o lase neatinsã. Aceasta este trichotomia liberului arbitru, dar deoarece se petrece simultan este și o unitate, un întreg, și fundamental este atît de complet încît nu mai lasã loc nici unui arbitru, fie el liber sau nu. 90*. Douã posibilitãți: sã te faci infinitezimal de mic sau sã fii astfel. A doua este perfecțiunea, adicã repaosul, prima este începutul, adicã acțiunea. 91*. Spre evitarea unei confuzii verbale: Ceea ce intenționeazã sã fie distrus trebuie mai întîi sã fie strîns apucat: ceea ce se fãrîmițeazã, se fãrîmițeazã fãrã a putea fi distrus. 92. Prima adorație a idolilor a fost cu siguranțã fricã de lucrurile acestei lumi, dar, legat de asta, fricã și de necesitatea lucrurilor, și legat de asta, fricã de responsabilitatea lucrurilor. Atît de imensã pare sã fi fost acestã responsabilitate cã oamenii nici mãcar nu au îndrãznit sã o punã pe seama unei singure entitãți extra-umane, pentru cã nici mãcar medierea unei singure ființe nu ar fi putut ușura responsabilitatea umanã, relația cu o singurã ființã ar fi fost încã prea profund încãrcatã de responsabilitate, de aceea fiecãrui lucru i s-a dat o responsabilitate proprie, și mai mult, acestor lucruri li s-a dat și o parte din responsabilitatea omului. 93*. Niciodatã din nou psihologie! 94. Douã sarcini la începutul vieții: sã-ți restrîngi calea din ce în ce mai mult și sã controlezi mereu dacã nu cumva te-ai pierdut pe undeva prin afara ei. 95. Rãul este ca un instrument: recunoscut sau nerecunoscut, poate fi pus deoparte dacã așa ai decis. 96. Deliciile acestei vieți nu sunt ale ei ci ale fricii de a ne înãlța deasupra; problemele acestei vieți nu sunt ale ei ci ale chinurilor noastre datorate acelei frici. 97. Doar aici este suferința, suferințã. Nu într-un asemenea fel încît cei ce suferã aici vor fi înãlțați datoritã acestei suferințe altundeva, ci într-un asemenea fel încît ceea ce numim suferințã în aceastã lume, va fi la fel și în cealaltã lume, neschimbatã, doar eliberatã de opusul ei, mîntuirea. 98. Noțiunea de expansiune infinitã și imensitate a cosmosului este rezultatul amestecului, dus la extrem, al unei creații dificile și a unei libere-determinãri. 99. Mult mai îngrozitoare decît cea mai inexorabilã convingere a pãcatului prezent este chiar și cea mai slabã convingere a eternei justificãri a temporalitãții noastre.. Doar intensitatea în convingerea celei de-a doua, care o conține în întregime pe prima, este mãsura credinței. Mulți cred cã dincolo de marea dezamãgire primordialã existã și o dezamãgire mai micã conceputã pentru fiecare în parte, cu alte cuvinte, cã atunci cînd o poveste de iubire se joacã pe scenã, actrița dincolo de surîsul ipocrit fațã de iubit, mai are și un mic surîs insinuant pentru un anumit spectator de la balconul de sus. Mergem prea departe. 100. Poți sã cunoști diavolul dar nu poți crede în el, pentru cã mai mult diavol decît existã nu poate fi. 101. Pãcatul vine întotdeauna fãrã ocolișuri și poate fi apucat cu toate simțurile. Merge pe propriile-i rãdãcini și nu trebuie smuls. 102. Trebuie sã suferim și suferința din jur. Nu avem un corp, ci un mod de a crește, și asta este sursa tuturor neliniștilor, sub o formã asta sau alta. La fel ca un copil care trece prin toate stadiile vieții pînã îmbãtrînește și moare (fundamental primelor stadii cele ulterioare par de neatins, datoritã atît dorințelor cît și fricii), la fel ne dezvoltãm (nu mai puțin legați de umanitate ca de noi înșine) prin toate suferințele lumii. Nu e loc pentru dreptate în acest context, dar nu e nici loc pentru frica de suferințã sau pentru interpretarea suferinței ca pe un merit. 103. Poți sã te retragi fațã de suferința lumii; ești liber sã o faci și este în acord cu natura ta proprie, dar poate cã aceastã retragere este singura suferințã pe care ai putea-o evita. 105. Metoda de seducție a acestei lumi și garanția cã ea este doar o etapã intermediarã sunt unul și același lucru. Chiar așa, cãci doar astfel ne poate seduce lumea, și asta în concordanțã cu adevãrul. Cel mai rãu, totuși este cã dupã ce am fost seduși cu succes, uitãm garanția și astfel Binele ne-a momit înspre Rãu, privirea femeii înspre pat. 106. Umilința permite oricui, chiar și celui care disperã în singurãtate, legãtura cea mai solidã cu semenii, și asta imediat, deși, bineînțeles, doar în cazul umilinței complete și totalã. Poate asta pentru cã reprezintã limbajul natural al rugãciunii, în aceeași mãsurã adorație și uniunea cea mai fermã. Comuniunea cu semenii este comuniunea rugãciunii, comuniunea cu sinele este comuniunea efortului: din rugãciune se obține energia necesarã efortului. Poți cunoaște altceva decît dezamãgirea? Dacã dezamãgirea va dispare vreodatã, nu trebuie sã privești întracolo cãci te vei transfoma într-o stanã de sare. 107. Toatã lumea este foarte bunã cu A., mai mult sau mai puțin la fel cum încerci sã protejezi o masã de biliard excelentã chiar și fațã de jucãtorii buni, pînã cînd va veni marele jucãtor, va examina masa cu atenție și nu va tolera nici o stricãciune fãcutã mesei dinainte, dar cînd, la rîndul lui începe sã joace, se lasã pradã violenței, fãrã nici o jenã. 108. Apoi s-a întors la muncã de parcã nimic nu s-ar fi întîmplat. Aceasta este o remarcã cu care suntem familiari dintr-o mulțime de povești, deși probabil nu s-a petrecut niciodatã în realitate. 109. Nu se poate spune cã ne lipsește credința. Chiar și simplu fapt de a fi în viațã este o valoare inepuizabilã din punct de vedere al credinței.. Sugerezi cã ar fi vreo valoare în asta? Dar, la urma urmelor, nu poți sã nu trãiești. Chiar în acest nu poți sã nu trãiești rezidã forța nebuneascã a credinței: se întrupeazã chiar din aceastã negație. *Nu e nevoie sã ieși din casã. Stai la masã și ascultã. Nici mãcar nu asculta, așteaptã.. Nici mãcar nu aștepta, fii liniștit și singur. Lumea ți se va oferi singurã spre a-ți fi dezvãluitã; nu poate altfel; în extaz, rãvãșitã îți va sta în fațã. Traducere de Adrian Man și Paul Doru Mugur respiro©2000 All rights reserved.
Visualizaciones: 1009
|
|||||||||
|
|
|
|
|
|
|
|
||||
| ||||||||||
|
La casa de la literatura | | ||||||||
| ||||||||||
|
