Ne amintim săgețile blestemate aruncate
Mereu asupra noastră! Și crestătura custurii în piele,
Și oamenii din râpele amețitor de adânci!

Ne amintim cum, îngropați, eram
De pământ mai aproape. Și picurii de sânge pe straiele
Egumenului rănit.

Nici ceara nesomnului, nici firimiturile de pâine,
Nici musca din vârful condeiului, nici umbra scribului
Ce se subțiază n-au reușit să ne curme elanul.

Iar ochii pe jumătate orbi, și degetele pe jumătate uscate,
Și capul adormit deasupra noastră
Sunt în noi, prin sângele de hârtie.