A.
Totul, totul se termină
cu începutul. De mult.
Soarele și (cred?) moartea.
și celelalte dureri.

Doar tu ești așa,
nesfârșită,
nicicând și nicicum străbătând
stricta această prelimitare,
iubito.
Nici tu.

B.
Cum poți trăi în lucruri, când n-ai plâns
Deloc alcătuirea lor dorită,
Când orele, de goale ce sunt, se chinuiesc
Zadarnic negăsirea să-ți divulge?

Și tremurăm, aproapelui supuși,
La briza sării neucisă-n ape –
Corăbii cocârjate nu spre țărmi…

… De unde să te-ncep, eternitate?

C.
Cenușă, crâng și cântec.
Ghicitoare.
Distinsa C, oricând binevenită,
Cu G și O continuând chemarea
Spre mult-absentul semn de-mpreunare.
G.F.C.
Stă inima la mijloc,
Despletită.

Ar fi o zi cu stele reci pe mână,
De n-am cădea cu totul în fântână!