Risipindu-se umbra

În depărtarea anilor,

Când nu ne sfâșiau chinurile,

Auzi atunci cum tresaltă
Sânul pueril mult dorit
Și ochiul tău alarmat
Dezvăluind o dogoare nestăpânită, în Aprilie,
De pe-un înmiresmat obraz.

Dispreț, tu, iute nălucă
Ce dai inerție timpului
Și prelungești cunoscuta lui grabă:

Trandafiria inimă elibereaz-o!

Dar izbuti-vor mutele lupte
Ațipite, să piară din vârste, noapte?