Mă răsucesc, mă zbat în gol, în glod...
gândul – fir nevăzut – mi-l înnod,
mi-l deznod,
patimi flămânde mă mușcă, mă rod...

Doamne, găsi-voi spre Tine vrun pod,
pentru foamea-mi de cer,
pentru pașii-mi ce-n gloduri se-afundă și pier,
pentru trăirea-mi fără flori și fără rod?!

Ca un haiduc
zdrențuit de plumbi, olog, năuc,
la răscruci sudorile de foc mi le usuc
și-mi înfrân pornirile ce spre abis mă duc...

Doamne, Doamne, încotro s-apuc?!