Cer un pic de tăcere

până îmi adoarme ochiul
amețit de tristețe
încerc să simulez somnul
dar tic-tac-ul din ceas
își face rondul
înregistrând fiecare trecere
teama se strecoară
bolborosind ca o bulă
de oxigen strivită
sub capac
sufletul pitit
în spatele nopții
stă pregătit de iubire
dar frica mă îmbracă
ca o mănușă
și tac...
tremur disperat
de-atâta liniște
nici fluturii
nu-și încep zborul
pe târziul din noapte
lunecă teama în nuanțe
de umbră
o aud cum umblă
desculță prin corp
simt cum taie din mine
cu unghia încovoiată
ca o rază
încerc s-o inhalez
mă sufoc
văd un spațiu îngust
în care nu încape nicio privire
zgomotele mor odată cu aerul
liniștea pare un condens amputat
umil și sleit de puteri încerc
să mă agăț de-o rugăciune
sunt fericit pentru
partea rămasă din mine
mă postez spre răsărit
și gândul mă duce spre
picătura de apă care
rânjește zgomotos
din robinet
torturând șmecherește
albul din rană...

cerul fumegă ascuns
mai jos doi licurici se bat
baionetele de lumină
ascuțite pe negrul din noapte
sfârtecă tăcerea
ochii îmi decorează obrazul
cu lacrimi
plutesc
amețit
repet rugăciunea
dincolo de prag
în cârdășie cu lumina
aștept dimineața prefăcându-mă
că nu s-a întâmplat nimic...

un pic mai doare liniștea
cuibărită sub gene, -
singura încrengătură din trup
care nu iubește lumina...