Eu locuiesc un munte în care intru seara
prin ușa larg deschisă a jnepenilor suri
și mă întind pe lavița de piatră
mutilată de furia fulgerului
pe lavița de piatră în care e-ngropată
ninsoarea neagră a insomniei mele
eu îmi fortific somnul și el o piatră veche
rostogolită din culmea muntelui
spre ferigile văii
fereastra mea e mărul tăiat în jumătate
cu sâmburii ca două fecioare la scăldat
adorm în rădăcina copacilor bătrâni
mă scoală noaptea foșnetul coroanei