Albastră jivină din negre păduri cobori taciturn
Sufletul,
Căci noapte era; un izvor, ca ninsoarea, pe trepte de mușchi.

Sânge și vuiet de arme din vremuri trecute
Susură-n valea cu pini.
Luna lucește mereu în surpate odăi;

Beată de negre otrăvuri, larvă de-argint
Peste-adormiții păstori aplecată,
Cap părăsit de legendele sale-n tăcere.

O, el atunci își deschide alene mâinile reci
Sub boltă de piatră
Lin urcă o vară de aur la fereastra orbită

Și pașii dansatoarei răsună-n verziș
Toată noaptea, în purpurie tristețe
Pe cel ce îmbătat tot mai des cucuveaua îl cheamă.




Traducere Mihail Nemeș