Un fulger tânăr sângele-ți despică
și pentru-o clipă-n sânge ninge surd,
zăpada se străvede printre gesturi
și de fereastra fumegând, te rupi,
și ca un orb, în casă cauți focul
de parcă amintirii-i este frig...
Te temi? E ziua ta. Alt an trecu,
din vârsta-n care abia înveți să mori
și dinții gheața albă și-o înfig
în vocea care nu mai e a ta.
Te strigi cu voce goală în oglinzi
și viscolește-n palmele-căuș
dar umbra când îți lunecă-n odaie
culorile, ca zidul ți le sorb,
varul lor cald îl risipesc în mine
și fără să-nțelegi, eu te trăiesc,
anul pierit, l-alătur vârstei mele
și jefuită, brusc, de săptămâni,
de nopți incendiate de miragii,
de zile vechi și de tristeți, rămâi,
mereu mai tânără iar eu, bogat,
stând adunat în fața unei cupe
în trupul spart de răni îmi tăinui prada...
De timp despovărată-n mine treci
(îți amintești, din clasele primare,
principiul vaselor comunicante?)
Dar când ai să te cheltuiești cu totul
și nu te vei mai oglindi-n nimic
întoarce-te pentru o oră-n zidul
în care sângele-mi coclește-n frescă,
și-apoi dintre zăpezile căzute
coboară-n lumea care voi fi eu...