Pînă lama, n-o tăia
Acest creier, bulgăr verde,
Alb și gras, ce tot nu vrea
Aburii să și-i deșerte,

(Ah, dar el s-ar cuveni
Buze, nas, urechi să-și taie,
Și picioarele, chiar și
Să-și mai scurme-n măruntaie !)

Pînă lama-n cap, cum zic,
N-o să-l sfîrtece, și printre
Coaste pietrele, și-un pic
N-o să-l ardă focu-n vintre,

Agasantul dobitoc,
Biet nătîng, copilul știe
Că tot trădător și-escroc
Încă trebuie să fie,

Mîță din Sîncoșii-Munți;
Și tot aerul să-mpută !
Dar la moartea-i, nu prea mulți,
Să se roage : Doamne-ajută !