De fapt, cine să ţină cumpăna
între „târziu” şi „devreme”,
între „puţin” şi „de-ajuns”?

Spui:
„Să mai fi durat!”

Întrebi:
„De ce acum?”

Accepţi:
„În sfârşit!”

Lumina aparte a unei trăiri
se iveşte cu o lungime de umbră
în urma sau înaintea noastră.

„Să mai fi durat”:
un cântec; un drum; o aşteptare;
o viaţă!
... Şi astfel suntem ecoul târziu
al propriilor plecări şi sfârşituri.