agonia
espanol

v3
 

Agonia.Net | Reglas | Mission Contacto | Regístrate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Artículo Comunidades Concurso Ensayo Multimedia Personales Poemas Presa Prosa _QUOTE Guión Especial

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 
Textos del mismo autor


Traducciones de este texto
0

 Los comentarios de los miembros


print e-mail
Visualizaciones: 7125 .



PAKIN ȘI RAKUNIN
prosa [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
por [Daniil_Harms ]

2003-01-24  | [Este texto, tienes que leerlo en romana]    |  Inscrito en la biblioteca por alexandru pop



Haide, lasă, nu mai face atâta pe șmecherul – i-a zis Pakin lui Rakunin.
Rakunin și-a încrețit nasul și l-a privit urâcios pe Pakin.
-Ce te uiți? Nu mă recunoști? – a întrebat Pakin.
Rakunin și-a strâmbat buzele și, învârtindu-se indignat pe fotoliul său rotativ, s-a apucat să privească în altă parte, Pakin a început să bată darabana pe genunchi, zicând:
-Ce idiot! Un par la scăfârlie i-ar prinde bine.
Rakunin s-a ridicat și a pornit spre ușă, dar Pakin a sărit iute, l-a ajuns din urmă și i-a spus:
-Stai puțin! Unde ai întins-o? Mai bine stai jos să-ți arăt ceva.
Rakunin s-a oprit și l-a privit bănuitor pe Pakin.
-Ce-i, nu crezi? – l-a întrebat Pakin.
-Ba cred – a zis Rakunin.
-Bine, atunci așează-te iute aici, în fotoliul ăsta.
Și Rakunin s-a așezat iarăși în fotoliul său rotativ.
-Păi, vezi? – i-a zis Pakin. – Acu’ ce stai în scaun ca tâmpit?
Rakunin a început iarăși să-și bălăngăne picioarele și să clipească iute din ochi.
-Nu mai clipi! – i-a zis Pakin.
Rakunin a încetat să mai clipească și, ghemuindu-se, și-a retras capul între umeri.
-Stai drept! – i-a zis Pakin.
Rakunin, rămânând la fel de gheboșat, și-a împins burta înainte și a întins gâtul.
-Eh! – a zis Pakin – mai bine ți-aș cârpi o palmă.
Rakunin a sughițat, și-a umflat obrajii, apoi, prudent, a expirat aerul pe nări.
-Ascultă! nu mai face pe nebunu’! – i-a zis Pakin. Rakunin și-a întins și mai mult gâtul și a început din nou să clipească iute-iute.
Pakin i-a zis:
-Ascultă Rakunin, dacă n-ai să termini imediat cu clipitul, am să-ți dau un picior în piept!
Ca să nu mai clipească, Rakunin și-a încleștat fălcile și și-a mai lungit puțin gâtul, cu capul tras în spate.
-Ptiu! Ce înfățișare scârboasă ai – a zis Pakin – cu gura asta a ta de găină și cu gâtul porcesc, te-apucă greața.
În aceeași clipă, capul lui Rakunin, care trăgea tot mai mult înapoi, s-a muiat deodată și s-a lăsat pe spate.
-Ce dracu? – a exclamat Pakunin. – Ce șmecherie o mai fi și asta?
Privindu-l pe Rakunin din locul în care stătea Pakin, ai fi putut crede că Rakunin nu mai are deloc cap. Mărul lui Adam i se avântase în așa măsură încât imediat îți venea să crezi că ăsta-i de fapt nasul lui.
-Hei! Rakunin! – a zis Pakin.
Rakunin tăcea!
-Rakunin! – a repetat Pakin.
Rakunin tăcea și nici măcar nu clipea.
-Așa, - a zis Pakin – și-a dat duhul Rakunin.
Pakin și-a făcut cruce și a ieșit în vârful degetelor.
După vreo paisprezece minute, din trupul lui Rakunin s-a înălțat un mic suflețel și s-a uitat cu dușmănie spre locul în care, cu puțin înainte, stătuse Pakin. În aceeași clipă însă dintr-un dulap a ieșit îngerul morții, înalt de stat și, prinzând de mână sufletul lui Rakunin, l-a condus într-o direcție necunoscută, trecând prin case și ziduri. Sufletul lui Rakunin alerga în urma îngerului morții, întorcând întruna capul, cu priviri dușmănoase. Dar îngerul morții a iuțit pasul și sufletul lui Rakunin, tot țopăind și împleticindu-se, a dispărut în depărtare, după cotitura unei străzi.

.  |








 
shim La casa de la literatura shim
shim
poezii  Busca  Agonia.Net  

La reproducción de cualquier texto que pertenece al portal sin nuestro permiso està estrictamente prohibida.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Política de publicación et confidencialidad

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!