Poemas (0.046s) Poesķa, prosa, comentarios, crķticas - Literatura y Cultura Espanola
 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
 |
Agonia.Net | Reglas | Publicidad | Contacto | Regķstrate | |||||||
|
|
|
|
|
|
|
| ||
 |
| ||||||||
![[ Creación ]](/images/menu/esp_CREATIVE.png){kind=small} ![[ Internet ]](/images/menu/esp_INTERNET.png){kind=small} ![[ Cultura ]](/images/menu/esp_CULTURE.png){kind=small} ![[ Sociedad ]](/images/menu/esp_SOCIETY.png){kind=small} ![[ Acontecimientos ]](/images/menu/esp_EVENTS.png){kind=small} ![[ Artes ]](/images/menu/esp_ART.png){kind=small} ![[ Libro ]](/images/menu/esp_BOOKS.png){kind=small} ![[ Polémica ]](/images/menu/esp_DIALOGUE.png){kind=small} ![[ Presa ]](/images/menu/esp_PRESS.png){kind=small} ![[ Regional ]](/images/menu/esp_REGIONAL.png){kind=small} ![[ Contact ]](/images/base.png){kind=small} |
|||||||||
 |
|||||||||
| |||||||||
|
agonia.net 
· Soliloquio de ojos grandes para Laura y otros perros
Artķculo 
Despre Boierism: manifest si razie
Mesa redonda
|
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2002-12-06 | [Este texto, tienes que leerlo en romana] | Inscrito en la biblioteca por Dani Craulu I ... ca trece aceasta ca fumul de pre pamīnt. Ca floarea au īnflorit, ca iarba s-au taiat, cu pīnza se-nfasura, cu pamīnt se acopere. Sub bolta cea īnalta a unei vechi biserici, Īntre faclii de ceara, arzīnd īn sfesnici mari, E-ntinsa-n haine albe, cu fata spre altar, Logodnica lui Arald, stapīn peste avari; Īncet, adīnc rasuna cīntarile de clerici. Pe pieptul moartei luce de pietre scumpe salba Si paru-i de-aur curge din racla la pamīnt, Cazuti īn cap sunt ochii. C-un zīmbet trist si sfīnt Pe buzele-i lipite, ce vinete īi sunt, Iar fata ei frumoasa ca varul este alba. Si līnga ea-n genunche a Arald, mīndrul rege, Scīnteie desperarea īn ochii-i crunti de sīnge, Si īncīlcit e parul lui negru... gura-si strīnge; El ar racni ca leii, dar vai ! nu poate plīnge. De zile trei īsi spune povestea vietii-ntrege: ?Eram un copilandru. Din codri vechi de brad Flamīnzii ochi rotindu-i, eu mistuiam pamīntul, Eu razvrateam imperii, popoarele cu gīndul... Visīnd ca toata lumea īmi asculta cuvīntul, Īn valurile Volgai cercam cu spada vad. Domnind semet si tīnar pe roinicele stoluri, Caror a mea fiinta un semizeu parea, Simteam ca universul la pasu-mi tresarea, Si natii calatoare, īmpinse de a mea, Īmplut-au sperioase pustiul pīn? la poluri. Caci Odin parasise de gheata nalta-i doma, Pe zodii sīngeroase porneau a lui popoara; Cu crestetele albe, preoti cu pleata rara Trezeau din codrii vecinici, din pace seculara Mii roiuri vorbitoare, curgīnd spre vechea Roma. Pe Nistru tabarīsem poporul tau sa-mpil; Cu sfetnici vechi de zile ma-ntīmpinasi īn cale, Ca marmura de alba, cu par de aur moale; Īn jos plecat-am ochii-naintea fetei tale, Statīnd un īndaratnic - un sfiicios copil. La blīnda ta mustrare simt glasul cum īmi seaca... Eu caut a raspunde, nu stiu ce sa raspund; Mi-ar fi parut mai bine-n pamīnt sa ma cufund, Cu mīnile-amīndoua eu fata īmi ascund Si-ntīia data-n viata un plīns amar ma-neaca. Zīmbira īntre dīnsii batrīnii tai prieteni Si singuri ne lasara... Te-ntreb īntr-un tīrziu, Uitīndu-ma la tine, privind fara sa stiu: TLa ce-ai venit, regina, aicea īn pustiu ? Ce cauti la barbarul sub streasina-i de cetini ? t Cu glasul plin de lacrimi, de-nduiosare cald, Privindu-ma cu ochii, īn care-aveai un cer, Mi-ai zis: TAstept din parte-ti, o, rege cavaler, Ca-mi vei da prins pe-acela ce umilit ti-l cer... Eu vreau sa-mi dai copilul zburdalnic - pe Arald. Si īntorcīndu-mi fata, eu spada ti-am īntins. Pe plaiuri dunarene poporu-si opri mersul, Arald, copilul rege, uitat-a Universul, Urechea-i fu menita ca sa-ti asculte viersul, De-atunci, īnvingatoareo, iubit-ai pe īnvins. De-atunci, fecioara blonda ca spicul cel de grīu, Veneai la mine noaptea ca nimeni sa te vada Si-nlantuindu-mi gītul cu brate de zapada, Īmi īntindeai o gura deschisa pentru sfada: TEu vin la tine, rege, sa cer pe-Arald al meut. De-ai fi cerut pamīntul cu Roma lui antica, Coroanele ce regii pe frunte le aseaza Si stelele ce vecinic pe ceruri colindeaza, Cu toate la picioare-ti eu le puneam īn vaza, Dar nu-l mai vrei pe Arald, caci nu mai vrei nimica. Ah ! unde-i vremea ceea cīnd eu cercam un vad Sa ies la lumea larga... si fost-ar fi mai bine Ca niciodata-n viata sa nu te vad pe tine - Sa fumege nainte-mi orasele-n ruine, Sa se-mplineasca visu-mi din codrii cei de brad !" Facliile ridica, se misc-īn line pasuri, Ducīnd la groapa trupul reginei dunarene, Monahi, cunoscatorii vietii pamīntene, Cu barbele lor albe, cu ochii stinsi sub gene, Preoti batrīni ca iarna, cu gīngavele glasuri. O duc cīntīnd prin tainiti si pe sub negre bolti, A misticei religii īntunecoase cete, Pe funii lungi coboara sicriul sub parete, Pe piatra pravalita pun crucea drept pecete Sub candela ce arde īn umbra unui colt. II Īn numele sfīntului Taci, s-auzi cum latra Catelul pamīntului Sub crucea de piatra. Arald pe un cal negru zbura, si dealuri, vale Īn juru-i fug ca visuri - prin nouri joaca luna - La pieptu-i manta neagra īn falduri si-o aduna, Movili de frunze-n drumu-i le spulbera de suna, Iar steaua cea polara i-arata a lui cale. Ajuns-a el la poala de codru-n muntii vechi, Izvoara vii murmura si salta de sub piatra, Colo cenusa sura īn parasita vatra, Īn codri-adīnci catelul pamīntului tot latra, Latrat cu glas de zimbru rasuna īn urechi. Pe-un jilt taiat īn stīnca sta tapan, palid, drept, Cu cīrja lui īn mīna, preotul cel pagīn; De-un veac el sede astfel - de moarte-uitat, batrīn, Īn plete-i creste muschiul si muschi pe al lui sīn, Barba-n pamīnt i-ajunge si genele la piept... Asa fel zi si noapte de veacuri el sta orb, Picioarele lui vechie cu piatra-mpreunate, El numara īn gīndu-i zile nenumarate, Si fīlfīie deasupra-i, gonindu-se īn roate, Cu-aripile-ostenite, un alb s-un negru corb. Arald atunci coboara de pe-al lui cal. C-o mīna El scutura din visu-i mosneagu-ncremenit: - O, mag, de zile vecinic, la tine am venit, Da-mi īnapoi pe-aceea ce moartea mi-a rapit, Si de-astazi a mea viata la zeii tai se-nchina. Batrīnul cu-a lui cīrja sus genele-si ridica, Se uita lung la dīnsul, dar gura-nchisa-i tace; Cu greu a lui picioare din piatra le desface, Din tronu-i se coboara, cu mīna semn īi face Ca-n sus sa īl urmeze pe-a codrilor potica. Īn poarta prabusita ce duce-n fund de munte, Cu cīrja lui cea vechie el bate de trei ori, Cu zgomot sare poarta din vechii ei usori, Batrīnul se īnchina... pe rege-l prind fiori, Un stol de gīnduri aspre trecu peste-a lui frunte. Īn dom de marmur negru ei intra linistiti Si portile īn urma īn vechi tītīni s-arunca. O candela batrīnul aprinde - para lunga Se nalta-n sus albastra, de flacare o dunga, Lucesc īn juru-i ziduri ca tuciul lustruiti. Si īn tacere cruda ei nu stiu ce astept... Cu mīna-ntinsa magul īi face semn sa sada, Arald cu moarte-n suflet, a gīndurilor prada, Pe jet tacut se lasa, cu dreapta pe-a lui spada, Īn zid de marmur negru se uita crunt si drept. Fantastic pare-a creste batrīnul alb si blīnd; Īn aer īsi ridica a farmecelor varga Si o suflare rece prin dom atunci alearga Si mii de glasuri slabe īncep sub bolta larga Un cīnt frumos si dulce - adormitor sunīnd. Din ce īn ce cīntarea īn valuri ea tot creste, Se pare ca furtuna ridica al ei glas, Ca vīntul trece-n spaima pe-al marilor talaz, Ca-n sufletu-i pamīntul se zbate cu necaz - Ca orice-i viu īn lume acum īncremeneste. Se zguduie tot domul, de pare-a fi de scīnduri, Si stīnci īn temelie clatindu-se vedem, Plīnsori sfīsietoare īmpinse de blestem Se urmaresc prin bolte, se cheama, fulger, gem Si cresc tumultuoase īn valuri, rīnduri, rīnduri... - Din inima-i pamīntul la morti sa deie viata, Īn ochii-i sa se scurga scīntei din steaua lina, A parului lucire s-o deie luna plina, Iar duh da-i tu, Zamolxe, samīnta de lumina, Din duhul gurii tale ce arde si īngheata. Stihii a lumei patru, supuse lui Arald, Strabateti voi pamīntul si a lui maruntaie, Faceti din piatra aur si din īnghet vapaie, Sa-nchege apa-n sīnge, din pietre foc sa saie, Dar inima-i fecioara hraniti cu sīnge cald. Atuncea dinaintea lui Arald zidul piere; El vede toata firea amestecat-afara - Ninsoare, fulger, gheata, vīnt arzator de vara - Departe vede-orasul pe sub un arc de para, Si lumea nebunise gemīnd din rasputere; Biserica crestina, a ei catapeteasma De-un fulger drept īn doua e rupta si tresare; Din tainita mormīntul atuncea īi apare, Si piatra de pe groapa crapīnd īn doua sare; Īncet plutind se-nalta mireasa-i, o fantasma... O dulce īntrupare de-omat. Pe pieptu-i salba De pietre scumpe... parul i-ajunge la calcīie, Ochii cazuti īn capu-i si buze viorie; Cu mīnile-i de ceara ea tīmpla si-o mīngīie - Dar fata ei frumoasa ca varul este alba. Prin vīnt, prin neguri vine - si nourii s-astern, Fug fulgerele-n laturi, lasīnd-o ca sa treaca, Si luna īnnegreste si ceru-ncet se pleaca Si apele cu spaima fug īn pamīnt si seaca - Parea ca-n somn un īnger ar trece prin infern. Privelistea se stinge. Īn negrul zid s-arata, Venind ca-n somn lunatec, īn pasuri line, ea; Arald nebun se uita - cu ochii o-nghitea, Puternicele brate spre dīnsa īntindea Si-n nesimtire cade pe-a jiltului sau spata. Īsi simte gītu-atuncea cuprins de brate reci, Pe pieptul gol el simte un lung sarut de gheata, Parea un junghi ca-i curma suflare si viata... Din ce īn ce mai vie o simte-n a lui brate Si stie ca de-acuma a lui ramīne-n veci. Si sufletul ei dulce din ce īn ce-i mai cald... Pe ea o tine-acuma, ce fu a mortii prada ? Ea-nlantuieste gītu-i cu brate de zapada, Īntinde a ei gura, deschisa pentru sfada: - Rege,-a venit Maria si-ti cere pe Arald ! - Arald, nu vrei tu fruntea pe sīnul meu s-o culci ? Tu zeu cu ochii negri... o, ce frumosi ochi ai ! Las? sa-ti īnlantui gītul cu parul meu balai, Viata, tineretea mi-ai prefacut-o-n rai, Las? sa ma uit īn ochii-ti ucizator de dulci. Si blīnde, triste glasuri din vuiet se desfac, Acusa la ureche-i un cīntec vechi strabate, Ca murmur de izvoare prin frunzele uscate, Acus o armonie de-amor si voluptate Ca molcoma cadenta a undelor pe lac. III ?... cum de multe ori cīnd mor oamenii, multi deīntr-acei morti zic se scoala de se fac strigoi... " Īndereptarea legii, 1652 Īn salele pustie lumine rosi de tortii Ranesc īntunecimea ca pete de jeratic; Arald se primbla singur, rīzīnd, vorbind salbatic Arald, tīnarul rege, e-un rege singuratic - Palatu-i parc-asteapta īn veci sa-i vie mortii. Pe-oglinzi de marmuri negre un negru nimitez, A faclelor lucire razbind prin pīnza fina Rasfrīng o dureroasa lumina din lumina; Zidirea cea pustie de jale pare plina Si chipul mortii pare ca-n orice colt īl vezi. De cīnd cazu un trasnet īn dom... de-atunci īn somn Ca plumbul surd si rece el doarme ziua toata, Pe inima-i de-atuncea s-a pus o neagra pata - Dar noaptea se trezeste si tine judecata Si-n negru-mbraca toate al noptii palid domn. Un obrazar de ceara parea ca poarta el, Atīt de alba fata-i s-atīt de nemiscata, Dar ochii-i ard īn friguri si buza-i sīngerata, Pe inima sa poarta de-atunci o neagra pata, Iara pe frunte poarta coroana de otel. De-atunci īn haina mortii el si-a-mbracat viata, Īi plac adīnce cīnturi, ca glasuri de furtuna; Ades calare pleaca īn mīndre nopti cu luna, Si cīnd se-ntoarce, ochii lucesc de voie buna, Pīn? ce-un fior de moarte īl prinde dimineata. Arald, ce īnsemneaza pe tine negrul port Si fata ta cea alba ca ceara, neschimbata ? Ce ai, de cīnd pe sīnu-ti tu porti o neagra pata, De-ti plac faclii de moarte, cīntare-ntunecata ? Arald ! de nu ma-nsala privirea, tu esti mort ! Si azi el se avīnta pe calul sau arab, Si drumul, ca sagetii, īi da peste pustie, Care sub luna plina luceste argintie - El vede de departe pe mīndra lui Marie, Si vīntu-n codri suna cu glas duios si slab. Īn parul ei de aur, rubine-nflacarate, Si-n ochii ei s-aduna lumina sfintei mari - S-ajung curīnd īn cale, s-alatura calari, Si unul īnspre altul se pleaca-n desmierdari - Dar buzele ei rosii pareau ca-s sīngerate. Ei trec ca vijelia cu aripi fara numar, Caci caii lor alearga alaturea-nspumati, Vorbind de-a lor iubire - iubire fara sat - Ea se lasase dulce si greu pe al lui brat Si-si razimase capul balai de al lui umar. - Arald, nu vrei pe sīnu-mi tu fruntea ta s-o culci ? Tu zeu cu ochii negri... O ! ce frumosi ochi ai... Las? sa-ti īnlantui gītul cu parul meu balai... Viata, tineretea mi-ai prefacut-o-n rai - Las? sa ma uit īn ochii-ti ucizatori de dulci ! Miroase-adormitoare vazduhul īl īngreun, Caci vīntul adunat-a de flori de tei troiene, Si le asterne-n calea reginei dunarene. Prin frunze aiureaza soptirile-i alene, Cīnd gurile-nsetate īn sarutari se-mpreun. Cum ei mergīnd alaturi se cearta si se-ntreaba, Nu vad īn fundul noptii o umbra de roseata, Dar simt ca-n al lor suflet trecu fior de gheata, De-a mortii galbeneala pieriti ei sunt la fata... Ei simt c-a lor vorbire-i mai slaba, tot mai slaba. - Arald ! striga craiasa - las? fata sa-mi ascund, N-auzi tu de departe cucosul ragusit ? O zare de lumina s-arata-n rasarit, Viata trecatoare din pieptu-mi a ranit... A zilei raze rosii īn inima-mi patrund. Arald īncremenise pe calu-i - un stejar - Painjenit e ochiu-i de-al mortii glas etern, Fug caii dusi de spaima si vīntului s-astern, Ca umbre stravezie iesite din infern Ei zboara... Vīntul geme prin codri cu amar. Ei zboar-o vijelie, trec ape far? de vad, Naintea lor se nalta puternic vechii munti, Ei trec īn rapejune de rīuri fara punti, Coroanele īn fuga le fulgera pe frunti, Naintea lor se misca padurile de brad. Din tonul lui de piatra batrīnul preot vede Si-n vīnturi el ridica adīncul glas de-arama, Pe soare sa-l opreasca el noaptea o recheama, Furtunelor da zborul, pamīntul de-l distrama... Tīrziu ! caci faptul zilei īn slava se repede ! Porneste vijelia adīncu-i cīnt de jale, Cīnd ei soseau alaturi pe cai īncremeniti, Cu genele lasate pe ochi painjeniti - Frumosi erau si astfel de moarte logoditi - Si-n doua laturi templul deschise-a lui portale. Calari ei intra-nuntru si portile recad; Pe veci pierira-n noaptea maretului mormīnt. Īn sunete din urma patrunde-n fire cīnt, Jelind-o pe craiasa cu chip frumos si sfīnt, Pe-Arald, copilul rege al codrilor de brad. Batrīnu-si pleaca geana si iar ramīne orb, Picioarele lui vechie cu piatra se-mpreuna, El numara īn gīndu-i si anii īi aduna, Ca o poveste-uitata Arald īn minte-i suna, Si peste capu-i zboara un alb s-un negru corb. Pe jiltul lui de piatra īntepeneste drept Cu cīrja lui cea veche preotul cel pagīn, Si veacuri īnainte el sede-uitat, batrīn, Īn plete-i creste muschiul si muschi pe al lui sīn, Barba-n pamīnt i-ajunge si genele īn piept
Visualizaciones: 831
|
|||||||||
|
|
|
|
|
|
|
|
||||
| ||||||||||
|
La casa de la literatura | | ||||||||
| ||||||||||
|
