Atunci când soarele apune
Și zarea arde-nflăcărată,
Atuncea inima îmi spune
Durerea ei nemângâiată.
Și tot mă-nșel și trag nădejde,
Că nu-i departe alinarea,
Dar mintea mea mă amăgește
Și tot mai tare mă muncește.

Nădejde nu găsești în lume
Și n-ai de ce nici să o cați:
Ea numa-n suflete trăiește
Și doruri-n inimă trezește...
. . . . . . . . . . . . . . . .