Trăia odată un împărat pe vârful unui munte, într-o cetate cu două turnuri. Și odată, într-o vară, a plecat împăratul acela la război și nu s-a mai întors.
Împărăteasa a trimis soli în toate părțile, să dea de urma soțului ei, și s-au dus solii cercetând până la marginile lumii, și s-au întors după vreme îndelungată, fără bucurie.
Și avea împărăteasa doi copii, care se jucau în țărână când a plecat tatăl lor să se războiască; iar acum erau mari și flăcăi de însurătoare. Unul crescuse în turnul dinspre miazănoapte, celălalt în turnul dinspre miazăzi, și amândoi erau feluriți la fire și la gânduri, dar unul și unul la chip și la făptură.
Și s-au înțeles ei să plece de-a lungul lumii și să caute pe tatăl lor. Mama lor a plâns și de bucurie, și de durere când a aflat de hotărârea lor; de bucurie că are flăcăi atât de vrednici, și de durere, că se temea să nu-i piardă. Dar i-a povățuit să se ție veșnic împreună, cum țin boii la jug, și veșnic drumul unuia să fie drumul celuilalt. Și i-a binecuvântat și le-a dat voie să plece, și iarăși i-a sfătuit să meargă în tovărășie nedezlipită, și au plecat flăcăii.
Dar abia părăsiră cetatea părinților și au început să nu se înțeleagă la drum, căci erau feluriți la fire și la gânduri. Cel crescut în turnul dinspre miazănoapte a apucat-o pe partea unde fusese turnul în care a crescut.
Pe unul îl chema Mureșul, pe celălalt Oltul.
Și de acolo, din creștetul muntelui, li s-a despărțit cărarea, că Mureșul a pornit spre miazănoapte, iar Oltul spre miazăzi. Și era Oltul sfărâmicios și iute din fire, și a apucat nebunește la vale, spre ziuă senină, iar Mureșul era întunecat cu inima și liniștit ca noaptea pașnică, și a apucat încet, încet, spre miazănoapte.
După câtăva vreme însă, pe Mureș l-a ajuns dorul de frate său și i s-a întristat sufletul și de aceea s-a întors spre miazăzi să-și afle fratele. Și nu l-a mai aflat, ba și-a pierdut și calea și a apucat în altă parte, tot liniștit și cu inima în pace.
Dar mama lor, când a văzut că s-au despărțit chiar la casa părintească, a alergat să le curme drumul, dar nu era chip să-i ajungă, mai ales că ei fugeau în două părți. Și a plâns împărăteasa [...], și într-acel minut, amândoi băieți s-au făcut râuri și râuri au rămas [...].