Am tot rotit o lacomă oglindă,
să prind adevăratele contururi
de forme, chipuri, luturi și azururi
ce perimetrul silnic mi-l colindă.

Cernute însă ca prin strâmbe ciururi,
numai năluci schiloade se perindă,
cum doar zăpada stelelor în tindă
îmi fulguie din arderea de-a pururi...

Nu adevărul, pasu-i fantomatic,
întunecă oglinda mea fragilă.
Ca Arhimede, – crâncen și sălbatic,

mânii solare-aș strânge în lentilă
și foc aș da strigoiului lunatic,
minciunii dulci de care-mi este silă.