Puternic arde-a stelelor arcadă,
Calea Lactee se prelinge lent.
Iar curtea troienită de zăpadă
E doar un licăr, viu, fosforescent.

Lumina vânătă și argintie,
Luminile lui Orion din cer,
Te-mbracă, pură, ca-ntr-o feerie
Vrăjind ninsorile captive-n ger.

Fosforic aburesc zăpezi, și - iată
Zăresc cum scapără din gene-acum
Pe umerii tăi leneș aruncată,
Blana de gheață ca un alb parfum,

Cum pâlpâie cerceii, cum palpită
Întunecații ochi ca stele vii
Ce sfredelesc cu-o foame-nsuflețită
Văzduhul printre genele-argintii.

1903

(Traducere de Ștefan Augustin Doinaș și Igor Block)