Eu te slavesc totuna cu bolta innoptarii,
O, doamna a tacerii, o, vas al intristarii,
Si te iubesc, frumoaso, mai mult cand imi dispari,
Si cand, ca o podoaba a noptilor, imi pari
Ca-ndepartezi ironic adancile zenituri
De bratele-mi intinse spre-albastre nesfarsituri.


Vreau sa m-agat de tine, spre cer navala dand,
Cum viermii de-un cadavru se-agata misunand,
Ca-mi esti prea scumpa, cruda jivina nemiloasa,
Chiar si-n raceala-n care imi pari si mai frumoasa!