Acum e invulnerabil ca zeii.
Nimic pe pământ nu poate să-l rănească, nici lipsa iubirii
unei femei, nici ftizia, nici neliniștile versului, nici
acest lucru alb, luna, pe care nu mai este dator să-l
prindă în cuvinte.
Înaintează încet pe sub tei; privește balustradele și porțile,
nu pentru a și le aminti.
Știe acum câte nopți și câte dimineți îi mai sunt date.
Voința lui i-a impus o disciplină precisă. Va săvârși anumite
fapte, va da colțul unor unor străzi știute, va atinge cu mâna
un copac sau un grilaj, pentru ca viitorul să fie la fel
de irevocabil ca trecutul.
Procedează astfel pentru ca lucrul pe care-l dorește și de care
se teme să nu fie altceva decât capătul drumului.
Merge pe strada 49; se gândește că niciodată nu-l vor purta
pașii pe cutare sau cutare străduță laterală.
Fără ca ei să bănuiască, s-au despărțit de mulți prieteni.
Se gândește la ceva ce nu va ști niciodată, anume dacă a doua
zi va fi o zi ploioasă.
Se întâlnește cu un cunoscut și-i spune ceva nostim. Știe că
acest episod va fi, câtva timp, o anecdotă.
Acum e invulnerabil ca morții.
La ora stabilită, va sui câteva trepte de marmură. (Acest fapt
se va păstra în amintirea celorlalți.)
Va coborî la baie; apa va spăla curând sângele de pe faianță.
Oglinda îl așteaptă.
Își va netezi părul, își va potrivi nodul de la cravată (întotdeauna
a fost cam dandy, cum îi stă bine unui tânăr poet) și
va încerca să-și închipuie că celălalt, cel din oglindă,
săvârșește faptele și că dublura lui, le repetă. Mâna
nu-i va tremura când se va petrece ultimul act. În chip
tainic, supus, își va sprijini arma de tâmplă.
Cred că așa s-au petrecut lucrurile.


traducere - Andrei Ionescu