Un zvon din sat în sat străbate
Și dă poporului curaj,
El pleacă-n valuri tulburate
Și se îndreaptă către Blaj.

Sunt preoți și mireni, cu toții
Mânați de-același ideal —
În fruntea tuturora moții,
Mândria mândrului Ardeal.

Ei simt că-ntâia oară-i leagă
Un dor adânc de neam întreg,
Aleargă toți să-l înțeleagă —
Și cât de bine-l înțeleg!

Căci bat cincizeci de mii de piepturi,
Și-n ele inimi românești
Cari strigă: "Libertate! Drepturi
Pe plaiurile strămoșești!..."

O, sfântă zi de sărbătoare!
Popor voinic din văi și lunci,
Te-om mai vedea odată oare
Precum te-ai arătat atunci?

Povestea vremii ne învață
Că orice rană are leac,
Dar o-ntâmplare-așa măreață
Zbucnește-o dată la un veac!