După plopi cu frunză rară
Își desface luna sânul,
Vede-arama numărându-și
Barbă-Putredă, jupânul.
În ajun de miez de noapte
Tremură de chiot hanul,
Din ungherul unei laviți,
Cântă Iepure, țiganul.
O pereche râde-n umbra
Nucului de la portiță:
Stă de gât c-o văduvioară
Pristăvelul Niculiță.
Și se bucură tot satul,
Vin feciori din cătănie,
Sprinten țârlăie tilinca
Și-i atâta veselie...
Doar la geam stă singurică
Fata jidovului, Ida,
Cu ochi verzi ca leușteanul,
Cu păr roș ca cărămida.
Cade-o lacrimă din ochii-i,
Leneș prelingând fereastra...
Suflet obidit și singur,
Ce mai cați pe lume asta?...