Am început cu puțin, nici măcar vină,
Un gest nefăcut, un zâmbet mușcat,
Și ce hecatombe de dragi cadavre acum -
De bună voie, de bună voie, de bună voie,
Interzis, pedepsit, suprimat.
De mult a dispărut orice solidaritate cu mine
A copacilor
Și semnul izvorului care mă prevenea
Când era otrăvit.
Să mai aștept, când păsările-nvață să zboare
De teamă să nu-mi fie-n preajmă,
Să nu le ucid?
Când șerpii se ascund în pământ,
Viermii în mere,
Și iarba-mprejur nu mai îndrăznește
S-adăpostească frunzele-apuse ?
Când, îngrozit, universul contemplă în mine
O cumințenie pe care nu mi-o dăduse?