Bizar, castelul solitar
Pe-o stâncă arsă priveghează,
Și feudal împrăștiază
Poema timpului barbar,
Bizar, castelul solitar.

Un cavaler în za de fier
Pe-un cal de umbră-naintează,
A lui armură scânteiază
Sub mortul lunii hemisfer,
Un cavaler în za de fier.

Pe turnul nalt e un semnal,
Dar poarta este ferecată
Și nici o umbră nu s-arată,
Ci roșu arde un fanal,
Pe turnul nalt, suprem semnal.

Mai face-apoi un singur salt,
Apoi descalecă îndată...
Azvârle scara fermecată
În sus, în sus spre turnul nalt,
Mai face-apoi un singur salt.

L-așteaptă buzele de jar,
L-așteaptă sânurile calde,
Și ochii două mari smaralde ,
Iar sub al dragostei pojar
L-așteaptă buzele de jar.

E sus pe turlă... dar un corb
Croncănitor îl ocolește...
La lună zaua lui sclipește,
Înaintează ca un orb,
Sub croncănirile de corb.

Și iată-l într-un coridor
Întunecos ca și mormântul,
Dar nu-n zadar și-a dat cuvântul...
Nestrămutat e al său dor,
Și iată-l într-un coridor.

Fantasme ies din orice unghi
Și pe sub bolte feudale
Răsună hohote fatale...
În mână strânge al său junghi...
Fantasme ies din orice unghi.

Dar raze palide străbat
Din fund, prin geamuri ogivale,
Ajunge-n fundul unei sale,
Aude glasul adorat,
Și raze palide străbat.

Cuprinsă-n brațe de atlet,
Sub sărutarea furtunoasă,
Copila tremură sfioasă.
Dar el o duce-ncet-încet,
Cuprinsă-n brațe de atlet.

Pe turla naltă au sosit.
Ea spăimântată se mlădie,
Dar el de scara de frânghie
Se încleștează fericit...
Pe turla naltă au sosit.

Coboară... corbii croncănesc...
De-asupra lor e clar de lună,
Dar două țipete râsună...
La geamuri râsete rânjesc,
Pe turlă corbii croncănesc.