Invingi orice asprete
cu ochii tai, ba si orice lumina;
incat, cum mori de-o bucurie plina,
momentu-acum sa vina,
caci mila-i mai presus de frumusete.
De n-ar fi fos sa-nvete
ce-i focul, sufletu-mi ce nu se frange
ar fi fost mort la cea dintai privire,
spre care in nestire
fug ochii lacimi si-i macel si-i sange,
dar nici nu ma pot plange
de-a nu putea muri cand imi vrea firea.
O, gratie unita cu splendoare!
Cand vii cu ajutoare,
atunci- vai!- se si moare
si orbesti pe cel spre care-ndrepti privirea.