Poemas (0.138s) Poesía, prosa, comentarios, críticas - Literatura y Cultura Espanola
 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
 |
Agonia.Net | Reglas | Publicidad | Contacto | Regístrate | |||||||
|
|
|
|
|
|
|
| ||
 |
| ||||||||
![[ Creación ]](/images/menu/esp_CREATIVE.png){kind=small} ![[ Internet ]](/images/menu/esp_INTERNET.png){kind=small} ![[ Cultura ]](/images/menu/esp_CULTURE.png){kind=small} ![[ Sociedad ]](/images/menu/esp_SOCIETY.png){kind=small} ![[ Acontecimientos ]](/images/menu/esp_EVENTS.png){kind=small} ![[ Artes ]](/images/menu/esp_ART.png){kind=small} ![[ Libro ]](/images/menu/esp_BOOKS.png){kind=small} ![[ Polémica ]](/images/menu/esp_DIALOGUE.png){kind=small} ![[ Presa ]](/images/menu/esp_PRESS.png){kind=small} ![[ Regional ]](/images/menu/esp_REGIONAL.png){kind=small} ![[ Contact ]](/images/base.png){kind=small} |
|||||||||
 |
|||||||||
| |||||||||
|
agonia.net 
· CUANDO LA LLUVIA...
Artículo 
Despre Boierism: manifest si razie
Mesa redonda
|
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-05-17 | [Este texto, tienes que leerlo en romana] | Inscrito en la biblioteca por Lazar Anamaria Andreea RINOCERII Lui Jean-Louis Barrault, Genevievei Serreau și doctorului T. Fraenkel PERSONAJE Gospodina Băcăneasa Jean Berenger Chelnerița Băcanul Domnul Bătrîn Logicianul Patronul cafenelei Daisy Domnul Papillon Dudard Botard Doamna Boeuf Un pompier Domnul Jean Soția domnului Jean ACTUL ÎNTÎI Decorul O piață într-un orășel de provincie. In fundal, o casă cu etaj, la parterul căreia se află o băcănie; se intră printr-o ușă cu geam, după ce se urcă două, trei trepte. Deasupra intrării e scris cu litere foarte vizibile: BĂCĂNIE. La etaj, două ferestre: locuința băcanului. Băcănia se află, deci, in fundul scenei, dar spre stînga, nu departe de culise. Deasupra casei cu băcănia se zărește clopotnița unei biserici. Intre băcănie și dreapta scenei: o străduță In perspectivă. Pe dreapta, puțin pieziș, fațada unei cafenele; deasupra cafenelei, un etaj cu o fereastră. în fața terasei de la cafenea se află mai multe scaune ce avansează chiar către centrul scenei. Lingă scaunele de pe terasă, un copac uscat, prăfuit. Cer albastru, lumină crudă, ziduri foarte albe. E vară, duminică, aproape de amiază. Jean și Berenger se vor așeza la o masă. Inainte de ridicarea cortinei se aude clopotul de la biserică; sunetul lui nu va înceta decît la cîteva secunde după ridicarea cortinei. La ridicarea cortinei, scena va fi traversată în tăcere de o femeie care ține sub un braț un coș de piață gol, iar sub celălalt - o pisică. La trecerea ei, băcăneasa deschide ușa prăvăliei și se uită după femeie. BĂCĂNEASA: Ia uite-o și pe-asta! (Către bărbatu-său, care e în prăvălie:) Ia uită-te la ea ce face pe grozava. Nu mai vrea să cumpere de la noi. (Băcăneasa dispare, scena e goală cîteva secunde.) Din dreapta apare Jean: în același timp, din stînga apare Berenger. Jean e îmbrăcat foarte îngrijit: costum maro, cravată roșie, guler detașabil scrobit, pălărie maro. Are obrajii cam roșii; poartă pantofi galbeni, bine lustruiți. Berenger e neras, cu capul descoperit, părul nepieptănat, hainele șifonate: e însăși imaginea neglijenței, are aerul foarte obosit, somnolent; din timp în timp cască de oboseală. JEAN (venind din dreapta): Iată-te. în sfîrșit, Berenger. BERENGER (venind din stînga): Bună. Jean. JEAN: Ca de obicei, în întîrziere! (Se uită la ceas:) Trebuia să ne întîlnim la 11.30. Acum e-aproape douăsprezece. BERENGER: Iartă-mă. Mă aștepți de mult? JEAN: Nu, abia acum am sosit, după cum vezi. Se îndreaptă amîndoi către o masă de pe terasa cafenelei. BERENGER: Păi, dacă-i așa, nu mă simt chiar vinovat... de vreme ce și dumneata... JEAN: Nu-i deloc același lucru: mie nu-mi place să aștept. Eu n-am timp de pierdut, și cum știu că niciodată nu vii la vreme, atunci vin înadins mai tîrziu, exact în momentul în care presupun c-ai să apari. BERENGER: Da, așa e... așa e... Totuși... JEAN: Nu poți să-mi spui că ai venit chiar la ora stabilită! BERENGER: Bineînțeles... nu. Se așează amîndoi la masă. BERENGER: Ce vrei să bei? JEAN: Ți-e deja sete, așa de dimineață? BERENGER: E foarte cald, e un zăduf!... JEAN: Cu cît bei mai mult, cu atîta ți-e mai sete, zice înțelepciunea populară... BERENGER: N-ar mai fi așa de cald și nici nouă nu ne-ar mai fi așa de sete dacă înțelepciunea populară ar putea să aducă niște nori de ploaie pe cer. JEAN (uitîndu-se cu atenție la Berenger): Nu cred că te-ar ajuta prea mult Nu de apă ți-e sete dumitale, dragă Berenger... BERENGER: Adică, ce vrei să spui, dragă Jean? JEAN: Ai înțeles foarte bine. Vorbeam de cît îți e de uscat gîtlejul: e un pămînt care soarbe mult BERENGER: Comparația asta mi se pare... JEAN: Arăți tare jalnic, prietene! BERENGER: Jalnic! Ți se pare? JEAN: Nu-s orb, dragul meu. Cazi din picioare, căști mereu, ești mort de oboseală, iar ai făcut o noapte albă... BERENGER: Am capul cam greu... JEAN: Duhnești a băutură! BERENGER: Sînt cam mahmur, ce-i drept! JEAN: Așa ești în fiecare duminică dimineața, fără să mai punem la socoteală zilele săptămînii. BERENGER: Ah. nu, în zilele de lucru e mai rar, din cauză că-s la birou... JEAN: Și unde ți-e cravata? Ai pierdut-o prin cîrciumi! BERENGER: Cravata? Ce-i cu ea? (Duce mîna la gît.) Ca să vezi, așa e! Ce chestie! Unde s-o fi rătăcit? JEAN (scoate o cravată din buzunarul hainei): Poftim, pune-o pe-asta! BERENGER: Iți mulțumesc, ești foarte amabil. (își înnoadă cravata.) JEAN (în timp ce Berenger își pune la nimereală cravata): Și ești absolut nepieptănat! (Berenger își trece degetele prin păr) Uite un pieptene! Piaptănă-te! (Scoate un pieptene din celălalt buzunar al hainei.) BERENGER (ia pieptenele și se piaptănă foarte vag): Mulțumesc. JEAN: Și ești complet neras! Uită-te ce figură poți să ai! (Scoate dintr-un buzunar o oglinjoară și i-o întinde lui Berenger, care se privește și scoate limba.) BERENGER: Mi-e limba foarte încărcată. JEAN (punînd oglinda înapoi în buzunar): Nu-i deloc de mirare!... (Pune și pieptenele în buzunar.) Te paște ciroza, prietene. BERENGER (neliniștit): Chiar crezi?... JEAN (în timp ce Berenger îi întinde înapoi și cravata): Nu, pe-asta poți s-o păstrezi, mai am și altele. BERENGER (cu admirație): Tu arăți, ce-i drept, foarte îngrijit JEAN (continuînd să-l examineze pe Berenger): Iar hainele ți-s foarte șifonate, cămașa-i îngrozitor de murdară, totul arată jalnic... Iar pantofii... (Berenger încearcă să-și ascundă pantofii sub masă)... n-au mai văzut crema de luni de zile... Cîtă dezordine ! ce jale!... Iar pe umeri... BERENGER: Ce e? Ce-i cu umerii? JEAN: Intoarce-te. Haide, întoarce-te. Uite: te-ai sprijinit de-un zid... (Berenger întinde obosit o mînă către Jean.) Nu, n-am peria la mine - prea mi-ar umfla buzunarul. (Cu un gest moale, Berenger se scutură pe umeri, de unde se ridică un nor de praf; Jean se ferește cu groază.) Uf, zău așa... Unde te-ai umplut așa de praf? BERENGER: Nu-mi aduc aminte. JEAN: E groaznic, groaznic! Mi-e rușine că-ți sînt prieten. BERENGER: Ești prea sever cu mine... JEAN: Sînt prea îngăduitor! BERENGER: Ascultă-mă, Jean. N-am nici o distracție, mă plictisesc de moarte în orașul ăsta. Nu-s făcut pentru munca pe care-o am... eu ar trebui... adică nu toate zilele la birou, opt ore pe zi și numai vara, trei săptămîni de concediu pe an! Iar sîmbăta sînt sfîrșit de oboseală, drept care... înțelegi... ca să mă destind și eu... JEAN: Dragul meu, toată lumea muncește. Și eu stau opt ore pe zi la birou, nici eu n-am mai mult de douăzeci și una de zile de concediu pe an, și totuși - uită-te la mine cum arăt... Puțină voință, ce naiba! BERENGER: Da, da, voință. Nu toată lumea are voința ta. Eu unul nu pot, nu mă pot obișnui cu așa o viață. JEAN: Fiecare trebuie să se obișnuiască. Sau - poate - oi fi tu vreo ființă superioară, mai știi? BERENGER: Nu pretind așa ceva... JEAN (îl întrerupe): Las' că știu eu. Prețuiesc și eu ceva... Ba, la drept vorbind, și fără falsă modestie, eu prețuiesc mai mult de-cît dumneata. Omul superior e cel care-și îndeplinește datoria. BERENGER: Care datorie? JEAN: Datoria...Datoria de funcționar, de exemplu. BERENGER: Oh, da, datoria de funcționar... JEAN: Și, mă rog, prin ce cîrciumi ți-ai efectuat libațiile azi-noapte? Asta numai dacă-ți mai poți aduce aminte ceva! BERENGER: L-am sărbătorit pe Auguste, prietenul nostru Auguste... JEAN: Prietenul nostru? Pe mine nu m-a invitat... eu n-am fost chemat la aniversarea lui Auguste... In această clipă se aude - din depărtare, însă apropiindu-se foarte repede - răsuflarea precipitată a unei fiare, i se aude tropotul copitelor, precum și un muget prelung. BERENGER: N-am putut să refuz, n-ar fi fost amabil... JEAN: Eu cum nu m-am dus? BERENGER: Poate tocmai din cauză că n-ai fost invitat !... CHELNERIȚA (ieșind din cafenea): Bună ziua, ce doresc să bea domnii ? Zgomotele se aud tot mai tare. JEAN (către Berenger, aproape strigînd ca să se facă auzit, pe deasupra zgomotului a cărui natură încă n-o percepe): Adevărat, asta așa e. N-am fost invitat. Nu mi s-a făcut această onoare... în orice caz, pot să te asigur că n-aș fi venit chiar dacă aș fi fost invitat, fiindcă... (Zgomotele au devenit uriașe.) Dar ce naiba se-ntîmplă? (Zgomotele de animal în galop s-au apropiat - acum se aude clar gîfîitul fiarei.) Ce naiba-i asta?!? CHELNERIȚA: Ce-o fi asta? Nepăsător la tot, Berenger continuă calm să-i răspundă lui Jean în ce privește invitația la petrecere. (Iși mișcă buzele, dar nu se aude nimic din ce spune.) Deodată, Jean se ridică brusc în picioare și arată cu degetul către culisele din stînga, în vreme ce, la fel de indiferent, Berenger rămîne pe scaun. JEAN: Un rinocer! (Zgomotele animalului se vor îndepărta la fel de repede, astfel îneît deja cuvintele ce urmează se pot auzi foarte clar. Toată scena trebuie jucată foarte repede, repetîndu-se:) Un rinocer! CHELNERIȚA: Aoleu, un rinocer! BĂCĂNEASA (scoate capul prin ușa prăvăliei): Vai de mine, un rinocer! (Către bărbatu-său, rămas în prăvălie:) Vino repede să vezi un rinocer! Toată lumea urmărește cursa animalului. JEAN: Se năpustește drept înainte, dărîmă tejghelele! BĂCANUL (din prăvălie): Unde asta? Ce tejghele? CHELNERIȚA (cu mîinile-n șolduri): Maamăă! BĂCĂNEASA (către soțul ei aflat tot în prăvălie): Vino să vezi! Apare capul Băcanului BĂCANUL: Ce chestie! un rinocer! LOGICIANUL (vine repede în scenă, dinspre stînga): Un rinocer! Pur și simplu un rinocer în mărime naturală, pe trotuarul din față! Replicile acestea, începînd cu exclamația lui Jean - Un rinocer!" -trebuie rostite aproape simultan. In acest moment se aude un vai de mine" spus de o femeie, care în sfîrșit apare: e Gospodina cu coșul de piață sub braț: o dată ajunsă în mijlocul scenei, ea lasă coșul să-i cadă din mină. Proviziile se răspîndesc pe jos, o sticlă se sparge, dar femeia ține strîns sub celălalt braț pisica pe care o avea și adineauri. GOSPODINA: Ah! Ohh! In urma ei se precipită în scenă Domnul Bătrîn și elegant, venind dinspre stînga, îmbrîncindu-i pe cei doi băcani la intrarea în prăvălie, în timp ce Logicianul se lipește de zidul din stînga al băcăniei. Un alt grup este format de Jean și Chelneriță - în picioare, alături de Berenger, care continuă să stea așezat, apatic. Dinspre stînga, în culise, se aud tot felul de ah"-uri și oh"-uri ale unor oameni care fug înspăimîntați. Praful iscat pe drum de copitele fiarei se răspîndește deasupra scenei. PATRONUL (scoate capul pe fereastra de la etajul de deasupra cafenelei): Ce se-ntîmplă acolo? DOMNUL BĂTRÎN (dispărînd îndărătul băcanilor): Vă rog să mă iertați! Domnul Bătrîn e foarte elegant, poartă ghetre albe, o pălărie moale și baston cu măciulie de fildeș. Logicianul stă lipit de perete: poartă mustăcioară căruntă, lornion, iar pe cap o canotieră de pai. BĂCĂNEASA (împinsă de Domnul Bătrîn): Fiți atent, fiți atent cu bastonul ăla! BĂCANUL: Da' ce dracu', fiți puțin atent! (Capul Domnului Bătrîn se vede acum dindărătul cuplului de băcani.) CHELNERIȚA (către Patron): Un rinocer! PATRONUL (de la fereastră, Chelneriței): Visezi? ce vorbă-i asta? (Vede și el rinocerul.) Tiii, ca să vezi drăcie! GOSPODINA: Ah! (Ah"-urile și oh"-urile din culise se aud ca un fundal sonor pentru ah-ul ei. Cu cumpărăturile vărsate pe jos și sticla spartă, Gospodina continuă să-și fină strîns pisica.) Biata miți, ce s-a speriat! Patronul continuă să urmărească din ochi fuga animalului; sunetele acestuia - răsuflarea, copitele etc. - se aud tot mai slab. Cu un gest lent, Berenger își ferește fața din norul de praf și rostește moale: BERENGER: Ca să vezi! JEAN (își ferește și el fața. dar rostește puternic): Ca să vezi! (Strănută.) GOSPODINA (în mijlocul scenei, cu proviziile răspîndite pe jos, privește înspre stînga): Ca să vezi! (Strănută.) DOMNUL BĂTRÎN, BĂCĂNEASA, BĂCANUL (în fundal, redes-chizînd ușa prăvăliei, pe care Domnul Bătrîn o închisese în urma lui): Ca să vezi! JEAN: Ca să vezi! (Lui Berenger:) Ai văzut? Zgomotele rinocerului s-au îndepărtat; oamenii încă mai privesc în direcția lui, toți în afară de Berenger, care rămîne tot apatic pe scaun. TOȚI (în afară de Berenger): Ca să vezi! BERENGER (lui Jean): Cred că... da, mi se pare că era un rinocer! Dar știu c-a făcut la praf! GOSPODINA: Ca să vezi! Ce frică mi-a fost! BĂCANUL (către Gospodină): Coșul dumneavoastră... cumpărăturile... Domnul Bătrîn se apropie de femeie și se apleacă să adune proviziile răsfirate de jur împrejur. O salută galant, scoțîndu-și pălăria. PATRONUL: Orișicît... formidabil... CHELNERIȚA: îți stă mintea-n loc! DOMNUL BĂTRÎN (către Gospodină): Doamnă, vă rog să-mi faceți onoarea de a-mi permite să vă ajut să adunați lucrurile de pe jos! FEMEIA (către Domnul Bătrîn): Vă mulțumesc. Puteți să vă puneți pălăria, vă rog. Doamne, ce spaimă am tras. LOGICIANUL: Spaima e irațională. Rațiunea trebuie să-nvingă spaima. CHELNERIȚA: Nu se mai vede. DOMNUL BĂTRÎN (către Gospodină, arătînd spre Logician): Prietenul meu e logician. JEAN (lui Berenger): Ce ziceai? CHELNERIȚA: Da' fug repede animalele-astea! GOSPODINA (către Logician): Incîntată de cunoștință, domnule. BĂCĂNEASA (Băcanului): Așa-i trebuie. N-a cumpărat de la noi! JEAN (către Patron și Chelnerilă): Ce ziceați? GOSPODINA: Eu. în orice caz, nu i-am dat drumul pisicii! PATRONUL (la fereastră, ridicînd din umeri): Nu vezi în fiece zi chestii de-astea! GOSPODINA (către Logician, în timp ce Domnul Bătrîn strînge lucrurile de pe jos): Vreți să fiți amabil și să țineți dumneavoastră pisica un pic ? CHELNERIȚA (lui Jean): Așa ceva nu mi-a mai fost dat să văd! LOGICIANUL (Gospodinei): Sper că nu zgîrie! PATRONUL (lui Jean): E ca o cometă ! GOSPODINA (Logicianului): E foarte cuminte. (Către ceilalți:) Vinul meu! La cîți bani am dat pe el! BĂCANUL (Gospodinei): Avem noi vin destul, nu asta ne lipsește! JEAN (lui Berenger): Hai spune... ce ziceai? BĂCANUL (Gospodinei): Și-ncă din cel bun! PATRONUL (Chelneriței): Gata, nu mai căsca gura, ocupă-te de domnii! (Arata înspre Jean și Berenger, după care dispare în casă.) BERENGER (lui Jean): Despre ce vorbeai? BĂCĂNEASA (Băcanului): Du-te și adu-i o sticlă de vin! JEAN (lui Berenger): Cum despre ce! Despre rinoceri, ce naiba, despre rinoceri! BĂCANUL (Gospodinei): Am eu vin bun, în sticle care nu se sparg! (Dispare în prăvălie.) LOGICIANUL (mîngîind pisica): Pisi-pisi-pisi-pisi! CHELNERIȚA (către Jean și Berenger): Ce doriți de băut? BERENGER: Două pastis! CHELNERIȚA: Prea bine, domnule. (Se îndreaptă spre intrarea în cafenea.) DOMNUL BĂTRÎN (Gospodinei): Pentru puțin, stimată doamnă, pentru puțin! Băcăneasa intră-n băcănie. LOGICIANUL (către Domnul Bătrîn și Gospodină, care tot adună alimentele): Așezați-le metodic în coș. JEAN (lui Berenger): Ei! ce spui? . BERENGER (neștiind ce să zică): Păi... da... nimic... Adică, da, face mult praf. BĂCANUL (iese din prăvălie cu o sticlă de vin. Către Gospodină): Avem și praz. LOGICIANUL (mîngîind în continuare pisica): Pusi-pusi-pusi. BĂCANUL (Gospodinei): O sută de franci litrul. GOSPODINA (dîndu-i Băcanului banii, apoi către Domnul Bătrîn, care a terminat de aranjat lucrurile în coș): Sînteți foarte amabil, domnule. Ah, politețea franceză! Tinerii de azi nu mai sînt deloc așa! BĂCANUL (luînd banii de la Gospodină): Trebuia să veniți să cumpărați de la noi. N-ar mai fi trebuit să traversați strada. Nu v-ați fi expus la riscurile unor astfel de întîlniri! (Se întoarce în prăvălie.) JEAN (care s-a așezai acum, dar cu gîndul tot la rinocer): Domnule, ce chestie nemaipomenită! DOMNUL BĂTRÎN (își ridică pălăria, sărută mina doamnei): Fericit de cunoștință, stimată doamnă! GOSPODINA (către Logician): Mulțumesc, domnule, că ați ținut pisica! Logicianul îi înapoiază pisica. Chelnerița reapare cu paharele. CHELNERIȚA: Iată pastis-urile, domnilor! JEAN (lui Berenger): Ești incorigibil! DOMNUL BĂTRÎN (Gospodinei): Pot să vă însoțesc cîțiva pași, stimată doamnă? BERENGER (lui Jean, arătînd înspre Chelnerița care intră înapoi în cafenea): Ii cerusem apă minerală. S-a înșelat, ne-a adus altceva. (Jean dă din umeri, neîncrezător și cu dispreț.) GOSPODINA (Domnului Bătrîn): M-așteaptă soțul, domnule. Vă mulțumesc. Poate altă dată! DOMNUL BĂTRÎN (Gospodinei): Sper din tot sufletul, stimată doamnă! GOSPODINA: Și eu asemenea, domnule. (își fac ochi dulci, apoi ea iese prin stînga.) BERENGER: S-a dus prăfăria... (Jean ridică din nou din umeri.) DOMNUL BĂTRÎN (Către Logician, privind în urma femeii): E delicioasă !... JEAN (lui Berenger): Un rinocer! Nu-mi vine să cred! Nu-mi revin. Domnul Bătrîn și Logicianul se-ndreaptă către dreapta și ies, încet, încet. Vorbesc în liniște: DOMNUL BĂTRÎN (după ce-a mai trimis o ultimă privire în direcția Gospodinei): E încîntătoare, nu crezi? LOGICIANUL: Tocmai vă explicam ce este silogismul. DOMNUL BĂTRÎN: Așa, da, silogismul! JEAN (Iui Berenger): Nu-mi revin. E ceva inadmisibil! (Berenger cască.) LOGICIANUL: Silogismul cuprinde o propoziție principală, una secundară și concluzia. DOMNUL BĂTRÎN: Ce concluzie? Logicianul și Domnul Bătrîn ies din scenă. JEAN: Nu, hotărît lucru, nu pot să-mi vin în fire. BERENGER: Se vede foarte bine că nu poți să-ți revii. Ei bine, da, era un rinocer. Un rinocer și gata. Gata, s-a dus... e departe de-acuma... JEAN: Dar spune și tu, ce dracu! E nemaipomenit! Un rinocer alergînd liber prin oraș: asta nu te surprinde deloc? Ar trebui interzis! (Berenger cască.) Pune mîna la gură cînd căști! BERENGER: Mdeah... mdeah... Ar trebui interzis. E periculos, la asta nu m-am gîndit. Nu-ți fie teamă, e departe acum, n-are ce să ne mai facă! JEAN: Ar trebui să protestăm la primărie, la autoritățile municipale ! La ce sînt ele bune? BERENGER (cască iar, dar duce repede mîna la gură): Pardon... Poate că o fi scăpat de la grădina zoologică! JEAN: Visezi de-a-mpicioarelea! BERENGER: Dar stau jos. JEAN: Jos sau în picioare-i tot aia! BERENGER: Eh. nu... totuși e-o diferență! JEAN: Nu-i vorba de asta. BERENGER: Păi tu ai spus că-i totuna de-i jos sau în picioare... JEAN: Nu m-ai înțeles. Atunci cînd visezi e totuna dacă visezi așezat sau în picioare!... BERENGER: Ei bine, da, visez... Viața e vis... JEAN (continuînd): ...Visezi cînd spui că rinocerul o fi scăpat de la grădina zoologică... BERENGER: Am zis: poate că..." JEAN (continuînd): ... fiindcă nu mai avem grădină zoologică în oraș... de foarte mult timp... de cînd toate animalele au murit de ciumă... BERENGER (aceeași indiferentă): Atunci poate c-a scăpat de la circ. JEAN: De la care circ? BERENGER: Păi, știu și eu... vreun circ ambulant JEAN: Știi bine că primăria a interzis nomazilor accesul pe teritoriul comunal... Așa ceva nu s-a mai întîmplat din copilăria noastră. BERENGER (încearcă să-și rețină căscatul, dar nu reușește): In cazul ăsta, poate c-a stat încă de pe vremea aceea ascuns în mlaștinile din jurul orașului! JEAN (ridică brațele a exasperare): Mlaștinile dimprejur... mlaștinile dimprejurul orașului.... Omule, ești beat de-a binelea! BERENGER (naiv): Da, asta așa-i, îmi urcă beția din stomac... JEAN: Aburii beției ți-au năpădit creierii. Unde-ai văzut dumneata mlaștini împrejurul orașului?... Orașul nostru e poreclit Castilia Mică tocmai din pricina deșertului! BERENGER (excedat și destul de obosit): Atunci, ce să mai zic? Poate c-o fi stat ascuns sub o piatră... Sau și-o fi făcut cuib pe-o cracă uscată... JEAN: Te înșeli dacă te crezi spiritual, așa să știi! Ești cum nu se poate mai plictisitor cu... cu toate paradoxurile astea! Mi se pare că ești incapabil să vorbești serios! BERENGER: Astăzi, numai astăzi... Și asta fiindcă... adică din cauză de... (Duce mîna la frunte, cu un gest vag.) JEAN: Numai astăzi, așa ca-n fiecare zi! BERENGER: Ba nu, nu chiar ca-n fiecare zi. JEAN: Spiritele tale n-au nici o valoare. BERENGER: Dar n-am pretins niciodată... JEAN (îl întrerupe): Nu-mi place să se rîdă de mine! BERENGER (își duce mîna la inimă): Dar eu... dragă Jean, eu nu mi-am permis niciodată să... JEAN (îl întrerupe): Dragă Berenger, nu-ți permit... BERENGER: Ba nu, așa ceva nu-mi permit eu. JEAN: Ba da, tocmai ți-ai permis ! BERENGER: Dar cum îți poți închipui că eu... JEAN (îl întrerupe): Imi închipui exact ce văd și aud! BERENGER: Bine, dar te asigur că... JEAN (îl întrerupe): ... Mă asiguri că-ți bați joc de mine! BERENGER: Ei, nu, că ești încăpățînat. JEAN: Mă faci și catîr pe deasupra. Nu vezi că m-ai insultat? BERENGER: Dar așa ceva nici nu mi-a trecut prin minte. JEAN: Dumneata n-ai minte! BERENGER: Iată un motiv în plus ca să te conving că nici nu mi-a trecut prin minte. JEAN: Sînt lucruri care le trec prin minte chiar și celor lipsiți de minte. BERENGER: Așa ceva nu e cu putință. JEAN: De ce, mă rog? BERENGER: Fiindcă-i imposibil. JEAN: De vreme ce simți că poți să explici totul, poftim: explică-mi de ce e imposibil... BERENGER: Dar n-am pretins niciodată c-aș putea să explic totul... JEAN: Atunci de ce te porți de parcă așa ar sta lucrurile? Și, repet: de ce mă insulți? BERENGER: Dar nu te-am insultat. Dimpotrivă. Știi bine cît de mult te stimez. JEAN: Dacă mă stimezi, de ce mă contrazici pretinzînd că nu-i primejdios să lași ziua-n amiaza mare un rinocer să alerge-n plin oraș, mai ales într-o dimineață de duminică, atunci cînd străzile sînt pline de copii... ca și de adulți, de altminteri... BERENGER: Mulți sînt la slujbă, la biserică, pentru ei nu-i nici un risc... JEAN (îl întrerupe): Dă-mi voie... și încă la ora cînd lumea face piața. BERENGER: N-am afirmat niciodată că n-ar fi ceva primejdios să lași un rinocer liber prin oraș ziua-n amiaza mare. Pur și simplu am spus că nu m-am gîndit niciodată la asta. Nu mi-am pus întrebarea. JEAN: Tu nu te gîndești niciodată la nimic. BERENGER: Bine, așa este. Un rinocer în libertate - așa ceva nu-i bine deloc. JEAN: Așa ceva n-ar trebui să existe. BERENGER: Bineînțeles: așa ceva n-ar trebui să existe. Ba chiar e ceva nemaipomenit Bun. Totuși, fiara asta nu-i nicidecum un motiv pentru care să ne certăm. Ce mare tămbălău pentru un perisodactil oarecare, ce tocmai a trecut prin fața noastră? Un patruped stupid, de care nici nu merită să mai vorbim! In plus, unul feroce... Și care a și dispărut, care nici măcar nu mai există. Doar n-o să ne preocupăm de-un animal care nu mai există. Să vorbim despre altceva, dragă Jean, nu subiectele de conversație ne lipsesc nouă... (Cască și apucă paharul.) In sănătatea ta! In acest moment, Logicianul și Domnul Bătrîn reintră din dreapta; tot vorbind, merge spre una dintre mesele cafenelei, destul de departe de Jean și Berenger, spre fundal și în dreapta acestora. JEAN: Lasă paharul pe masă. Nu bea nimic. Jean trage un gît zdravăn din pastis-ul său și pune paharul pe jumătate golit pe masă. Berenger rămîne cu paharul în mină: nu îndrăznește nici să bea, nici să-l așeze la loc pe masă. BERENGER: Totuși, n-o să i-l las patronului! (Dă să bea.) JEAN: Lasă-l jos cînd îți spun. BERENGER: Bine. (Vrea să pună paharul pe masă tocmai cînd Daisy - o dactilografă blondă și tînără - traversează scena de la dreapta la stînga. La vederea ei, Berenger se ridică brusc și, neîndemînatic, varsă paharul pe pantalonii lui Jean.) Oh, Daisy! JEAN: Fii atent ce faci! Doamne, neîndemînatic mai ești! BERENGER: E Daisy... iartă-mă... (Dă să se ascundă ca să nu-l vadă Daisy.) Nu vreau să mă vadă... în halu-n care sînt... JEAN: Ești absolut de neiertat, de neiertat! (Privește înspre Daisy.) Tînăra asta te sperie așa? BERENGER: Taci din gură, taci, te rog. JEAN: Dar biata fată n-are nicidecum un aer înspăimântător! BERENGER (revine la Jean o dată ce Daisy a dispărut): Incă o dată te rog să mă ierți pentru... JEAN: Ai văzut ce va să zică băutura: nu mai ești stăpîn pe mișcările tale, nu mai ai forță-n mîini, ești amețit, năuc. Iți sapi singur groapa, prietene, te pierzi complet. BERENGER: Nu-mi place alcoolul cine știe ce. Și totuși, dacă nu beau, nu merge. E ca și cînd mi-ar fi frică - așa că beau ca să-mi dispară frica. JEAN: Frică de ce? BERENGER: Nu prea știu bine de ce. Nu mă simt în largul meu în viață, printre oameni, și-atunci trag cîte-un pahar. Asta mă calmează, mă face să uit. JEAN: Uiți de tine. BERENGER: Sînt foarte obosit. Sînt obosit de ani și ani de zile. Mi-e greu să-mi trag trupul pe propriile-mi picioare... JEAN: Asta-i neurastenie alcoolică. Melancolia băutorului de vin... BERENGER (continutnd): Imi simt în fiecare secundă corpul ca și cînd ar fi de plumb, sau mă simt ca și cum aș căra mereu pe cineva în spate. Nu mă obișnuiesc cu mine însumi. Nu știu dacă eu sînt eu. Dar imediat ce beau ceva, greutatea dispare și mă recunosc: devin eu însumi. JEAN: Elucubrații, Berenger. Uită-te la mine: sînt mai gras ca tine și cu toate astea mă simt ușor, ușor, ușor! (Dă din mîini ca și cînd și-ar lua zborul.) Intorși de curînd pe scenă, Logicianul și Domnul Bătrîn fac cîțiva pași și dau cu ochii de. tabloul descris; chiar în acest moment, trecînd pe lîngă cei doi, Domnul Bătrîn e lovit de brațul fluturînd al lui Jean, se dezechilibrează și cade în brațele Logicianului. LOGICIANUL (continuîndu-și perorația): Iată un exemplu de silogism... (Este izbit.) Oh!... DOMNUL BĂTRÎN (către Jean): Domnule, fiți atent... (Logicianului:) Iartă-mă, te rog. JEAN: Pardon. LOGICIANUL (Domnului Bătrîn): Nu-i nimic. DOMNUL BĂTRÎN (lui Jean): Nu-i nimic. Domnul Bătrîn și Logicianul se așază la o masă din fundal, la dreapta celuilalt cuplu de prieteni. BERENGER (lui Jean): Dar știu că ai forță. JEAN: Da, așa e, am forță pentru mai multe rațiuni. Mai întîi, am forță fiindcă am forță, iar apoi am forță pentru că dispun de forță morală. Dar am forță pentru că nu-s alcoolic. Nu vreau să te jignesc, dragul meu, dar trebuie să-ți spun că greutatea care te apasă nu-i altceva decît alcoolul. LOGICIANUL (către Domnul Bătrîn): Iată, deci, un silogism exemplar. Pisica are patru labe. Isidore și Fricot au fiecare cîte patru labe. Deci Isidore și Fricot sînt pisici." DOMNUL BĂTRÎN: Dar și cîinele meu tot patru labe are. LOGICIANUL: Atunci e pisică. BERENGER (lui Jean): Eu de-abia mai am putere să trăiesc. Cred că nici n-am chef de viața. DOMNUL BĂTRÎN (către Logician, după ce a reflectat îndelung): Care va să zică, logic, cîinele meu e o pisică. LOGICIANUL: Logic, da. Insă și contrariul e la fel de adevărat. BERENGER (lui Jean): Mă apasă singurătatea. Ca și societatea. JEAN: Te contrazici. Cine te apasă: solitudinea sau multitudinea? Zici că ești un gînditor, dar n-ai nici o logică. DOMNUL BĂTRÎN (Logicianului): E foarte frumoasă logica. LOGICIANUL: Cu condiția să nu abuzezi de ea. BERENGER (lui Jean): E anormal să trăiești. JEAN: Dimpotrivă. Nimic nu e mai natural. Dovada: toată lumea trăiește. BERENGER: Dar morții sînt mai numeroși decît viii. Iar numărul morților crește. Viii sînt rari. JEAN: Morții nu există, e cazul s-o spunem!... Ah! ah! (Rîde-n hohote.) Și morții te îngreunează? Cum poți să simți pe umeri greutatea a ceva care nu există?... BERENGER: Mă întreb și eu dacă exist sau nu! JEAN: Dragul meu, nu exiști fiindcă nu gîndești. Ia gîndește-te un pic, să vezi cum exiști. LOGICIANUL (Domnului Bătrîn): Alt silogism: Toate pisicile sînt muritoare. Socrate e muritor. Deci Socrate e pisică". DOMNUL BĂTRÎN: Și are patru labe. Asta așa-i, pe motanul meu îl cheamă Socrate. LOGICIANUL: Păi vezi... JEAN (lui Berenger): In fond, ești un farsor. Un mincinos. Spui că viața nu te interesează, numai că - totuși- cineva te interesează. BERENGER: Cine? JEAN: Coleguța de birou care a trecut pe-aici adineauri. Ești îndrăgostit de ea! DOMNUL BĂTRÎN (Logicianului): Care va să zică Socrate a fost pisică. LOGICIANUL: Logica tocmai ne-a revelat acest fapt. JEAN (lui Berenger): Nu ți-ar fi făcut plăcere să te vadă în halul în care-ai ajuns. (Gest al lui Berenger.) Asta dovedește că nu ți-e deloc indiferentă. Dar cum ai vrea să se lase Daisy sedusă de-un bețiv? LOGICIANUL (Domnului Bătrîn): Să-ne-ntoarcem la pisicile noastre. DOMNUL BĂTRÎN: Vă ascult. BERENGER (lui Jean): Oricum, cred că ea are deja pe cineva în vedere. JEAN: Pe cine? BERENGER: Pe Dudard. Un coleg de birou: licență în drept, jurist, mari perspective la firmă, ca și la afecțiunea lui Daisy. Nu pot să rivalizez cu el. LOGICIANUL (Domnului Bâtrîn): Pisica Isidore are patru lăbuțe. DOMNUL BĂTRÎN: De unde știi? LOGICIANUL: E o ipoteză. BERENGER (lui Jean): E și bine văzut de șef, pe cînd eu n-am nici un viitor, n-am studii, n-am nici o șansă. DOMNUL BĂTRÎN: Ah! prin ipoteză! JEAN (lui Berenger): Să te dai bătut chiar așa... BERENGER: Ce-aș putea să fac? LOGICIANUL (Domnului Bâtrîn): Și pisicul Fricot are patru lăbuțe. Cîte lăbuțe au Isidore și Fricot? DOMNUL BĂTRÎN: Impreună sau fiecare? JEAN (lui Berenger): Viața-i o luptă, e laș cine refuză lupta. LOGICIANUL: Impreună sau fiecare - e totuna! BERENGER (lui Jean): Ce pot face? Sînt dezarmat. JEAN: Dar înarmează-te, dragul meu, înarmează-te! DOMNUL BĂTRÎN (Logicianului, după ce s-a chinuit reflectînd): Opt. Opt lăbuțe. LOGICIANUL: Logica duce la calculul mental. DOMNUL BĂTRÎN: Are multe fațete! BERENGER (lui Jean): Și unde să găsesc armele? LOGICIANUL: Logica nu cunoaște limite! JEAN: In tine însuți. Prin voința proprie. BERENGER: Ce arme? LOGICIANUL (Domnului Bâtrîn): Vei vedea... JEAN (lui Berenger): Armele răbdării, ale culturii, armele inteligenței. (Berenger cască.) Trebuie să devii un spirit vioi și strălucitor. Mai întîi, pune-te la punct. BERENGER: Cum să mă pun la punct? LOGICIANUL (Domnului Bătrîn): Acum iau două lăbuțe de la aceste pisici. Cîte lăbuțe au mai rămas? DOMNUL BĂTRÎN: E complicat. BERENGER: E complicat. LOGICIANUL: Ba nu, din contră, e simplu. DOMNUL BĂTRÎN: O fi simplu pentru dumneata, dar nu și pentru mine. BERENGER (lui Jean): O fi ușor pentru tine, dar nu și pentru mine. LOGICIANUL (Domnului Bătrîn): Dar faceți un efort de gîndire, zău așa. Haide, concentrați-vă! JEAN (lui Berenger): Fă un efort de voință, zău așa. Hai, concentrează-te! DOMNUL BĂTRÎN (Logicianului): Nu văd. BERENGER (lui Jean): Nu văd, chiar nu văd cum. LOGICIANUL: Trebuie să vi se spună totul. JEAN: Trebuie să ți se spună totul. LOGICIANUL (Domnului Bătrîn): Luați o foaie de hîrtie și calculați. Dacă scazi șase lăbuțe de la două pisici, cu cîte lăbuțe rămîne fiecare pisică? DOMNUL BĂTRÎN: Așteptați un moment... (Scoate o hîrtie din buzunar și-ncepe să calculeze.) JEAN: Iată ce trebuie să faci: te îmbraci cumsecade, te bărbierești zilnic și-ți pui cămașă curată. BERENGER: Costă scump spălatul cămășilor... JEAN: Economisești de la băutură. Asta pentru aspectul exterior: pălărie, o cravată ca asta pe care ți-am dat-o, un costum elegant și pantofii dați bine cu cremă. (Enumerînd elementele vestimentare, Jean arată spre propria-i pălărie, cravată, cămașă, pantofi.) DOMNUL BĂTRÎN (Logicianului): Există mai multe soluții posibile. LOGICIANUL: Spuneți! BERENGER: Și după aceea? Spune. LOGICIANUL:Vă ascult. BERENGER: Te ascult. JEAN (lui Berenger): Ești un timid, însă nu lipsit de calități. BERENGER: Eu? Calități? JEAN: Pune-le-n valoare. Trebuie să fii la curent cu totul. Fii la curent cu evenimentele literare și culturale ale epocii. DOMNUL BĂTRÎN (Logicianului): O primă posibilitate: o pisică poate să aibă patru labe, iar cealaltă - două. BERENGER (lui Jean): Am atît de puțin timp liber. LOGICIANUL: Ai calități, ar fi de-ajuns să ți le pui în valoare. JEAN: Profită de atît de puținul timp liber, nu-l lăsa să se piardă fără folos. DOMNUL BĂTRÎN: N-am avut vreme să mi le fructific. Toată viața mea am fost funcționar. LOGICIANUL: Intotdeauna se poate găsi timp pentru educație. JEAN (lui Berenger): Timp se găsește. BERENGER: Acuma-i prea tîrziu. DOMNUL BĂTRÎN: E și cam tîrziu pentru mine. JEAN (lui Berenger): Niciodată nu-i prea tîrziu. LOGICIANUL (Domnului Bătrîn): Niciodată nu-i prea tîrziu. JEAN (lui Berenger): Ai opt ore de muncă pe zi. așa cum am și eu, așa cum are toată lumea Dar duminicile? Dar serile? Dar cele trei săptămîni de concediu pe an? Dacă ai metodă, timp este îndeajuns. LOGICIANUL: Deci, care sînt celelalte soluții? Cu metodă, cu metodă... (Domnul Bătrîn începe să calculeze, din nou.) JEAN (lui Berenger): Poftim: în loc să fii tot timpul mahmur de la băutură și bolnav, nu-i mai bine să fii mereu proaspăt și bine dispus, chiar și la birou? Iar ceasurile libere ți le poți petrece într-o manieră inteligentă. BERENGER: Cum adică? JEAN: Vizitează muzee, citește reviste literare, du-te la conferințe. Asta te va scoate din angoase și-ți va întări spiritul. în patru săptămîni vei fi un om cult. BERENGER: Ai dreptate! DOMNUL BĂTRÎN (Logicianului): S-ar putea ca o pisică să aibă cinci lăbuțe. JEAN: Vezi că ești de acord? DOMNUL BĂTRÎN: Iar cealaltă să aibă doar una Dar, atunci, mai sînt ele pisici ? LOGICIANUL: De ce nu? JEAN: In loc să-ți cheltuiești toți banii pe spirtoase, nu mai bine cumperi bilete la cîte-un spectacol interesant? Știi ceva despre noul teatru de avangardă, cel despre care se vorbește atîta? Ai fost la piesele lui Ionesco? BERENGER: Ei bine, nu. Doar am auzit vorbindu-se de ele. DOMNUL BĂTRÎN: Dacă iei două lăbuțe din opt, de la două pisici... JEAN: Chiar în momentul ăsta se joacă una. Nu lăsa să-ți scape prilejul. DOMNUL BĂTRÎN: Am putea avea o pisică cu șase lăbuțe... JEAN: Ar fi o excelentă inițiere în viața artistică a vremii noastre. DOMNUL BĂTRÎN: ...și o alta fără nici o lăbuță. BERENGER: Ai dreptate, ai dreptate. Mă voi pune la punct cum ai spus. LOGICIANUL: In cazul acesta va fi vorba de-o pisică privilegiată. BERENGER: Iți promit. JEAN: Intîi de toate promite-ți ție însuți. DOMNUL BĂTRÎN: Și o altă pisică declasată, alienată de toate lăbuțele. BERENGER: Mi-o promit solemn. Mă voi ține de cuvîntul dat mie însumi. LOGICIANUL: N-ar fi drept, așa că nu e logic. BERENGER: In loc să beau, m-am decis să-mi cultiv spiritul. Deja mă simt mai bine. Deja am capul mai limpede. JEAN: Observi și tu, deci. DOMNUL BĂTRÎN: Nu-i logic? BERENGER: Chiar astăzi după-amiză mă duc la muzeul municipal. Iar diseară-mi iau două biletele la teatru. Mergi cu mine? LOGICIANUL (Domnului Bălrîn): Fiindcă justiția e logica. JEAN: Va trebui să perseverezi. Bunele intenții trebuie să dureze. DOMNUL BĂTRÎN: Pricep. Justiția... BERENGER: Iți promit și îmi promit. Dar la muzeu, după-amiază, vii? JEAN: După-amiază-mi fac siesta, face parte din programul meu. DOMNUL BĂTRÎN: Justiția nu-i decît altă fațetă a logicii. BERENGER: Dar diseară mergi cu mine la teatru, nu-i așa? JEAN: Nu, diseară nu. LOGICIANUL: Spiritul vi se luminează. JEAN (lui Berenger): Aș vrea să perseverezi în bunele intenții. Dar diseară am întîlnire cu niște prieteni la braserie. BERENGER: La braserie? DOMNUL BĂTRÎN: De altminteri, o pisică fără nici o lăbuță... JEAN: Am promis să mă duc. Iar eu îmi țin promisiunile. DOMNUL BĂTRÎN: ... n-ar mai fi în stare să alerge destul de repede după șoareci. BERENGER: Așa, păi atunci înseamnă că-i rîndul tău să dai un prost exemplu, prietene. Fiindcă te duci să te-mbeți! LOGICIANUL : Ați progresat deja în logică! Galopul furibund și mugetul încep să se audă iarăși, ca și zgomotul copitelor rinocerului, dar de data asta în sens invers, dinspre fundul scenei către rampă, și tot din culise, din stînga. JEAN (furios, către Berenger): Dragul meu, a te duce o dată nu înseamnă a-ți face un obicei. Asta n-are nici o legătură cu tine... fiindcă tu... nu-i deloc același lucru... BERENGER: Și de ce, mă rog, n-ar fi deloc același lucru? JEAN (aproape strigînd ca să acopere zgomotul rinocerului): Fiindcă eu nu-s bețiv! LOGICIANUL: Chiar și fără lăbuțe, o pisică trebuie să prindă șoareci. Asta face parte din însăși natura ei. BERENGER (strigînd foarte tare): Nu vreau să spun că ești un bețiv. Dar eu de ce-aș fi, în circumstanțe asemănătoare? DOMNUL BĂTRÎN (strigînd și el): Ce ziceați că este-n firea pisicii ? JEAN (același joc): Fiindcă totul e-n funcție de măsură. Spre deosebire de tine, eu sînt un om al măsurii. LOGICIANUL (cu palmele făcute căuș la urechea Bătrînului): Ce ziceți ? Zgomotele devin asurzitoare de jur-împrejurul celor patru personaje. BERENGER (cu palmele căuș la urechea lui Jean): Spre deosebire de tine, eu ce? Ce-ai spus? JEAN (uitînd): Ziceam că... DOMNUL BĂTRÎN (urlînd): Ziceam că... JEAN (își dă dintr-o dată seama de zgomote): Dar ce se-ntîmplă aici ? LOGICIANUL: Ce-i asta? JEAN (se ridică, scaunul i se răstoarnă, și privește înspre culise, în direcția rinocerului care vine): Oh! un rinocer! LOGICIANUL (se ridică, dărîină scaunul): Oh! un rinocer! DOMNUL BĂTRÎN (același joc): Oh! un rinocer! BERENGER (stînd pe scaun, dar ceva mai viu de data asta): Rinocer! Dar în direcția inversă! CHELNERIȚĂ (apare cu un platou cu pahare): Ce este? Ce s-a-ntîmplat? Oh! un rinocer! (Scapă platoul, paharele se sparg.) PATRONUL (ieșind din cafenea): Ce se-ntîmplă? CHELNERIȚĂ (Patronului): Un rinocer! LOGICIANUL: Un rinocer vine-n goana mare, pe trotuarul din față! BĂCANUL (ieșind din prăvălie): Oh ! un rinocer! JEAN: Oh! un rinocer! BĂCĂNEASA (scoate capul pe fereastra de la etajul băcăniei): Oh! un rinocer! PATRONUL (Chelneriței): Ăsta nu-i un motiv ca să spargi paharele! JEAN: Merge drept înainte, o să fărîme tejghelele. DAISY (intrînd dinspre stînga): Vai de mine, un rinocer! BERENGER (la vederea ei): Daisy, vai de mine! Se aud pași de oameni fugind, ah-uri și oh-uri, ca mai devreme. CHELNERIȚĂ: Ca să vezi! PATRONUL: O să-ți rețin din leafă toate paharele sparte! Berenger dă să se ascundă ca să nu-l vadă Daisy. Domnul Bătrtn, Logicianul, Bâcăneasa și Băcanul avansează către mijlocul scenei și spun: ÎMPREUNĂ: Ca să vezi! JEAN ȘI BERENGER: Ca să vezi! Se aude un miorlăit cumplit, apoi strigătul - la fel de cumplit - al unei femei. TOȚI: Oh! Aproape simultan, pe măsură ce zgomotele se îndepărtează, apare Gospodina de adineauri, ținînd sub braț cadavrul pisicii însingerate. GOSPODINA (plîngînd): Mi-a strivit pisica, mi-a omorît pisica! CHELNERIȚĂ: I-a strivit pisica! Băcanul, Băcăneasa - la fereastră. Domnul Bătrîn, Daisy și Logicianul o înconjoară pe Gospodină și spun cu toții: ÎMPREUNĂ: Ce grozăvie, biata pisicuță! DOMNUL BĂTRÎN: Biata pisicuță! DAISY și CHELNERIȚĂ: Biata pisicuță! BĂCANUL, BĂCĂNEASA, la fereastră, DOMNUL BĂTRÎN și LOGICIANUL: Biata de ea! PATRONUL (către Chelneriță, arătînd spre cioburile de pahare și spre scaunele răsturnate): Ce faci? Adună chestiile-astea de-aici! Jean și Berenger vin și ei lîngă Gospodina care plînge cu pisica în brațe. CHELNERIȚA (se îndreaptă spre terasă ca să strîngă cioburile ți scaunele, privind îndărăt, către femeia cu pisica): Vai de ea, sărmana pisicuță! PATRONUL (arată imperativ către cioburi): Acolo, acolo! DOMNUL BĂTRÎN (către Băcan): Ce ziceți de asta? BERENGER (către femeie): Nu plîngeți, doamnă, ne frîngeți inima! DAISY (lui Berenger): Domnul Berenger... Erați aici? Ați văzut și dumneavoastră? BERENGER (lui Daisy): Bună ziua, domnișoară Daisy, vă rog să mă iertați că arăt așa, n-am avut timp să mă rad... PATRONUL (după ce verifică locul curățat de Chelneriță, privind la Gospodină): Biata pisicuță! CHELNERIȚA (cu cioburile pe făraș și cu spatele la femeie): Biata pisicuță! Firește, toate aceste replici trebuie spuse rapid, aproape concomitent. BĂCĂNEASA (la fereastră): Asta-i prea de tot! JEAN: Da, asta-i prea de tot! GOSPODINA (plîngînd și legănînd cadavrul pisicii): Bietul meu Mițu, sărăcuțul de Mițu! DOMNUL BĂTRÎN (către femeie): Mi-ar fi plăcut să ne revedem în alte circumstanțe. LOGICIANUL (către femeie): Ce să-i faci, doamnă, toate pisicile sînt muritoare! Trebuie să ne resemnăm cu gîndul ăsta. GOSPODINA (plîngînd): Pisicuțul meu, pisicuțul meu... PATRONUL (către Chelneriță cu fărașul plin de cioburi): Haide, du-te și aruncă-le la gunoi. (Ridică scaunele răsturnate.) Mi-ești datoare o mie de franci! CHELNERIȚA (inlrînd în cafenea, către Patron): Numai la bani vă gîndiți! BĂCĂNEASA (către Gospodină, de la fereastră): Liniștiți-vă, doamnă! DOMNUL BĂTRÎN (către Gospodină): Liniștiți-vă, doamnă! BĂCĂNEASA: Orișicît, îi pare rău după pisică. GOSPODINA: Pisicuță mea, pisicuța mea! DAISY: Da, cum să nu-ți pară rău, orișicît! DOMNUL BĂTRÎN (sprijinind femeia și îndreptîndu-se către una dintre mese, urmat fiind de toți ceilalți): Luați loc, doamnă. Stați aici. JEAN (Domnului Bătrîn): Ce spuneți de asta? BĂCANUL (Logicianului): Ce spuneți de asta? BĂCĂNEASA (lui Daisy, de la fereastră): Ce spuneți de asta? PATRONUL (către Chelneriță, în vreme ce Gospodina, în lacrimi, se așază la o masă, legănînd cadavrul pisicii): Adu un pahar de apă pentru doamna. DOMNUL BĂTRÎN (către doamnă): Luați loc, scumpă doamnă! JEAN: Biata femeie! BĂCĂNEASA (de la fereastră): Săraca pisicuță. BERENGER (Chelneriței): Mai degrabă dați-i un coniac! PATRONUL (Chelneriței): Un coniac la doamna. (Arată spre Berenger.) Domnul plătește! Chelnerița intră-n cafenea spunînd: CHELNERIȚA: Am înțeles, un coniac. GOSPODINA (printre lacrimi): Nu vreau, n-am nevoie! BĂCANUL: Și-a mai trecut o dată, adineauri, prin fața prăvăliei. JEAN (Băcanului): Nu era același! BĂCANUL (lui Jean): Ba parcă... BĂCĂNEASA: Ba da, era același. DAISY: E a doua oară că trece pe-aici? PATRONUL: Eu cred că era tot ăla... JEAN: Nu, nu era același rinocer. Cel dintîi avea două coarne pe nas. Era un rinocer din Asia. Ăsta din urmă n-avea decît un corn, era un rinocer de Africa! Chelneriță vine cu paharul de coniac. DOMNUL BĂTRÎN: Iată și coniacul, o să vă întărească. GOSPODINA (in lacrimi): Nuuu, nu vreeeauuu! BERENGER (dintr-o dată nervos, către Jean): Spui prostii! Cum ai fi putut să-i distingi coarnele! Fiara a trecut cu așa o viteză, încît abia am apucat să-l vedem... DAISY (femeii): Ba da, o să vă facă bine! DOMNUL BĂTRÎN (lui Berenger): Asta așa e, fugea repede. PATRONUL (către Gospodină): Gustați! E bun! BERENGER (lui Jean): Nici măcar n-ai fi avut timp să-i numeri coarnele... BĂCĂNEASA (Chelneriței, de la fereastră): Fă-o să deschidă gura și dă-i să bea. BERENGER (lui Jean): Și-n plus, mai era și-nvăluit de norul de praf... DAISY (către femeie): Beți. doamnă. DOMNUL BĂTRÎN: O mică-nghițitură, scumpă doamnă... curaj... Chelnerița îi duce femeii paharul la buze; aceasta dă să refuze, dar bea pînă la urmă. CHELNERIȚA: Aaașa! BĂCĂNEASA (de la fereastră, o dată cu Daisy): Aaașa! JEAN (lui Berenger): Eu n-am capul încîlțoșat. Eu calculez iute, am mintea limpede! DOMNUL BĂTRÎN (către femeie): Vă e mai bine? BERENGER (lui Jean): Haida-de, păi mergea cu capul în jos ! PATRONUL (femeii): Nu-i așa că-i bun? JEAN (lui Berenger): Păi chiar de-asta se vedea mai bine. GOSPODINA (după ce-a băut): Pisica mea! BERENGER (iritat, lui Jean): Prostii! Prostii! BĂCĂNEASA (către femeie, de la fereastră): Am eu o altă pisică pentru dumneavoastră! JEAN (lui Berenger): Eu? Prostii? Indrăznești să-mi spui mie că spun prostii? GOSPODINA (Băcănesei): N-am nevoie de alta! (Plînge din nou, legănîndu-și pisica.) BERENGER (lui Jean): Da, chiar așa: prostii. PATRONUL (Gospodinei): Veniți-vă în fire. Asta e! JEAN (lui Berenger): Să știi că eu nu spun niciodată prostii! DOMNUL BĂTRÎN (Gospodinei): Fiți un pic filosoafă! BERENGER (lui Jean): Nu ești decît un ins plin de pretenții! (Ridică vocea:) Un pedant... PATRONUL (către Jean si Berenger): Domnilor, domnilor! BERENGER (continuînd, către Jean): Un pedant nesigur pe cunoștințele pe care le are, fiindcă, dacă vrei să știi, rinocerul de Asia are un corn, iar cel de Africa - două... Ceilalți o părăsesc pe Gospodină și îi înconjoară pe cei doi, a căror discuție devine foarte dură. JEAN (lui Berenger): Ba te înșeli, e dimpotrivă. GOSPODINA (singură): Era așa de drăguță! BERENGER: Facem pariu? CHELNERIȚA: Vor să pună pariu. DAISY (lui Berenger): Domnule Berenger, nu vă enervați! JEAN (lui Berenger): Nu pariez cu dumneata. Dumneata ai cele două coarne. Asiaticule! CHELNERIȚA: Oh! BĂCĂNEASA (de la fereastră, către Băcan): Ăștia or să se bată. BĂCANUL (către Băcăneasă): S-o crezi tu. E vorba de-un pariu! PATRONUL (lui Jean și Berenger): Fără scandal aici! DOMNUL BĂTRÎN: Ei, zău, lăsați... Care specie de rinocer n-are decît un corn? (Către Băcan:) Dumneata ești comerciant, trebuie să știi! BĂCĂNEASA (de la fereastră): Așa e, dumneata tre' să știi. BERENGER (lui Jean): Eu n-am nici un corn și nici n-aș purta vreodată! BĂCANUL (către Domnul Bătrîn): Da' nici comercianții nu pot să le știe pe toate! JEAN (lui Berenger): Ba da. BERENGER (lui Jean): Și nici asiatic nu sînt. Pe de altă parte, asiaticii sînt și ei oameni ca toți oamenii... CHELNERIȚA: Da, asiaticii sînt oameni ca mine, ca dumneata... DOMNUL BĂTRÎN (Patronului): Asta așa e. PATRONUL (Chelneriței): N-are nimeni nevoie de părerea dumitale. DAISY (către Patron): Are dreptate fata. Și ei sînt oameni ca noi. In tot acest timp Gospodina continuă să plîngă. GOSPODINA: Era așa de drăguț și bun. Era ca noi toți. JEAN (ieșit din fire): Dar sunt galbeni! Situat între Gospodină și grupul format împrejurul lui Jean și Berenger, Logicianul ascultă atent ce se spune, fără să rostească nimic. JEAN: Domnilor, la revedere! (Lui Berenger.) Pe dumneata nu te salut! GOSPODINA (același joc): Și ne iubea așa de tare! (Plînge.) DAISY: Ei, haide, zău așa. Domnule Berenger, zău, domnule Jean... DOMNUL BĂTRÎN: Eu am avut prieteni din Asia. Dar poate că nu erau adevărați asiatici. PATRONUL: Eu am cunoscut asiatici adevărați. CHELNERIȚĂ (Băcânesei): Eu am un prieten asiatic. GOSPODINA (același joc): L-am avut încă de cînd era mic de tot! JEAN (la fel de furios): Sînt galbeni! galbeni! foarte galbeni! BERENGER (lui Jean): In orice caz, dumneata ești roșu de tot. BĂCĂNEASA (de la fereastră) și CHELNERIȚĂ: Oh! PATRONUL: Hai, că se termină cu bătaie! GOSPODINA (același joc): Și era așa de curat Nu făcea decît la lădiță. JEAN (lui Berenger): Dacă e așa, n-ai să mă mai vezi niciodată. La ce-mi pierd eu timpul c-un imbecil? GOSPODINA (același joc): Și știa să se facă înțeles, parcă vorbea cu noi! Jean iese prin dreapta, foarte furios. Se mai întoarce totuși o dată, înainte de a ieși definitiv. DOMNUL BĂTRÎN (Băcanului): Există și asiatici albi, negri, bleu și alții ca noi. JEAN (lui Berenger): Bețivule! (Toți îl privesc consternați.) BERENGER (către Jean): Nu-ți permit! TOȚI (către Jean): Oh! GOSPODINA (același joc): Numai că nu putea să vorbească, în rest înțelegea tot. DAISY (lui Berenger): Nici dumneavoastră n-ar fi trebuit să-l înfuriați așa! BERENGER (lui Daisy): Nu-i așa din cauza mea PATRONUL (Chelneriței): Du-te și caută un coșciugel pentru animalul ăsta nenorocit! DOMNUL BĂTRÎN (lui Berenger): Cred că aveți dreptate: rinocerii din Asia au două coarne, iar cei din Africa doar unul... BĂCANUL: Domnul susținea contrariul. DAISY (lui Berenger): V-ați înșelat amîndoi! DOMNUL BĂTRÎN (lui Berenger): Amîndoi aveți dreptate. CHELNERIȚĂ (către Gospodină): Doamnă, veniți, vă rog. O să-l băgăm într-o cutie. GOSPODINA (plîngînd în hohote): Asta niciodată! niciodată! BĂCANUL: Imi pare rău, eu cred că domnul Jean avea dreptate. DAISY (se întoarce către Gospodină): Doamnă, zău, fiți rezonabilă ! Daisy și Chelnerița o conduc pe Gospodină către intrarea în cafenea. DOMNUL BĂTRÎN (către Daisy și Chelneriță): Doriți să vă însoțesc? BĂCANUL: Rinocerii din Asia au un corn, iar cei din Africa, două. Și invers. DAISY (Domnului Bâtrîn): Nu e nevoie. Daisy și Chelneriță intră în local, conducînd-o pe Gospodina la fel de neconsolată. BĂCĂNEASA (de la fereastră, către Băcan): Uf, și tu acum! Ție nu-ți place niciodată să ai idei ca toată lumea! BERENGER (aparte, în vreme ce toți ceilalți discută despre numărul coarnelor): De fapt, Daisy are dreptate: n-ar fi trebuit să-l contrazic. PATRONUL (către Băcăneasă): Soțul dumneavoastră are dreptate: rinocerul de Asia are două coarne, iar cel african trebuie să aibă două. Și viceversa. BERENGER (aparte): Nu suportă să fie contrazis. Cea mai mică obiecție la spusele lui îl scoate din sărite. DOMNUL BĂTRÎN (Patronului): Imi pare rău, dar greșiți, scumpe domn. PATRONUL (Domnului Bătrîn): Vă rog să mă scuzați! BERENGER (aparte): E coleric, ăsta-i defectul lui. BĂCĂNEASA (de la fereastră către Domnul Bătrîn, Patron și Băcan): Dar poate că-s amîndoi la fel. BERENGER (aparte): La urma urmei, are o inimă de aur și mi-a făcut nenumărate servicii. PATRONUL (către Băcăneasă): Dacă unul are două, atunci celălalt nu poate avea decît unul. DOMNUL BĂTRÎN: Dar poate că unul are doar unul. în vreme ce celălalt are două. BERENGER (aparte): Imi pare rău că n-am fost mai conciliant Dar și el, de ce s-a încăpățînat așa? N-am vrut să se-ntîmple așa. (Celorlalți:) Totdeauna susține enormități! Vrea mereu să-i epateze pe toți prin cît de multe știe. Și nu admite-n ruptul capului că s-ar putea înșela vreodată. DOMNUL BĂTRÎN (lui Berenger): Aveți dovezi? BERENGER: Ca să dovedesc ce? DOMNUL BĂTRÎN: Afirmația făcută adineauri și care a provocat o atît de supărătoare controversă cu prietenul dumneavoastră. BĂCANUL (lui Berenger): Chiar așa: aveți dovezi? DOMNUL BĂTRÎN (lui Berenger): De unde știați dumneavoastră că un rinocer are două coarne, iar celălalt doar unul? Și care anume dintre ei e acela? BĂCĂNEASA: Nici el habar n-are. Așa cum nu știm noi, nu știe nici el. BERENGER: Mai întîi că nici nu știm dacă există din cei cu două coarne. Ba, la drept vorbind, eu cred că nu există decît rinoceri cu un corn. PATRONUL: Dar hai să admitem că ar exista și cu două: care-i unicorn, asiaticul? DOMNUL BĂTRÎN: Nu. Africanul e bicorn. Eu așa cred. PATRONUL: Cine-i bicorn? BĂCANUL: Nu cel din Africa. BĂCĂNEASA: Nu-i deloc ușor să ne punem de acord. DOMNUL BĂTRÎN: In orice caz, problema se cuvine elucidată. LOGICIANUL (iese din expectativă): Domnilor, iertați-mă că intervin. Problema nu e aceasta Dați-mi voie să mă prezint. GOSPODINA (în lacrimi): E un logician! PATRONUL: Oh, un logician! DOMNUL BĂTRÎN (prezentîndu-l pe Logician lui Berenger): Prietenul meu, Logicianul. BERENGER: Incîntat. LOGICIANUL (continuînd): ...Logician profesionist: iată permisul meu. (își prezintă actul.) BERENGER: Sînt foarte onorat, domnule. BĂCANUL: Sîntem cu toții foarte onorați. PATRONUL: Așadar, Domnule Logician, sînteți bun să ne spuneți dacă rinocerul african este unicorn ? DOMNUL BĂTRÎN: Sau bicorn... BĂCĂNEASA: Și dacă rinocerul din Asia e bicorn. BĂCANUL: Sau unicorn. LOGICIANUL: Problema nu se află aici. Exact asta trebuie să demonstrez. BĂCANUL: Bine, dar am fi vrut și noi să știm... LOGICIANUL: Domnilor, lăsați-mă să vorbesc. DOMNUL BĂTRÎN: Să-l lăsăm să vorbească. BĂCĂNEASA (Băcanului, de la fereastră): Lasă-l să vorbească. PATRONUL: Vă ascultăm, domnule. LOGICIANUL (lui Berenger): Dumneavoastră mă adresez în primul rînd. Dar și tuturor celor prezenți aici. BĂCANUL: Și nouă ni se adresează... LOGICIANUL: Vedeți dumneavoastră, polemica s-a desfășurat în jurul unei probleme de care, fără voia dumneavoastră, v-ați îndepărtat. La început, vă întrebați dacă a fost sau nu vorba de același rinocer care a trecut pe-aici. Aceasta a fost întrebarea. Și la ea trebuie răspuns. BERENGER: In cel fel? LOGICIANUL: Iată cum: era posibil să fi văzut de două ori același rinocer cu un singur corn... BĂCANUL (repetînd, pentru a înțelege mai bine): De două ori același rinocer... PATRONUL (același joc): Cu un singur corn... LOGICIANUL (continuînd): ...După cum puteați vedea de două ori același rinocer, dar avînd două coarne. DOMNUL BĂTRÎN (repetînd): Unul și același rinocer, cu două coarne, de două ori... LOGICIANUL: Asta este. Pe urmă: puteați vedea mai întîi un rinocer cu un corn și apoi un alt rinocer, tot cu un corn. BĂCĂNEASA (de la fereastră): Ha, ha... LOGICIANUL: Și la fel de bine un prim rinocer cu două coarne și un al doilea tot cu două coarne. PATRONUL: Exact. LOGICIANUL: Acuma, dacă ați fi văzut... BĂCANUL: Dacă am fi văzut... DOMNUL BĂTRÎN: Da, dacă am fi văzut... LOGICIANUL: Dacă ați fi văzut prima dată un rinocer cu două coarne... PATRONUL: Cu două coarne... LOGICIANUL: ...și a doua oară un rinocer cu un singur corn... BĂCANUL: Cu un singur corn. LOGICIANUL: ...nici asta n-ar fi fost concludent. PATRONUL: De ce? BĂCĂNEASA: Aoleu, ce chestie... Nu-nțeleg nimic. BĂCANUL: Mdeah, mdeah! Băcăneasa dă din umeri și pleacă de la fereastră. LOGICIANUL: La urma urmei, este posibil ca rinocerul care-a trecut pe-aici prima dată să-și fi pierdut un corn între timp, iar cel care-a trecut al doilea să fie de fapt același. BERENGER: Ințeleg, dar... DOMNUL BĂTRÎN (întrerupîndu-l pe Berenger): Nu-l întrerupeți. LOGICIANUL: Este de asemenea posibil ca ambii rinoceri să fi fost din cei cu două coarne și să și le fi pierdut pe toate-ntre timp. DOMNUL BĂTRÎN: E posibil. PATRONUL: Da, e posibil. BĂCANUL: Nu văd de ce nu ! BERENGER: Da, numai că... DOMNUL BĂTRÎN (întrerupîndu-I): Nu mai întrerupeți. LOGICIANUL: Dacă puteți dovedi că prima oară ați văzut un rinocer cu un corn, indiferent dacă e african sau asiatic... DOMNUL BĂTRÎN: African sau asiatic... LOGICIANUL: ...și a doua oară un rinocer cu două coarne... DOMNUL BĂTRÎN: ...cu două coarne! LOGICIANUL: ...indiferent că acesta ar fi fost asiatic sau african... BĂCANUL: Asiatic sau african... LOGICIANUL (continuîndu-și demonstrația): ...abia din acest moment am putea să concluzionăm că avem de-a face cu doi rinoceri diferiți, fiindcă e prea puțin probabil ca un al doilea corn să-i fi putut crește în cîteva minute, mă rog, unul cît de cît vizibil... DOMNUL BĂTRÎN: Da, e prea puțin probabil. LOGICIANUL (înctntat de propriul raționament): ... Așa ceva ar transforma un rinocer asiatic într-unui african... DOMNUL BĂTRÎN: Asiatic sau african. LOGICIANUL: ...și unul african într-unui asiatic... PATRONUL: African sau asiatic. BĂCANUL: Mda, mda LOGICIANUL: ...Or, așa ceva nu e cu putință în logica adevărată, adică o făptură nu se poate naște-n două locuri simultan... DOMNUL BĂTRÎN: Nici măcar succesiv. LOGICIANUL (Domnului Bătrîn): Asta rămîne de demonstrat. BERENGER {Logicianului): Asta mi se pare limpede, numai că nu rezolvă nicidecum problema. LOGICIANUL (surîzîndu-i lui Berenger cu un aer atoateștiutor): Dar bineînțeles, dragă domnule, numai că, așa stînd lucrurile, problema e pusă într-o manieră corectă. DOMNUL BĂTRÎN: E absolut logic. LOGICIANUL (își ridică pălăria): La revedere, domnilor. Iese prin stînga, urmat de Domnul Bătrîn. DOMNUL BĂTRÎN (ridicîndu-și pălăria): Am onoarea, domnilor. Salută cu pălăria și iese după Logician. BĂCANUL: O fi logic... In acest moment iese din cafenea Gospodina, în ținută de mare doliu, cu o cutie în mînă, urmată fiind de Daisy și de Chelneriță, ca la orice înmormîntare. Cortegiul se îndreaptă către ieșirea din dreapta. BĂCANUL (continuînd): ...O fi logic, dar oare putem noi admite ca pisicile noastre să fie strivite sub ochii noștri de niște rinoceri cu un corn sau cu două, fie ei asiatici sau africani? Indică, printr-un gest teatral, cortegiul funebru care trece. PATRONUL: Așa e, are dreptate! Nu putem îngădui ca' pisicile noastre să fie călcate-n picioare de un rinocer sau de orice altceva! BĂCANUL: Așa ceva nu putem îngădui! BĂCĂNEASA (către soțul ei, scoțînd capul prin ușa prăvăliei): Hai, vino, or să-înceapă să ne vină clienții! BĂCANUL (se îndreaptă către prăvălie): Nu, nu, așa ceva nu putem îngădui! BERENGER: N-ar fi trebuit să mă cert cu Jean! (Patronului:) Aduceți-mi, vă rog, un pahar de coniac. Unul mare. PATRONUL: Imediat! (Intră în cafenea.) BERENGER (singur): N-ar fi trebuit, n-ar fi trebuit să-mi ies din fire! (Patronul vine cu paharul de coniac.) Acuma am inima prea grea ca să mă duc la muzeu: îmi voi cultiva spiritul altă dată. (Ia paharul și bea.) CORTINA ACTUL II PRIMUL TABLOU Decorul Un birou din administrația unei întreprinderi particulare - de exemplu, dintr-o mare editură de publicații juridice. In fundal, în centru, o ușă mare cu două canaturi, deasupra căreia atîrnă o tăbliță cu indicația: ȘEF SERVICIU. In fund, pe stînga, lîngă ușa șefului, măsuța cu mașina de scris a lui Daisy. La peretele din stînga, între o ușă ce dă afară pe scară și măsuța lui Daisy se află o altă masă, pe care se găsește condica de prezență, unde funcționarii semnează la venire. Apoi, la stînga, tot în prim-plan, o ușă dă spre scară; se văd ultimele trepte ale scării, partea de sus a balustradei și un mic palier. In prim-plan, o masă cu două scaune. Pe masă: șpalturi, o călimară, tocuri; e masa la care lucrează Botard și Berenger (cel dintîi se va așeza pe scaunul din dreapta, cel de-al doilea - pe cel din stînga). Lîngă peretele din dreapta, o altă masă, mai mare, dreptunghiulară, acoperitei și ea de șpalturi, tot felul de hîrtii etc. Lîngă ea două scaune (mai frumoase, mai importante") stau față în față: e masa la care lucrează Dudard și domnul Boeuf. Dudard se va așeza pe scaunul lipit de perete, avîndu-i în față pe ceilalți funcționari (el are gradul de șef-adjunct). Intre ușa din fundal și peretele din dreapta, o fereastră. în cazul în care t»ntrul dispune de o fosă de orchestră, ar fi preferabil să nu se pună decît o simplă ramă de fereastră în prim-plan, cu fața la public. în colțul din dreapta, înfundai, un cuier pe care sînt agățate halate cenușii sau vestoane îmbătrînite. Eventual, cuierul poate fi plasat și el în prim-plan, lîngă peretele din dreapta. Lipite de pereți, rafturi cu cărți și dosare prăfuite. în fund, pe stînga, deasupra rafturilor, niște tăblițe cu inscripții: JUR1SPRUDENȚĂ, CODURI; pe peretele din dreapta (ce poate fi ușor oblic) tăblițele indică: MONITORUL OFICIAL, LEGI FISCALE. Deasupra ușii de la biroul șefului de serviciu, o pendulă arată ora nouă și trei minute. La ridicarea cortinei, Dudard, în picioare, lîngă scaunul său, cu profilul drept înspre sală; de cealaltă parte a biroului, cu profilul stîng înspre sală, este Botard; între ei, tot lîngă birou, dar cu fața la public, șeful de serviciu; Daisy stă puțin mai departe, la stînga șefului, ținind în mînă un vraf de hîrtii dactilografiate. înconjurat de cele trei personaje de la birou, așezat deasupra șpalturilor proaspete, se află un ziar mare, desfășurat. Cîteva secunde după ridicarea cortinei, personajele rămîn imobile, în poziția în care va fi rostită prima replică, un moment de genul tableau vivant" (la fel trebuia să se întîmple la începutul primului act). Șeful serviciului are cam cincizeci de ani; e îmbrăcat corect: costum bleumarin, rozeta Legiunii de Onoare, guler detașabil scrobit, cravată neagră, mustață neagră și stufoasă. Este domnul Papillon. Dudard: treizeci și cinci de ani; costum gri, cu mînecute de lustrin negru, ca să-i apere mînecile hainei. Poartă ochelari, eventual. E destul de înalt - imaginea elementului (a cadrului) de viitor în administrație. Dacă șeful va fi avansat director adjunct, atunci Dudard va deveni șef de serviciu, de unde și antipatia lui Botard. Botard: tipul învățătorului la pensie, figură mîndră, mustăcioară albă, șaizeci de ani, dar se ține foarte bine. Știe tot, pricepe tot. Poartă un basc pe cap, un halat lung și pe nasul viguros i se sprijină o pereche de ochelari. După ureche ține un creion. Are și el mînecute de lustrin. Daisy: tînără, blondă. Mai tîrziu apare doamna Boeuf: femeie corpolentă de vreo cincizeci de ani, plînsă și cu sufletul la gură. Personajele sînt deci în picioare la ridicarea cortinei, stînd nemișcate împrejurul mesei din dreapta. Șeful ține mina cu arătătorul ațintit către Botard, cu aerul că-i spune doar vezi și dumneata"! Botard, cu mîiniie în buzunarele halatului și un surîs incredul atîrnat pe buze, are aerul că replică nu mă duce nimeni pe mine". Cu foile dactilografiate în mînă, Daisy pare că-l sprijină cu privirea pe Dudard. După cîteva secunde, Botard atacă. BOTARD: Snoave, povești de adormit copiii. DAISY: Dar l-am văzut, am văzut rinocerul. DUDARD: Scrie la gazetă, e clar, nu poți nega. BOTARD (dispreț profund): Pfff! DUDARD: Dacă scrie, scrie! Poftim, citește la fapte diverse. Citiți știrea, domnule șef! DOMNUL PAPILLON: Ieri, duminică, în Piața Bisericii din orașul nostru, la ora aperitivului, un pachiderm a călcat în picioare o pisică." DAISY: Nu chiar în Piața Bisericii! DOMNUL PAPILLON: Asta-i tot. Nu se dau alte detalii. BOTARD: Pfff! DUDARD: Păi ajunge. E limpede. BOTARD: Nu-i cred eu pe ziariști. Toți mint, știu eu ce zic. Nu cred decît ce văd eu cu ochii mei. Ca fost profesor, mie-mi place lucrul precis, dovedit științific. Eu sînt un spirit metodic și exact DUDARD: Ce-are-a face aici spiritul metodic? DAISY (lui Bolard): Mie mi se pare, domnule Botard, că știrea e foarte precisă. BOTARD: Asta numești dumneata precizie? Ia să vedem. Despre ce fel de pachiderm e vorba? Ce înțelege un redactor de fapt divers printr-un pachiderm? Nu ne zice. Și nu ne zice nici ce înțelege prin pisică. DUDARD: Toată lumea știe ce-i aia o pisică. BOTARD: Dar e o pisică sau un motan? Și ce culoare avea? De ce rasă era? Nu sînt rasist, ba încă sînt antirasist. DOMNUL PAPILLON: Hai zău, domnule Botard, nu de asta-i vorba, ce-are-a face rasismul aici ? BOTARD: Domnule șef, vă rog să mă iertați, dar nu puteți nega că rasismul este una dintre marile greșeli ale veacului. DUDARD: Bineînțeles, în privința asta sîntem cu toții de acord, numai că nu e vorba de... BOTARD: Domnule Dudard, n-o luați așa de ușor. O serie de evenimente istorice ne-au dovedit din plin că rasismul... DUDRAD: Dar îți repet că aici nu-i vorba de rasism. BOTARD: N-aș zice. DOMNUL PAPILLON: Nu rasismul e-n chestiune acuma BOTARD: Nu trebuie să pierdem nici o ocazie de a denunța rasismul. DAISY: Dar v-am spus că aici nu-i nimeni rasist. Ați deplasat problema, aici e vorba pur și simplu de-o pisică strivită de-un pachiderm. Mai precis, de un rinocer. BOTARD: Eu nu sînt din Sud. Meridionalii au prea multă imaginație. Poate c-a fost vorba de-un purice strivit de un șoricel. Și din chestia asta se face un capăt de lume! DOMNUL PAPILLON (lui Dudard): Hai să-ncercăm să punem lucrurile la punct. Zici că ai văzut cu ochii dumitale rinocerul plimbîndu-se pe străzile orașului? DAISY: Nu se plimba: alerga. DUDARD: Eu - cu ochii mei - nu l-am văzut. Totuși, oameni demni de crezare... BOTARD (îl întrerupse): Vezi bine că-i vorba de panglicari, dumneata ai încredere în ziariștii care ar face orice ca să-și vîndă nenorocitele lor de gazete și ca să le facă pe plac patronilor, ale căror slugi sînt. Cum poți să crezi așa ceva tocmai dumneata, domnule Dudard, un jurist, un licențiat în drept! Dă-mi voie să rid, ha, ha, ha! DAISY: Dar eu l-am văzut. Eu am văzut cu ochii mei rinocerul, pun mîna-n foc. BOTARD: Așa deci. Te credeam fată serioasă! DAISY: Domnule Botard, eu n-am vedenii! Și nu eram singură, erau mulți oameni în jurul meu, care au văzut totul. BOTARD: Pfff! Precis că se uitau la cu totul altceva!... Niște leneși plimbăreți, care umblă de colo-colo fiindcă n-au ce face! DUDARD: Asta s-a întîmplat ieri, iar ieri a fost duminică. BOTARD: Uite că eu muncesc și duminicile. Eu nu stau să-i ascult pe preoții care vă cheamă la biserică și vă împiedică să veniți la lucru, să vă cîștigați în sudoare pîinea zilnică. DOMNUL PAPILLON (indignat): Asta-i prea de tot! BOTARD: Iertați-mă, n-am vrut să vă jignesc. N-am spus asta din dispreț față de religie, ci din lipsă de respect față de ea. (Lui Daisy:) Mai întîi, dumneata știi ce-i ăla un rinocer? DAISY: Este... este un animal foarte mare și rău! BOTARD: Și te mai lauzi că ai o gîndire precisă! Domnișoară, rinocerul... DOMNUL PAPILLON: N-o să ne ții acuma o lecție despre rinoceri. Nu sîntem la școală. BOTARD: Din păcate. Incă de la ultimele replici, și-a făcut apariția Be'renger, ureînd prudent pe ultimele trepte de la intrare și deschizînd încet ușa dincolo de care se poate citi inscripția EDITURA JURIDICĂ. DOMNUL PAPILLON (lui Daisy): Bun. E trecut de nouă. Domnișoară, adu-mi, te rog, condica de prezență. Cu atît mai rău pentru cei care-au întîrziat! Daisy se îndreaptă spre măsuța din stînga, cea cu condica de prezență, chiar în momentul în care intră Berenger. BERENGER (intra în timp ce ceilalți continuă să discute): Bună dimineața, domnișoară Daisy. Sper că n-am întîrziat. BOTARD (lui Dudard și Papillon): Eu lupt contra ignoranței, oriunde dau de ea. DAISY (lui Berenger): Grăbiți-vă, domnule Berenger. BOTARD: Fie că-i în palate, fie că-i în colibe! DAISY (lui Berenger): Semnați repede de prezență! BERENGER: Oh, vă mulțumesc! Șeful a venit? DAISY (ducînd un deget la buze): Sssst! e aici! BERENGER: Deja? Așa de devreme? Se repede să semneze condica de prezență. BOTARD (continuînd): Pretutindeni. Chiar și în edituri. DOMNUL PAPILLON (lui Botard): Domnule Botard, eu cred că... BERENGER (semnînd în condică): Totuși, nu-i decît nouă și zece... DOMNUL PAPILLON (lui Botard): ...cred că depășești limitele politeții. DUDARD (lui Papillon): Și mie mi se pare la fel, domnule. DOMNUL PAPILLON (lui Botard): N-o să-mi spui acuma că domnul Dudard, colegul și colaboratorul nostru, licențiat în drept și excelent funcționar, este un ignorant BOTARD: N-am să merg atît de departe, însă, oricum, facultățile și universitatea nu fac cît școala comunală. DOMNUL PAPILLON (către Daisy): Haide, unde-i condica de prezență? DAISY: Iat-o, domnule. (I-o întinde.) DOMNUL PAPILLON: Ei, dar iată-l și pe domnul Berenger. BOTARD (lui Dudard): Universitarilor le lipsesc ideile clare, spiritul de observație, simțul practic. DUDARD (lui Botard): Ei, haide, zău! BERENGER (lui Papillon): Bună ziua, domnule Papillon. (Tocmai se îndrepta spre cuier, ocolindu-i pe cei trei bărbați; își va scoate haina și-și va pune halatul ori un veston uzat, se va duce spre masă, va scoate din sertar mînecuțele, va saluta etc.) Bună ziua și iertați-mă, eram cît pe-aici să-ntîrzii! Bună ziua, domnule Dudard, bună ziua, domnule Botard! DOMNUL PAPILLON: Ia spune, Berenger. Ai văzut și dumneata rinoceri? BOTARD (lui Dudard): Universitarii sînt spirite abstracte, habar n-au ce-i viața! DUDARD: Prostii! BERENGER (continuînd să-ți pregătească uneltele de lucru, cu grabă exagerată, ca pentru a-ți compensa întîrzierea, către Papillon, cu tonul cel mai natural din lume): Firește, am văzut! BOTARD (se întoarce): Pfff! DAISY: Așa! Vedeți bine că nu-s eu nebună! BOTARD (ironic): Vai, dar domnul Berenger spune așa din eleganță, cu toate că n-are un aer galant. DUDARD: E, oare, galanterie să spui că ai văzut un rinocer? BOTARD: Absolut, asta cînd e vorba să susții afirmațiile fanteziste ale domnișoarei Daisy. Toată lumea e galantă cu domnișoara Daisy, ceea ce-i foarte normal... DOMNUL PAPILLON: Nu fi răutăcios, Botard, domnul Berenger n-a luat parte la disputa noastră. Dumnealui abia a venit BERENGER (către Daisy): Nu-i așa că l-ați văzut? Noi am văzut. BOTARD: Pfff! E posibil ca domnul Berenger să fi crezut c-a văzut un rinocer. (Face, prin spatele lui Berenger, semnul că: dacă bea atâta...") Dumnealui e plin de imaginație! Pentru dumnealui totul e posibil. BERENGER: Dar nu eram singur cînd am văzut rinocerul. Sau, poate, rinocerii. BOTARD: Nici măcar nu știe cîți a văzut. BERENGER: Eram lîngă prietenul meu Jean!... Mai erau și alți oameni acolo. BOTARD: Dumneata delirezi, pe onoarea mea! DAISY: Era un rinocer unicorn. BOTARD: Pfff! Se pare că s-au vorbit amîndoi ca să-și bată joc de noi. DUDARD (către Daisy): Cred mai degrabă că aveau două coarne, dacă e să mă iau după ce-am auzit! BOTARD: Atunci ar cam fi timpul să vă puneți de acord. DOMNUL PAPILLON (se uită la ceas): Gata, să punem punct, domnilor, timpul trece. BOTARD: Cîți ați văzut, domnule Berenger, unul sau doi rinoceri? BERENGER: Păi... BOTARD: Nu știți. Domnișoara Daisy a văzut un rinocer unicorn. Rinocerul dumneavoastră tot un corn avea, sau două? BERENGER: Păi aici e toată problema. BOTARD: E cam ciudată chestia, nu vi se pare? DAISY: Of! BOTARD: N-aș vrea să vă jignesc, însă nu cred deloc în povestea asta a dumneavoastră. Rinoceri în țara noastră... așa ceva nu s-a pomenit niciodată. DUDARD E de-ajuns o singură dată! BOTARD: Așa ceva nu s-a mai pomenit! Numai în pozele din manualele de școală. Rinocerii dumneavoastră n-au putut înflori decît în creierele gospodinelor. BERENGER: Cuvîntul a înflori" mi se pare cam deplasat, în cazul rinocerilor. DUDARD: Așa e. BOTARD (continuînd): Rinocerul dumitale e un mit. DAISY: Un mit? DOMNUL PAPILLON: Domnilor, cred că-i timpul să ne-apucăm de lucru! BOTARD (lui Daisy): Un mit, așa ca farfuriile zburătoare! DUDARD: Dar e vorba totuși de-o pisică omorîtă, asta nu se poate nega! BERENGER: Sînt martor. DUDARD (arată spre Berenger): Există și martori! BOTARD: Ce să zic!!! Așa un martor! DOMNUL PAPILLON: Domnilor, vă rog, domnilor! BOTARD (lui Dudard): Psihoză colectivă, domnule Dudard, psihoză colectivă! Ca și religia, care-i opiumul popoarelor! DAISY: Ei bine, eu cred,în existența farfuriilor zburătoare! BOTARD: Poftim!!! DOMNUL PAPILLON (ferm): Cred c-am depășit măsura Gata cu vorbăria! Cu sau fără rinoceri, cu sau fără farfurii zburătoare, avem de lucru! Editura nu ne plătește ca să spunem povești cu animale reale sau fabuloase! BOTARD: Fabuloase! DUDARD: Reale! DAISY: Foarte reale! DOMNUL PAPILLON: Domnilor, vă mai atrag atenția o singură dată: sînteți în orele de program. Dați-mi voie să întrerup această polemică sterilă... BOTARD (rănit și ironic): Prea bine, domnule Papillon. Doar dumneavoastră sînteți șeful. De vreme ce ne ordonați, noi ne vom supune. DOMNUL PAPILLON: Domnilor, haideți, mai repede. N-aș vrea să-mi intru-n trista obligație de a vă reține din leafă! Domnule Dudard, unde-i comentariul dumneavoastră despre legea represiunii antialcoolice? DUDARD: Tocmai îl pun la punct, domnule șef. DOMNUL PAPILLON: încearcă să-l termini, e urgent. Dumneavoastră. Berenger și Botard, ați terminat de corectat reglementarea vinurilor zise cu denumire controlată"? BERENGER: Nu încă, domnule Papillon, dar e-aproape gata. DOMNUL PAPILLON: Terminați atunci de corectat împreună. Tipografia așteaptă. Dumneata, domnișoară, adu-mi corespondența la semnat la mine-n birou. Grăbește-te cu bătutul. DAISY: Am înțeles, domnule Papillon. Daisy se așază la măsuță și începe să bată la mașină. Dudard se așază și el și începe să lucreze. Berenger și Botard stau la măsuțele lor, cu profilul spre sală - Botard, cu spatele la ușa dinspre scară. Botard e prost dispus, Berenger e moale și visător. Berenger desface șpalturile pe masă și-i dă manuscrisul lui Botard. Botard începe să bombăne textul, în vreme ce domnul Papillon iese trîntind ușa. DOMNUL PAPILLON: Pe curînd, domnilor! (Iese.) BERENGER (citește și corectează, în timp de Botard urmărește pe manuscris cu creionul): Reglementarea vinurilor zise cu denumire... (Corectează) Denumire cu n și r (corectează)... controlată... Vinurile din regiunea bordelezăy regiune inferioară a colinelor superioare... BOTARD (lui Dudard): Asta nu e! E un rînd sărit. BERENGER: Inc-o dată: Vinurile zise cu denumire controlată..." DUDARD (lui Berenger și Botard): Nu mai striga așa, te rog. Nu se-aude decît vocea dumitale și mă-mpiedici să fiu atent la ce fac. BOTARD (lui Dudard, peste capul lui Berenger, reluînd discuția de adineauri. Cîteva momente, Berenger corectează singur, mișcînd buzele fără nici un sunet.) E' o mistificare! DUDARD: Ce-i o mistificare? BOTARD: Cum ce? Povestea cu rinocerul! Numai propaganda dumneavoastră răspîndește asemenea zvonuri! DUDARD (întrerupe lucrul): Care propagandă? BERENGER (intervine): Aici nu-i vorba de nici o propagandă. DAISY (se întrerupe din dactilografiat): Dacă-ți spun că am văzut... am văzut... și eu, și alții am văzut... DUDARD (lui Botard): Mă faci să rîd! Auzi dumneata: propagandă! Propagandă pentru ce? BOTARD: Haida-de... în ce scop...? Știi mai bine ca mine, nu mai face pe nevinovatul! DUDARD (supărîndu-se): în orice caz, eu. domnule Botard, nu sînt plătit de pontenegrini! BOTARD (roșu de furie, trîntește un pumn în masă): Asta-i o insultă. N-o să permit... (Se ridică.) BfiRENGER: Haide, zău, domnule Botard... DAISY : Zău, vă rog, domnule Dudard... BOTARD: A fost o insultă... Brusc, se deschide ușa de la biroul șefului. Botard și Dudard se așază rapid la loc. Șeful ține în mină condica de prezență. La apariția lui se face dintr-o dată liniște. DOMNUL PAPILLON: Domnul Boeuf n-a venit astăzi? BERENGER (se uită împrejur): Chiar! Nu-i aici! DOMNUL PAPILLON: Firește. Și-aveam nevoie de el! (Lui Daisy:) A anunțat că-i bolnav, sau că s-a întîmplat ceva? DAISY: Nu mi-a spus nimic. DOMNUL PAPILLON (deschide larg ușa și intră): Dacă lucrurile continuă așa, o să-l dau afară Nu-i prima dată cînd face așa. Am închis ochii pînă-acuma, dar nu mai merge... Are careva dintre voi cheia de la biroul lui? Exact acum își face apariția doamna Boeuf. Pe ultima replică a șefului, deja am putut-o vedea urcînd scara -foarte repede - și deschizînd brusc ușa. E speriată și răsuflă precipitat. BERENGER: Iat-o pe doamna Boeuf! DAISY: Bună ziua, doamnă Boeuf! DOAMNA BOEUF: Bună ziua, domnule Papillon! Bună ziua la toată lumea! DOMNUL PAPILLON: Unde-i soțul dumneavoastră, doamnă? Ce i s-a întîmplat de nu s-a putut deranja personal? DOAMNA BOEUF (cu sufletul la gură): Vă rog să-l scuzați... să-l scuzați pe soțul meu... A plecat la ai lui, la sfîrșit de săptămînă. E un pic gripat. DOMNUL PAPILLON: E un pic gripat! DOAMNA BOEUF (îi întinde șefului o hîrtie): Iată, aici e telegrama de la el. Zice că speră să se întoarcă miercuri... (Aproape leșinînd:) Dați-mi, vă rog, un pahar cu apă... și un scaun... Berenger îi aduce, în centrul scenei, scaunul lui, pe care doamna Boeuf aproape că se prăbușește. DOMNUL PAPILLON (către Daisy): Aduceți-i un pahar cu apă! DAISY: Imediat. Aduce paharul și-o ajută să bea în timpul următoarelor replici. DUDARD (șefului): Trebuie că-i cardiacă. DOMNUL PAPILLON: E foarte neplăcută absența domnului Boeuf, dar asta nu-i un motiv să se agite-n halul ăsta! DOAMNA BOEUF (ca greutate): Nu-i asta... Nu-i asta... Am fost... M-a urmărit tot drumul un... un rinocer... de-acasă și pînă-aici... BERENGER: Unul cu un corn sau cu două coarne? BOTARD (pufnește-n rîs): Mă faci să rîd! DUDARD (indignat): Las-o să vorbească! DOAMNA BOEUF (făcînd un mare efort ca să precizeze și arătînd cu degetul în direcția scării): E-acolo, acolo, jos, la intrare. Are aerul că vrea să urce încoace. In acest moment se aude un zgomot. Treptele scării se văd prăbușindu-se sub o greutate formidabilă. De jos, se aud răgete furioase. Palierul scării e înecat într-o mare de praf; cînd praful se va risipi, în locul scării se va vedea o gaură neagră. DAISY: Doamne Dumnezeule! DOAMNA BOEUF (pe scaun și cu mîna la inimă): Oh! Ah! Berenger se-ndreaptă iute spre ea, îi pălmuiește ușor obrajii și-i dă apă. BERENGER: Stați liniștită, doamnă. In acest timp, Papillon, Dudard și Botard fug spre stînga, deschid ușa și se-ngrămădesc pe palier, înconjurați de-un nor de praf. Răgetele se aud din nou. DAISY (Doamnei Boeuf): Vă e mai bine, doamnă Boeuf? DOMNUL PAPILLON (de pe palier): Uite-l. E-acolo! Da' știu că-i uriaș! BOTARD: Eu nu văd nimic. E o iluzie. DUDARD: Ba da, ba da, acolo jos, uite-l cum se-nvîrte-n cerc. DOMNUL PAPILLON: Domnilor, nu mai e nici o îndoială. Se-nvîrte în cerc. DUDARD: Nu va putea urca. Nu mai are scară. BOTARD: E ciudat Ce să fie toată chestia asta? DUDARD (se întoarce la Berenger): Vino să vezi. Hai, vino să-ți vezi rinocerul. BERENGER: Vin acuma. (Se precipită în direcția palierului, împreună cu Daisy care o părăsește pe Doamna Boeuf.) DOMNUL PAPILLON (lui Berenger): Hai, privește, dumneata care ești specialist în rinoceri, uită-te. BERENGER: Nu sînt deloc specialist în rinoceri... DAISY: Oh, uitați-vă... cum se învîrtește. Ai zice că-l doare ceva... oare ce-o vrea? DUDARD: Ai zice că e-n căutarea cuiva (Lui Botard:) Ei, acuma îl vezi? BOTARD (ursuz): Ei da, îl văd acuma. DAISY (domnului Papillon): Poate că toți avem vedenii, chiar și dumneavoastră... BOTARD: Eu n-am niciodată vedenii. Acolo jos e într-adevăr ceva DUDARD (lui Botard): Ceva ?!? Ce? DOMNUL PAPILLON (lui Berenger): E un rinocer, nu-i așa? E cel pe care l-ați văzut, nu? (Către Daisy:) Și dumneata, nu? DAISY: Absolut BERENGER: Are două coarne. E un rinocer african sau mai degrabă asiatic. Of! nu mai știu dacă rinocerul african are unul sau două coarne. DOMNUL PAPILLON: Ne-a sfărîmat scara: foarte bine, că tot trebuia să se întîmple asta într-o zi! Ehe! de cîtă vreme am cerut eu la Direcția Generală să se facă trepte din ciment în locul scării ăsteia putrede... DUDARD: Și eu, domnule șef. am trimis un raport în acest sens, chiar săptămîna trecută. DOMNUL PAPILLON: Trebuia să se întîmple o dată și-o dată. Era previzibil. Am avut dreptate. DAISY (ironică, lui Papillon): Ca de obicei! BERENGER (lui Dudard și Papillon): Ei, haide, zău, bicornismul îl caracterizează pe rinocerul din Asia ori pe cel african? Iar unicomismul e specific celui african ori celui din Asia? DAISY: Biata fiară, tot mugește și se-nvîrte de colo-colo. Ce-o vrea. oare? Oh, uite-l că se uită la noi! (în direcția animalului:) Pisu, pisu, pisu... DUDARD: N-o să-l mai și alinți acuma! Fără-ndoială că nu-i domesticit... DOMNUL PAPILLON: In orice caz, n-ai cum să-l mîngîi: nu se poate ajunge la el. (Rinocerul rage cumplit.) DAISY: Bietul animal. BERENGER (continuă, către Botard): Dumneata, care știi atîtea, ce crezi? E cumva invers? bicornismul ar fi specific... DOMNUL PAPILLON: Dumneata aiurezi, dragă Berenger, ești încă amețit, are dreptate Botard. BOTARD: Cum este cu putință ca într-o țară civilizată... DAISY (lui Botard): De acord. Numai că vorba e: există sau nu? BOTARD: Este o mașinațiune infamă! (Gest de orator de tribună, cu degetul îndreptat către Dudard, fulgerîndu-l cu privirea.) E numai vina dumitale! DUDARD: De ce a mea și nu a dumitale? BOTARD (furios): Vina mea? Numai pe cei necăjiți cade vina întotdeauna Dacă n-ar depinde decît de mine... DOMNUL PAPILLON: Hai că, fără scară, sîntem în pom. DAISY (lui Botard și Dudard): Liniștiți-vă. Nu-i momentul, domnilor! DOMNUL PAPILLON: Asta-i numai din cauza Direcției Generale. DAISY: O fi. Dar vorba e cum coborîm de-aicea? DOMNUL PAPILLON (glumește amuzat, mîngîind-o pe obraz pe juna dactilografă): Te voi lua în brațe și vom sări împreună! DAISY (înlătură mîna șefului): Nu pune mîna dumitale zgrunțuroasă pe fața mea, elefantule! DOMNUL PAPILLON: Glumeam și eu! Intre timp, doamna Boeuf s-a ridicat și s-a alăturat grupului de pe palier. Cîteva clipe privește foarte încordată mersul rinocerului, după care scoate un strigăt teribil. DOAMNA BOEUF: Doamne! Să fie oare cu putință? BERENGER: Ce este doamnă? DOAMNA BOEUF: E soțul meu! E Boeuf, sărmanul meu Boeuf ce ți s-a-ntîmplat? DAISY: Sînteți siguri? DOAMNA BOEUF: El e, îl recunosc. (Rinocerul îi răspunde printr-un muget violent, dar tandru.) DOMNUL PAPILLON: Ca să vezi! De data asta-l dau definitiv afară din serviciu. DUDARD: Are asigurare? BOTARD (aparte): Acuma am înțeles... DAISY: Cum să mai plătească Asigurările într-un caz ca ăsta? DOAMNA BOEUF (leșină în brațele lui Berenger): Ah! Doamne! BERENGER: Oh! DAISY: S-o ducem de-aici! Ajutat de Dudard și Daisy, Berenger o trage pe doamna Boeuf înspre scaunul ei de adineauri. DUDARD (în timpul transportului"): Nu vă mai necăjiți, doamnă Boeuf! DOAMNA BOEUF: Ah! Oh ! DAISY: O să se-aranjeze, cine știe... DOMNUL PAPILLON (lui Dudard): Juridic, ce se poate face? DUDARD: Trebuie întrebat la contencios. BOTARD (privind cortegiul și ridicînd brațele): Asta-i nebunie pură! Ce societate! (Fuge către doamna Boeuf, o bate ușor peste obraji, aceasta scoate un ah", închide ochii, e din nou lovită peste obraji, în vreme ce Botard vorbește.) In tot cazul, doamnă, să fiți sigură că voi spune totul comitetului de acțiune. Nu-mi voi abandona niciodată un coleg la nevoie. Toate astea se vor afla. DOAMNA BOEUF (își revine în simțiri): Bietul meu puișor, nu pot să-l las așa, sărmanul de el. (Răgetele se aud iarăși de jos.) Auzi-l cum mă cheamă. (Cu tandrețe:) Mă cheamă. DAISY: Vă e mai bine, doamnă Boeuf? DUDARD: Și-a revenit. BOTARD (Doamnei Boeuf): Aveți toată încrederea în sprijinul delegației noastre. Vreți să deveniți membră a comitetului nostru ? DOMNUL PAPILLON: Iar o să întîrziem cu lucrările. Domnișoară Daisy, te rog, corespondența!... DAISY: Mai întîi trebuie să aflăm cum vom ieși de aici. DOMNUL PAPILLON: Asta-i o problemă. Pe fereastră. Se îndreaptă cu toții către fereastră, în afară de doamna Boeuf, prăbușită pe scaun, și Botard, care rămîn în mijlocul scenei. BOTARD: Știu de unde vin toate astea. DAISY (de la fereastră): E prea sus. BERENGER: Poate că ar trebui să chemăm pompierii, să vină ei cu scările! DOMNUL PAPILLON: Domnișoară Daisy, mergeți în biroul meu și chemați pompierii. Papillon dă să se ia după ea. Daisy iese prin spate, ridică telefonul și o auzi cum spune: Alo, alo! pompierii?" - după care urmează un zgomot vag de conversație telefonică. DOAMNA BOEUF (se ridică brusc): Nu-l pot lăsa așa, nu-l pot lăsa așa. DOMNUL PAPILLON: Dacă doriți să divorțați... aveți acum un motiv întemeiat. DUDARD: Va fi, fără îndoială, în defavoarea lui. DOAMNA BOEUF: Nicidecum! Sărăcuțul! nu-i momentul să-mi părăsesc soțul într-o stare ca aceasta BOTARD: Sînteți o femeie dintr-o bucată. DUDARD (doamnei Boeuf): Dar ce-o să faceți? Doamna Boeuf merge repede spre palier. BERENGER: Atenție! DOAMNA BOEUF: Nu pot să-l las așa, nu pot să-l abandonez. DUDARD: Opriți-o! DOAMNA BOEUF: Il iau cu mine acasă. DOMNUL PAPILLON: Ce vrea să facă?!? DOAMNA BOEUF (e gata să sară-n golul scării): Gata, puiule, vin acuma, vin. BERENGER: O să sară! BOTARD: E datoria ei. DUDARD: N-o să poată. Toți - cu excepția lui Daisy, care-i la telefon - se află în preajma doamnei Boeuf - care sare. Berenger întinde mîna ca s-o oprească, dar rămîne cu rochia ei în mîini. BERENGER: N-am reușit De jos, se aude mugetul tandru al rinocerului. DOAMNA BOEUF: Am venit, puiule, am venit. DUDARD: A aterizat călare pe spinarea lui. BOTARD: Ca o amazoană! VOCEA DOAMNEI BOEUF: Haide acasă, dragule, să ne-ntoarcem la noi acasă. DUDARD: Au plecat în galop. Dudard, Berenger, Botard și Papillon revin în scenă și se așază la fereastră. BERENGER: Merg repede. DUDARD (către Papillon): Ați călărit cîndva, nu-i așa? DOMNUL PAPILLON: Mai demult... puțin... (întorcîndu-se către ușa din fund.) N-a terminat de telefonat nici acuma!... BERENGER {privind în urma rinocerului): Sînt departe de-acuma. Nu se mai văd. DAISY (ieșind): Tare greu i-am prins pe pompieri!... BOTARD (în chip de concluzie a unui monolog interior): Deci așa! DAISY : ...Greu i-am mai prins pe pompieri!... DOMNUL PAPILLON: Arde peste tot? BERENGER: Sînt de aceeași părere cu domnul Botard: atitudinea doamnei Boeuf a fost într-adevăr emoționantă. E o femeie cu suflet DOMNUL PAPILLON: Vorba e că acum am lipsă un funcționar, pe care va trebui să-l înlocuiesc. BERENGER: Chiar credeți că nu ne va mai fi util? DAISY: Nu, nu-i vorba de alte incendii, dar pompierii au fost chemați la alți rinoceri. BERENGER: La alți rinoceri? DUDARD: Cum adică, la alți rinoceri? DAISY: Păi da, la alți rinoceri. Au fost semnalați cam peste tot în oraș. Azi-dimineață erau șapte, iar acum șaptesprezece. BOTARD: Ce vă ziceam eu! DAISY (continuînd): Ba chiar treizeci și doi - nu e o cifră oficială, dar va fi cu siguranță confirmată. BOTARD (ceva mai puțin convins): Pfff! Se exagerează. DOMNUL PAPILLON: Dar or să vină să ne scoată de-aici? BERENGER: Mie mi-e cam foame!... DAISY: Da, or să vină. Pompierii sînt pe drum! DOMNUL PAPILLON: Ca și lucrul nostru. DUDARD: Eu zic că-i un caz de forță majoră. DOMNUL PAPILLON: Va trebui să recuperăm orele-astea pierdute. DUDARD: Care va să zică, domnule Botard, mai ai de gînd să BOTARD: Delegația noastră se opune la desfacerea contractului lui Boeuf fără preaviz. DOMNUL PAPILLON: Nu eu decid. Să vedem concluziile anchetei. BOTARD (lui Dudard): Nu, domnule Dudard, nu neg evidența rinocerică. N-am negat-o niciodată. DUDARD: Ești un om de rea-credință. DAISY: Ah, da. Sînteți un om de rea-credință. BOTARD: Vă repet: n-am negat-o niciodată. Am vrut pur și simplu să știu cît de departe se poate merge. Dar eu, unul, știam prea bine ce se întîmplă. Eu nu constat pur și simplu fenomenul. Eu îl înțeleg și-l explic. Cel puțin, l-aș putea explica dacă... DUDARD: Păi atunci explică-ni-l! DAISY: Explicați-ni-l, domnule Botard. DOMNUL PAPILLON: Hai, explică-ni-l, de vreme ce ți-o cer colegii. BOTARD: Am să vă explic... DUDARD: Te ascultăm. DAISY: Sînt foarte curioasă. BOTARD: Am să vi-l explic... într-o zi... DUDARD: De ce nu acum, imediat? BOTARD (către Papillon, amenințător): Noi doi o să ne explicăm numaidecît. (Către ceilalți:) Eu cunosc prea bine cauza lucrurilor, dedesubturile istoriei. DAISY: Care dedesubturi? BERENGER: Ce dedesubturi? DUDARD: Aș vrea să știu și eu care sînt dedesubturile astea... BOTARD (continuînd, amenințător): Știu și numele tuturor celor răspunzători. Numele trădătorilor. Nimeni nu mă poate înșela pe mine. Am să vă dezvălui scopul și semnificația acestei provocări! îi voi demasca pe instigatori. BERENGER: Păi cine să fi avut vreun interes ca să... DUDARD (lui Botard): Divaghezi, dragă Botard. DOMNUL PAPILLON: Gata cu divagațiile. BOTARD: Divaghez? Eu divaghez?!? DAISY: Adineauri ziceai de noi c-am avut halucinații. BOTARD: Adineauri, da. Dar acum halucinația a devenit provocare. DUDARD: Și, mă rog, cum s-a petrecut evoluția aceasta, dupăpărerea dumitale? BOTARD: Ăsta-i secretul lui Polichinelle. domnilor! Copil să fiiși tot îl înțelegi. Numai ipocriții se prefac că nu-l înțeleg. Se aude zgomtul mașinii de pompieri. Se aud semnalul, apoi scrișnetul frinelor, iar mașina oprește brusc sub fereastră. DAISY: Au venit pompierii! BOTARD: Asta nu poate să rămînă așa. Vor trebui făcute schimbări. DUDARD: Domnule Botard, aici nu-i vorba de nici o semnificație ascunsă. Rinocerii există - asta-i totul și nimic altceva. DAISY (la fereastră, privind în jos): Pe aici, domnilor pompieri. De jos, se aud un scrîșnit de fierărie, apoi zgomotele mașinii. O VOCE DE POMPIER: Ridicați scara. BOTARD (lui Dudard): Eu sînt cel care deține cheia evenimentelor. Am un sistem de interpretare infailibil. DOMNUL PAPILLON: Chiar de azi după-amiază va trebui să-nce-pem să recuperăm orele pierdute. Apare capătul scării de pompieri care se agață de fereastră. BOTARD: Cu atît mai rău pentru afacerile de birou, domnule Papillon. DOMNUL PAPILLON: Ce-o să zică Direcția Generală? DUDARD: E un caz excepțional. BOTARD (arată spre fereastră): Nu putem fi obligați să mergem cu toții pe același drum. Trebuie să așteptăm să se repare scara. DUDARD: Dacă-și rupe careva vreun picior, asta va cauza necazuri Direcției Generale. DOMNUL PAPILLON: Așa e. Apare casca unui pompier, apoi purtătorul ei. BERENGER (către Daisy, arătînd spre fereastră): După dumneata, domnișoară Daisy. POMPIERUL: Haideți, domnișoară. Pompierul o ia în brațe pe Daisy și dispare cu ea. DUDARD: La revedere, domnișoară Daisy. Și pe curînd! DAISY (dispărînd): Pe curînd domnilor! DOMNUL PAPILLON (la fereastră): Să-mi dați un telefon mîine dimineață. O să veniți să bateți corespondența la mine acasă. (Lui Berenger.) Domnule Berenger. vă atrag atenția că nu sîntem în vacanță și că ne vom relua lucrul imediat ce aceasta va fi posibil. (Către ceilalți doi:) M-ați înțeles, domnilor? DUDARD: Ințeles, domnule Papillon. BOTARD: Bineînțeles: vom fi exploatați pînă la ultima picătură de sînge! POMPIERUL (reapare la fereastră): Cine-i la rînd? DOMNUL PAPILLON (către ceilalți trei): Haideți. DUDARD: După dumneavoastră, domnule Papillon. BERENGER: După dumneavoastră, domnule șef. BOTARD: După dumneavoastră, firește. DOMNUL PAPILLON (lui Berenger): Adu-mi mapa de corespondență; e acolo pe masa domnișoarei Daisy. Berenger se duce după corespondență și-i aduce mapa lui Papillon. POMPIERUL: Gata, grăbiți-vă. Nu-i vreme de pierdut, mai avem și alte apeluri. BOTARD: Ce v-am zis eu! Cu mapa sub braț, Papillon escaladează fereastra. DOMNUL PAPILLON (către pompieri): Fiți atenți la dosare. (Se întoarce cu capul spre Dudard, Botard și Berenger:) Domnilor, la revedere. DUDARD: La revedere, domnule Papillon. BERENGER: La revedere, domnule Papillon. DOMNUL PAPILLON (a dispărut; i se aude doar vocea): Fiți atenți la hîrtii! VOCEA DOMNULUI PAPILLON: Dudard ! Nu uita să-nchizi biroul cu cheia! DUDARD (strigînd): N-aveți nici o grijă, domnule Papillon! (Lui Botard:) După dumneata, domnule Botard. BOTARD: Domnilor, cobor. Și din acest moment voi lua contact cu autoritățile competente. Am să fac eu lumină în acest fals mister. (Se îndreaptă către fereastră.) DUDARD (lui Botard): Păi eu ziceam că, pentru dumneata, totul e deja clar! BOTARD (escaladînd fereastra): Mă lasă rece ironia dumitale. Ceea ce vreau eu e dovada, să am dovezi, documente ca să pot proba trădarea voastră. DUDARD: Bine, dar e absurd... BOTARD: Insulta dumitale... DUDARD (îl întrerupe): Dumneata m-ai insultat... BOTARD (dispărînd): Eu nu insult. Eu dovedesc. VOCEA POMPIERULUI: Ei, haide, gata... DUDARD (lui Berenger): Ce faci în după-amiaza asta? Am putea să mergem la un pahar. ] BERENGER: Te rog să mă ierți. Am să profit de ziua asta liberă ca să-i fac o vizită prietenului meu Jean. Totuși, trebuie să mă împac cu el. Ne-am despărțit supărați și vina a fost a mea Capul pompierului reapare la fereastră. POMPIERUL: Haideți. BERENGER (arată spre fereastră): După dumneata. DUDARD: După dumneata. BERENGER: Ah, nu, asta nu - după dumneata DUDARD: Nici nu mă gîndesc. După dumneata. BERENGER: Te rog foarte mult, după dumneata! POMPIERUL: Haide, grăbiți-vă odată! DUDARD: După dumneata, după dumneata. BERENGER: După dumneata, după dumneata. Escaladează amîndoi simultan fereastra. Pompierul îi ajută să coboare, în timp ce se lasă cortina. SFÎRȘITULTABLOULUI TABLOUL AL DOILEA Decorul Acasă la Jean. Structura dispozitivului scenic este aproximativ aceeași ca în primul tablou al acestui act. Adică scena e împărțită în două. La dreapta, ocupînd trei sferturi sau patru cincimi din scenă (depinde de lărgimea acesteia) se vede camera lui Jean. Infund, lîngă perete, patul lui Jean, în care acesta doarme. în centrul scenei, un scaun și un fotoliu, cel în care se va așeza Berenger. în dreapta, la mijloc, o ușă duce către baie. Cînd Jean se va duce în baie, se va auzi zgomotul robinetului, apoi al dușului. In stînga camerei, un perete desparte scena în două. In nijloc, ușa ce dă spre scară. Dacă se dorește un decor mai puțin realist, adică mai stilizat, se poate pur și simplu monta ușa, fără zidul dessparțitor. In stînga scenei se vede scara, cu ultimele trepte ce ajung la Jean, apoi balustrada palierului. Mai jos, în fundal, se zărește irtea de sus a unei uși cu geam deasupra căreia stă scris: PORTAR. La ridicarea cortinei, Jean e în pat, sub cuvertură, cu spatele la public. Tușește. După cîteva momente apare Berenger, urcînd pe ultimele trepte ie la scară. Bate la ușă. Jean nu răspunde. Berenger bate din nou. BERENGER: Jean (Bate iarăși.) Jean! Ușa din fundul palierului se întredeschide și apare chipul unui bătrînel cu bărbuță albă. BĂTRÎNELUL: Ce se-ntîmplă? BERENGER: Am venit să-l văd pe Jean, domnul Jean, prietenul meu. BĂTRÎNELUL: Credeam că mă caută pe mine. Și pe mine mă cheamă tot Jean. Deci e vorba de celălalt VOCEA SOȚIEI BĂTRÎNELULUI (din fundul camerei): E pentru noi? BĂTRÎNELUL (se întoarce către femeia al cărei chip nu-l vedem): E pentru celălalt. BERENGER (bate): Jean! BĂTRÎNELUL: Nu l-am văzut ieșind. Aseară l-am văzut. Și n-arăta prea bine. BERENGER: Știu eu ce are. E din cauza mea. BĂTRÎNELUL: Poate că nu vrea să deschidă. Mai încercați. VOCEA SOȚIEI BĂTRÎNELULUI: Jean, nu mai pierde timpul cu flecăreala! Jean! BERENGER (bate): Jean! BĂTRÎNELUL (către femeie): Un moment... Of, of... (închide ușa si dispare.) JEAN (culcat în pat, cu spatele la public și cu o voce răgușită): Cine e? BERENGER: Am trecut să te văd, dragă Jean. JEAN: Cine-i acolo? BERENGER: Eu, Berenger, te deranjez? JEAN: Ah, tu erai! Intră. BERENGER (dă să deschidă): Ușa e închisă. JEAN: Of... imediat... (Se ridică destul de greu și, într-adevăr, cam mahmur. Are o pijama verde, iar părul îi e în dezordine.) Imediat. (întoarce cheia în broască.) Imediat. (Se bagă la loc sub pătură.) Intră. BERENGER (intrînd): Bună, Jean. JEAN (din pat): Cît e ceasul? Nu trebuia să fii la birou? BERENGER: Ești încă-n pat? Nu ești la birou? Scuză-mă, poate te deranjez. JEAN (tot cu spatele): Ciudat. Nu-ți recunosc vocea. BERENGER: Nici eu nu-ți recunosc vocea. JEAN (tot cu spatele): Ia loc. BERENGER: Ești bolnav? (Jean răspunde printr-un mormăit.) Am venit să-ți spun c-am fost un stupid să mă supăr pe tine dintr-o chestie ca aia. JEAN: Ce chestie? BERENGER: Păi... ieri... JEAN: Ce ieri? Ieri, unde? BERENGER: Ai uitat? Apropo de rinocer, de nenorocitul ăla de rinocer. JEAN: Ce rinocer? BERENGER: Rinocerul... sau, mă rog, nenorociții ăia de rinoceri de i-am văzut... JEAN: Ah, da. mi-aduc aminte... dar cine ți-a spus că rinocerii sînt nenorociți? BERENGER: Eh, vorba vine... JEAN: Bine. Atunci să nu mai vorbim despre asta. BERENGER: Ești foarte drăguț. JEAN: Și? BERENGER: In orice caz, vreau să-ți spun că-mi pare rău că am susținut... cu atîta... încrîncenare, cu atîta încăpățînare... și cu furie... ei da, ce să mai zic... Am fost un prost, ce mai! JEAN: NU mă miră deloc din partea ta. BERENGER: Te rog să mă ierți. JEAN: NU mă simt prea bine. (Tușește.) BERENGER: Asta se vede, altfel n-ai sta în pat (Schimbă tonul.) Știi. Jean, am avut amîndoi dreptate. JEAN: Referitor la ce? BERENGER: Referitor la... chestia aia. Te rog încă o dată să mă ierți că revin la lucrul acesta, dar o s-o fac pe scurt Dragă Jean, țin să-ți spun că amîndoi, fiecare-n felul lui, am avut dreptate. Lucrul e dovedit acuma. Există-n oraș rinoceri cu două coarne și rinoceri cu un corn. JEAN: Exact ce-ți ziceam eu! Ei bine, cu atît mai rău. BERENGER: Da, cu atît mai rău. JEAN: Sau cu atît mai bine - tot aia e! BERENGER (conținuînd): De unde vin unii și de unde ceilalți, sau: de unde vin ceilalți și de unde unii - asta contează prea puțin. Unicul lucru care contează în ochii mei este existența ca atare a rinocerilor, fiindcă... JEAN (se întoarce și se așază pe marginea patului, cu fața la Berenger): Nu prea mă simt bine, nu mă simt bine deloc... BERENGER: Vai, îmi pare tare rău! Dar ce ai? JEAN: Nu prea știu ce, am așa, un rău, o stare proastă... BERENGER: Te simți slăbit? JEAN: Nicidecum. Ba dimpotrivă, fierb pe dinăuntru. BERENGER: Vreau să spun... adică trebuie că ai o stare de slăbiciune trecătoare. Asta i se poate întîmpla oricui. JEAN: Mie nu mi s-a mai întîmplat niciodată. BERENGER: Atunci poate că-i un exces de sănătate. Nici prea multă energie nu-i bună întotdeauna. Asta dezechilibrează sistemul nervos. JEAN: Am un echilibru perfect (Vocea i se face din ce în ce mai groasă.) Sînt foarte sănătos la trup și la cap. Ereditatea mea... BERENGER: Dar firește, sigur că da... dar poate c-ai răcit. Ai cumva febră? JEAN: Habar n-am. Ba da, cred că am puțină febră. Mă doare capul. BERENGER: O mică migrenă. Păi atunci, te las, dacă vrei... JEAN: Ba nu. rămîi, nu mă deranjează. ] BERENGER: Ești și răgușit. JEAN: Răgușit? BERENGER: Da, un pic răgușit, d-aia nu-ți recunoșteam vocea. JEAN: Dar de ce să fiu răgușit? Nu mi s-a schimbat vocea. Mai degrabă ție ți s-a schimbat. BERENGER: Vocea mea? JEAN: Păi, de ce nu? BERENGER: E posibil. Nu mi-am dat seama pînă acuma JEAN: Dar ce, ești tu capabil să-ți dai vreodată seama de ceva? (își pune palma pe frunte.) Cred că mă doare capul, uite-aici, în frunte, aici mă doare, cred că m-am lovit! (Vocea i se face și mai groasă.) BERENGER: Cînd te-ai lovit? JEAN: Habar n-am. Nu-mi aduc aminte. BERENGER: Dar te-ar fi durut atunci. JEAN: Cred că m-am lovit în somn. BERENGER: Dar te-ar fi trezit șocul. Precis că ai visat că te lovești. JEAN: Eu nu visez niciodată. BERENGER (continuînd): Trebuie că durerea de cap te-a luat în somn și ai uitat c-ai visat, sau, mai degrabă, îți aduci aminte. dar inconștient! JEAN: Eu, inconștient? Sînt foarte stăpîn pe gîndurile mele și nu mă las niciodată-n derivă. Merg drept. Eu întotdeauna am mers drept de tot BERENGER: Știu asta. Cred că n-am știut eu să mă fac înțeles. JEAN: Fii mai clar. N-are nici un rost să-mi spui chestii neplăcute. BERENGER: Deseori, atunci cînd ne doare capul, avem impresia că ne-am lovit la cap. (Se apropie de Jean:) Dacă te-ai lovit, trebuie să ai vreun cucui la frunte. (Se uită la fruntea lui Jean:) Da, exact, uite: ai un cucui. JEAN: Un cucui? BERENGER: Da. Unul mic. JEAN: Unde? BERENGER (arată spre fruntea lui Jean): Uite, chiar aici, deasupra nasului. JEAN: N-am nici un cucui. Nimeni în familia mea n-a avut vreodată. BERENGER: Ai o oglindă? JEAN: Ei, pe dracu! (se pipăie:) S-ar zice că totuși am ceva. Mă duc în baie, să mă uit în oglindă. (Se ridică brusc și se duce la baie. Berenger se uită-n urma lui. Din baie:) Ai dreptate, am o umflătură. (Se întoarce-n cameră, ceva mai verde la față:) Ai dreptate, trebuie că m-oi fi lovit pe undeva. BERENGER: Arăți și foarte rău. Ești verde la față. JEAN: Văd că-ți place la nebunie să-mi spui chestii urîte. Dar tu te-ai uitat cum arăți? BERENGER: Te rog să mă ierți, n-am vrut nicidecum să te supăr. JEAN (tare amărît): Nu s-ar zice. BERENGER: Respiri foarte greu. Te doare-n gît? (Jean se așază din nou pe pat.) Dacă te doare-n gît, înseamnă că-i o anghina... JEAN: De ce-aș avea o anghina? BERENGER: Asta nu-i ceva rușinos, și eu am anghine. Lasă-mă să-ți iau pulsul. (Se ridică și-i ia pulsul.) JEAN (ca glasul și mai răgușit): O să-mi treacă! BERENGER: Ai pulsul normal, nu te speria. JEAN: Da'nu-s deloc speriat De ce aș fi? BERENGER: Ai dreptate. Cîteva zile de odihnă și gata, îți trece. JEAN: N-am vreme de odihnă, trebuie să-mi fac rost de mîncare. BERENGER: Dacă ți-e foame, atunci n-ai mare lucru. Totuși, ți-ar prinde bine cîteva zile de repaus. Ar fi mai prudent Ai chemat un doctor? JEAN: N-am eu nevoie de doctori. BERENGER: Ba da, trebuie să chemi un doctor. JEAN: N-ai să-mi aduci tu un doctor dacă eu n-am chef de-așa ceva Mă-ngrijesc eu și singur. BERENGER: Rău faci că n-ai încredere-n medicină. JEAN: Doctorii inventează boli care nu există. BERENGER: Asta nu pleacă dintr-un sentiment negativ: le inventează tocmai din plăcerea de a-și îngriji pacienții. JEAN: Inventează boli, inventează boli! BERENGER: Poate că le inventează. Dar tot ei le vindecă. JEAN: Eu n-am încredere decît în veterinari. BERENGER (care îi ia din nou încheietura mîinii): Parcă ți se umflă venele, pulsează foarte puternic. JEAN: Asta-i un semn de forță. BERENGER: Bineînțeles, un semn de sănătate, de forță... Numai că, totuși... (Se uită și mai atent la antebațul lui Jean, cu toate că acesta și-l retrage violent.) JEAN: Ce tot mă studiezi ca pe-o dihanie nemaivăzută? BERENGER: Pielea... JEAN: Ce-i cu pielea mea? Am eu ceva cu pielea ta? BERENGER:Mi se pare că... s-ar zice că-și schimbă culoarea. Că se înverzește. (Dă să apuce mîna lui Jean)) Și se înăsprește. JEAN (retrăgîndu-și mîna): Nu mă mai pipăi afîta Ce dracu' te-a apucat? Mă enervezi. BERENGER (aparte): Poate că e mai grav decît credeam. (Lui Jean:) Trebuie să chemăm un doctor. (Se duce spre telefon.) JEAN: Lasă telefonu-n pace! (Se repede la Berenger și-l bruschează. Berenger se clatină pe picioare.) Ce te bagi unde nu-ti fierbe oala? BERENGER: Bine, bine. Era spre binele tău. JEAN (tușește și respiră foarte greu): Știu eu mai bine ce-i bine pentru mine și ce nu. BERENGER: Văd că respiri foarte greu. JEAN: Respiră fiecare cum poate! Ție nu-ți place respirația mea mie nu-mi place respirația ta. Respiri foarte slab, așa de slab. îneît ai zice c-ai să dai ortu' popii-n cîteva minute. BERENGER: N-am puterea ta. JEAN: Și ce? Eu te trimit la doctor ca să-ți redea puterea? Nu. Așa că face fiecare ce vrea. BERENGER: Nu mai tuna și fulgera așa împotriva mea Știi bine că-ți sînt prieten. JEAN: Nu există prietenie. Nu cred în prietenia dumitale. BERENGER: Acuma mă superi. JEAN: N-ai decît să te superi. BERENGER: Dragul meu Jean... JEAN: Eu nu sînt dragul tău Jean! BERENGER: Văd eu că ești tare mizantrop astăzi. JEAN: Ei, asta-i bună! Acuma sînt mizantrop. Mizantrop! Uite-așa-mi place mie: să fiu mizantrop! BERENGER: Știu eu că încă-mi porți pică pentru disputa de ieri. Recunosc încă o dată: a fost numai din vina mea. Și tocmai de-asta am venit: ca să mă scuz. JEAN: Despre ce dispută tot vorbești? BERENGER: Păi ți-am mai spus... chestia cu rinocerul! JEAN (nu-l aude): De fapt... BERENGER: Știi bine că eu nu-ți voi fi niciodată un obstacol. JEAN: Eu am mereu un scop. Și mă reped spre el. BERENGER: Ai perfectă dreptate. Cred, totuși, că treci printr-o criză morală. (De cîteva momente Jean traversează camera de la un capăt la altul ca o fiară în cușcă. Berenger îl observă și, din timp în timp, se trage ușor din calea lui. Vocea lui Jean se face din ce în ce mai răgușită). Nu te enerva, nu te enerva. JEAN: Adineauri mă simțeam prost în haine, acum mă deranjează și pijamaua! (Se închide și se deschide la bluză.) BERENGER: Vai, dar ce-are pielea ta? JEAN: Iar te iei de pielea mea? E pielea mea și n-am de gînd s-o schimb cu a ta. BERENGER: Parcă-i de toval. JEAN: E mai dură. Rezistă la intemperii. BERENGER: Și ești din ce în ce mai verde. JEAN: Văd că azi ai mania culorilor. Iar ai viziuni: iar ai băut! BERENGER: Ieri am băut, nu astăzi. JEAN: E rezultatul unui întreg trecut de desfrînare. BERENGER: Ți- |
