Să te rânduie-n cer
cum se cuvine
stelele căzătoare prin tine...

Să te murmure veste-poveste
ceea ce pare că nu e
dar este

Să mărturisești cu lumina luminii
precum trandafirul Noima
păzind-o cu spinii
petrecându-te prin durerea cuvântului
când legând
dezlega-vei nunțile gândului

Și pe unde nu-i trecere slobodă
și pe unde
anapoda – între întâmplările zilnice
te numără golul care pătrunde
- deschizând munții -
cum ai deschide
cu un toiag fermecat necuprinsul
unor imperii lichide

cel care vine după tine
pe unde-ai umblat
să calce pe ape cum ar călca pe uscat