Sus la Deal în monăstire
Se păstrează
O trunchiată suvenire,
De trei secoli prefăcută
Într-un negru putregai.
Pleacă-ți capul, măi române,
Și oftează,
Căci din gloria trecută,
Ce zâmbise o minută,
Astăzi tot ce-ți mai rămâne
Este ceafa lui Mihai!
Ba ridică mândra frunte -
Și nainte!
Fă din gândul tău o punte,
Ca să legi cu bărbăție
Timpul vechi cu noul trai;
Și privind aceste oase,
Oase sfinte,
Tu să crezi c-o să mai fie
Pentru biata Românie
Alte zile mai frumoase
Ș-un al doilea Mihai!
* * *
Cându-i iarnă, când nu-i soare,
Cându-i ceață, -
Nemerind uscata floare,
Omul stă și se gândește;
D-aș ajunge pân’la mai!
O s-ajungi și tu, române,
Iar la viață!
Iute, neaua se topește,
Iaca, fulgerul trăsnește,
Vai de liftele păgâne;
Tună groaznicul Mihai!..